ROUA DIMINETII

BLOG INCHIS

2012-01-23T09:13:00.005+02:00

BLOGUL ACESTA VA FI INCHIS DEFINITIV , INCEPAND DE ASTAZI.

MA GASITI AICI :

BLOG- ``JURNAL DUVOVNICESC ``

http://jurnalduhovnicesc.blogspot.com/

CELE 2 CUVINTE - VERSIUNEA FEMININA

2012-01-19T14:18:00.002+02:00

SI-MI VINE CATEODATA S-ARUNC CU GRIJILE, PROBLEMELE

2012-01-14T15:55:00.003+02:00

Si-mi vine cateodata s-arunc cu grijile, problemele

Si-mi place cateodata sa infrunt

Necazurile, stresul, gandurile.

Si stiu ca-ti vine cateodata sa zbieri

Tie nu-ti place sa ceri

Si daca plangi sa n-o faci

Sa n-o faci pentru ziua de ieri.

CAMPANIA ``SALVEAZA SMURD ``

2012-01-12T23:34:00.003+02:00

Spune NU desfiintarii SMURD!Spune NU vanzarii Romaniei!

http://www.petitieonline.com/salvati_smurd-ul

PETITIA NU SE VA OPRII AICI!VA RAMANE DESCHISA PANA LA DISCUTAREA LEGII SI STABILIRII EXACTE A CONTINUTULUI!
VA MULTUMESC PENTRU SUSTINERE!
PETITIA VA FI INAINTATA PARLAMENTULUI ROMANIEI!

MITING DE PROTEST 24 IANUARIE 2012 in Bucuresti, Piata Victoriei, orele 12.00 !

***

Campania Observator Antena 1 -"Salvare pentru SMURD"

Observator v-a cerut aseara, la ora 19, ajutorul pentru a ajuta SMURD. Este serviciul medical romanesc de prima linie, pentru situatii de urgenta. Ne dorim ca SMURD sa existe in continuare, neamenintat de concurenti minati de interese financiare. Pentru ca ne dorim ca oricare dintre noi, intr-o situatie dramatica, sa stie ca acolo, la fata
locului, primeste, de fapt, sansa la viata. Nu chemi serviciul SMURD pentru ca ti-a intepenit spatele sau pentru ca tensiunea arteriala a luat-o in sus. Chemi SMURD cand esti la limita cu moartea.
Observatorul v-a cerut aseara, la ora 19 implicarea pentru a ajuta SMURD. Era, pentru exactitate, ora 19 si 5 minute. Astazi, la ora 12 ,52 de minute si 20 de secunde, campania "Salvare pentru SMURD", adunase o suta de mii de like-uri. Acum, sunt peste 127 de mii. Toate vor ajunge la Ministerul Sanatatii si in Parlament. Cei care vor sa reformeze ceva ce deja merge, trebuie sa stie ca voi nu permiteti sa fie stricat.
Mobilizarea voastra la campania Observatorului arata ca intelegeti, ca vreti si ca puteti sa luati atitudine cind unele voci spun ca Romania e pasiva.

http://www.facebook.com/SalvarepentruSMURD?sk=wall

Da un like pe Facebook.

UN NOU BLOG

2012-01-06T21:51:00.007+02:00

JURNAL DUHOVNICESC

http://jurnalduhovnicesc.blogspot.com/

O PROVOCARE INTERESANTA-SA INVATAM UN VERSET DIN BIBLIE PE SAPTAMANA

2012-01-02T12:13:00.006+02:00

Versetul pe care trebuie sa-l invatam saptamana aceasta este :

``Nu te teme, ca Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, ca Eu sunt Dumnezeul tau. Eu îti dau tarie si te ocrotesc, si dreapta Mea cea tare te va sprijini.``
Isaia: 41.10

Initiativa apartine Irinei , cea care detine blogul ``Dulce casa``.

Mai multe detalii veti gasi aici :

http://dulcecasa.blogspot.com/2011/12/provocare-pentru-2012.html
http://dulcecasa.blogspot.com/2012/01/un-verset-pe-saptamana-saptamana-intai.html.

Doamne ajuta!

UN AN NOU -UN BLOG NOU

2012-01-01T20:02:00.006+02:00

Nu stiu daca si cat voi mai posta in continuare pe acest blog.
Am un nou proiect .
Mai multe detalii la momentul potrivit.

LA MULTI ANI ! 2012

2011-12-31T17:51:00.002+02:00

2012-ANUL OMAGIAL AL SFÂNTULUI MASLU ŞI AL ÎNGRIJIRII BOLNAVILOR

2011-12-31T17:27:00.000+02:00

Sursa-www.basilica.ro

Anul 2012 a fost declarat de Patriarhia Română 'An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor'. Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru pentru a realiza un proiect religios-duhovnicesc, social-filantropic şi medical, cultural-editorialistic şi mediatic, informează „Ziarul Lumina”.

În şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod cu privire la declararea anului 2012 ca 'Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor'. Proclamarea anului 2012 ca 'Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor' a fost iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a fost aprobată în Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc din 23 decembrie 2010. Această iniţiativă a fost examinată şi aprobată de Sfântul Sinod şi vizează susţinerea şi promovarea învăţăturii de credinţă ortodoxă despre Taina Sfântului Maslu, aprofundarea pastorală şi practică a Tainei Sfântului Maslu prin cercetarea şi îngrijirea bolnavilor, actualitatea temei în viaţa Bisericii şi a societăţii, necesitatea pregătirii din timp, prin studii, articole, cărţi de reflecţie şi manifestări cu caracter liturgic, duhovnicesc, educativ, social-medical şi teologic-ştiinţific pe parcursul întregului an 2012, a evidenţierii acestor activităţi prin mijloacele media şi publicistice ale Bisericii noastre, precum şi evaluarea, la încheierea anului, a modului de aducere la îndeplinire în eparhii a programului-cadru de celebrare a 'Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor'.

Tema Anului omagial, sub aspect biblic-patristic, istoric, teologic şi liturgic

În primul semestru al anului 2012, programul-cadru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod prevede prezentarea şi tratarea temei Anului omagial sub raport biblic-patristic şi istoric, sub raport teologic şi liturgic. În cadrul prezentării biblic-patristice şi istorice sunt incluse mărturii din Sfânta Scriptură cu privire la suferinţă, boala trupească şi sufletească şi tămăduirea acestora, Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor în viaţa şi scrierile Sfinţilor Părinţi, Sfinţii tămăduitori, precum şi instituţiile social-medicale pentru îngrijirea bolnavilor din trecutul Bisericii, ca prelungire socială a Tainei Sfântului Maslu. În cadrul celui de-al doilea aspect se vor evidenţia sănătatea, ca dar de la Dumnezeu şi responsabilitate umană, pocăinţa şi iertarea păcatelor, tămăduirea sufletească şi vindecarea trupească pentru reintrarea omului în iubirea şi viaţa lui Hristos cel înviat. Iar în cuprinsul celui de-al treilea aspect se vor dezbate locul, timpul şi materia Sfântului Maslu, simbolistica biblică a numărului 7 în Taina Sfântului Maslu ca lucrare a plinătăţii Bisericii, repetabilitatea şi efectele Sfântului Maslu. Totodată, mai sunt incluse inovaţiile şi practicile neortodoxe cu privire la Taina Sfântului Maslu: influenţe romano-catolice scolastice (extrema unctio), reduceri sau deformări de ritual, deasa sau frecventa săvârşire, dar şi deschiderea Sfintei Evanghelii.

În al doilea semestru se va trata tema îngrijirii bolnavilor

În al doilea semestru al anului 2012 va fi tratată complementar şi prezentată tema îngrijirii bolnavilor în strânsă relaţie cu Taina Sfântului Maslu, astfel: catehizarea credincioşilor cu privire la sănătate, ca dar al lui Dumnezeu şi responsabilitate umană; sfinţii medici în Tradiţia Bisericii şi la cercetarea şi îngrijirea bolnavilor, ca datorie mântuitoare a fiecărui credincios. De asemenea, se va avea în vedere lucrarea pastorală a Bisericii şi a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor prin pastoraţia bolnavilor, efectele crizei morale şi social-economice asupra sănătăţii spirituale şi trupeşti a omului, pastoraţia cadrelor medicale, efectele crizei economice în degradarea calităţii actului medical şi a asistenţei sanitare a populaţiei (migraţia medicilor şi a cadrelor medii sanitare) şi responsabilitatea preotului cu privire la cercetarea bolnavilor şi muribunzilor şi la administrarea în timp util a Tainei Sfântului Maslu. Nu în ultimul rând, se va evidenţia lucrarea social-filantropică şi medicală a Bisericii şi a slujitorilor ei, potrivit prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, hotărârilor Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale în domeniul asistenţei social-filantropice şi medicale, legislaţiei de stat privitoare la asistenţa social-filantropică şi medicală a Bisericii. De asemenea, se va reliefa activitatea social-filantropică şi medicală a Bisericii noastre prin instituţii proprii şi prin diferite asociaţii de profil, instituţiile bisericeşti de asistenţă socială şi medicală vor coopera cu instituţiile de stat şi cu organismele neguvernamentale specializate, dar şi la nivel internaţional, misiunea preotului de spital şi conlucrarea acestuia cu medicul pentru îngrijirea bolnavilor şi dialogul Bisericii cu lumea medicală în problema îngrijirii bolnavilor.

Pentru promovarea în anul 2012 a 'Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor', Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române va iniţia şi prezenta prin componentele sale (Radio Trinitas, Trinitas TV, 'Ziarul Lumina') programe şi emisiuni, materiale publicistice.

Expoziţie tematică la Palatul Patriarhiei

Potrivit programului-cadru, în luna octombrie din anul 2012 se va organiza la Palatul Patriarhiei o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema '2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor', precum şi o expoziţie tematică, cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri, vitralii, fotograme, care să reflecte tămăduirile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, minuni ale sfinţilor pentru vindecarea celor bolnavi, aşezăminte social-filantropice şi medicale în trecutul Bisericii noastre şi astăzi. Pe toată durata anului 2012, la nivelul eparhiilor şi al instituţiilor de învăţământ teologic, se vor organiza dezbateri şi colocvii teologice, se vor elabora studii biblico-patristice şi istorico-teologice, precum şi comentarii pastoral-misionare şi social-medicale. De asemenea, se vor organiza simpozioane teologico-medicale despre rolul şi lucrarea comună a Bisericii şi a medicilor în îngrijirea bolnavilor. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2012 se va trata tema '2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor', cu posibilitatea aprofundării acesteia la una din conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.

PERICOLUL SECTAR IN MOLDOVA - BISERICA UNIFICATA A LUI MOON

2011-12-30T16:33:00.005+02:00

PROSTUL CARE MOARE DE GRIJA ALTUIA

2011-12-30T15:37:00.013+02:00

Exista foarte multe site-uri detinute de persoane cu grave probleme daca nu psihice , macar de ordin spiritual, care simt nevoia sa ne spuna noua crestinilor cum stau lucrurile , care e adevarul (adevarul lor , nu Adevarul in persoana lui Hristos-cel care este ``Adevarul , Calea si Viata.``)
Acestia se cred un fel de salvatori ai umanitatii si mai ales ai credinciosilor , care in opinia lor cred in minciuni si sunt spalati pe creier , prosti , sclavi in general .
Asa ca imi permit sa spun si eu urmatorul lucru , desigur in calitate de crestin `` manipulat , tamp si sclav `` al credintei ortodoxe ``fundamentaliste , depasite , bune doar pentru babe ``, din care fac parte :
Nu am nevoie nici eu si cred ca nici ceilalti de adevarul vostru relativ si subiectiv, de salvarea voastra nebuneasca (``Zis-a cel nebun in inima sa nu exista Dumnezeu ``) , de ajutorul vostru in a percepe realitatea.
Realitatea este urmatoarea -lumea de astazi este apostaziata (indepartata de Dumnezeu ) si fiecare dintre noi va culege rodul faptelor sale .
PS-revin la acel proverb romanesc care spune asa ``Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.``

„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ” - Petre Ţuţea

INTAIUL SFANT SIBERIAN - SIMEON DE VERHOTUR

2011-12-28T21:40:00.020+02:00

In toamna anului 1992 mi-a aparut o tumoare la stomac.Durerea crestea din ce in ce mai mult , astfel incat a trebuit sa raman la pat .
Doctorii mi-au spus ca nu se poate opera.Eu mi-am pus insa nadejdea in Dumnezeu si in placutul Lui,Simeon de Verhotur .Impreuna cu sotul,viitor preot, am mers la Elizavet , la Biserica Intrutotmilostivului Mantuitor.M-am impartasit cu Sfintele lui Hristos Taine si m-am apropiat de moastele Sfantului Simeon , simtind usurare.
Intorcandu-ma la Celeabinsk , am mers sa fac o radiografie , iar rezultatul arata ca tumoarea disparuse .Socotesc ca aceasta s-a petrecut la rugaciunile Sfantului Simeon de Verhotur :prin ele Domnul m-a vindecat.
Slava si multumire lui Dumnezeu si placutului Sau , dreptul Simeon de Verhotur !
*Preoteasa Irina Resnianskaia , orasul Celeabinsk (pag. 52-53)

***

Boala nu avea un diagnostic precis (era ceva legat de coloana vertebrala).
In anul 2000, fiind in spital , boala practic s-a dus...Dupa trei rugaciuni catre Sfantul drept Simeon si una catre staretii de la Optina , Vladimir s-a ridicat din pat si a venit la biserica.
Domnul i-a dat vreme de pocainta.
Vladimir face parte din parohia noastra.
*Robul lui Dumnezeu Vladimir (pag.66)

***

Cu doi ani in urma trebuia sa fac o operatie la gat (aveam un chist ).Dupa ce am primit untdelemn sfintit de la candela nestinsa ce arde la moastele Sfantului Simeon de Verhotur si m-am uns la gat , pe locul unde era chistul , nu a mai ramas nimic.
Marturisesc in fata lui Dumnezeu si inaintea sfintelor icoane despre aceasta .
*Natalia Subbotina (pag.88)

***

``Sfântul Simeon de Verhotur - întâiul sfânt nevoitor siberian``
Editura Sophia

Sfântul Simeon de Verhotur este un sfânt de la începuturile creştinismului siberian. Născut în Rusia, într‑o familie evlavioasă de nobili, sfântul a întors spatele încă din copilărie desfătărilor şi grijilor lumeşti, îndreptându‑şi cugetarea spre Dumnezeu şi urmărind cele folositoare sufletului. Căutând însingurarea pentru a se nevoi mai bine duhovniceşte, a fugit de apropiaţii săi, părăsindu‑şi patria, cinstea, bogăţia şi bunul nume pentru a se retrage în Siberia – un loc pe jumătate sălbatic, unde abia începuse să pătrundă învăţătura creştină. În mijlocul unei lumi pestriţe şi adeseori duşmănoase – băştinaşi, rascolnici, oameni certaţi cu legea ori fugari stabiliţi aici – sfântul avea să‑şi lucreze mântuirea neştiut de nimeni, făcându‑ni‑se pildă de înţelepciune, de smerenie şi de răbdare; puţinătatea lucrurilor pe care le ştim despre viaţa lui fiind acoperită cu prisosinţă de mulţimea minunilor săvârşite, ale căror mărturii le puteţi citi în această carte.
Moaştele întregi ale Sfântului Simeon, aşezate în Mănăstirea Sfântul Nicolae din oraşul Verhotur (Siberia), izvorăsc până în zilele noastre neîncetate şi mari semne şi tămăduiri, credincioşii din toată Rusia cinstindu‑l ca pe întâiul sfânt siberian.

VA RECOMAND 2 DVD-URI -``PELERIN IN GRECIA`` SI ``PELERIN IN EGIPTUL CRESTIN ``

2011-12-28T18:40:00.007+02:00

1-PELERIN IN GRECIA

Film.
Realizator: Ovidiu Dumitrana

Coloana sonora in limba engleza, subtitrat in romaneste.

2-PELERIN IN EGIPTUL CRESTIN

Sfintii Parinti din Pustie
Muntele Sinai
Manastirea "Sfanta Ecaterina"
Pe urmele Sfintei Familii
Alexandria

Coloana sonora in limba engleza, subtitrat in romaneste.

LE GASITI AICI :

http://www.librariasophia.ro

FIUL OMULUI VA MAI GĂSI, OARE, CREDINŢĂ PE PĂMÂNT? ( 2 )

2011-12-28T11:16:00.005+02:00

Pr.Sofian Boghiu

- Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credintă pe pământ?

- Da, da… Toate aceste probleme vor fi, dar mântuirea, credinta si atasamentul fată de Mântuitorul vor rămâne la alegerea fiecăruia.

- După 1990 au apărut în limba română două cărti scrise de monahi atoniti: ‘‘La apusul libertătii” si ‘‘Apocalipsa 13”. În esentă în ele se sustine că toate aceste procese de creare a Noii Ordini Mondiale sunt de fapt semnele evidente ale instalării treptate a unei dictaturi globale; iar această dictatură va culmina în cele din urmă cu întronarea Antihristului. Cei doi monahi atoniti ne atentionează pe baza unor argumente în general pertinente că lucrurile evoluează spre un control deplin al întregii populatii prin tehnicile moderne si sofisticate retele de supraveghere. Adică ne îndreptăm spre cea mai cumplită si subtilă înrobire a oamenilor care a existat până acum în istorie. Vi se par exagerate asemenea afirmatii?

- Nu! Nu mi se par exagerate!

Omenirea, prin felul cum gândeste si se comportă astăzi, merge către un sfârsit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinta, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca si la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total si pe care Guvernul le aprobă.

Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (si protejat de legi) în mai multe tări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăti din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă si la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârsit, poate inevitabil.

S-ar mai putea amâna sfârsitul dacă ar începe o mare pocăintă si îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede asa ceva.

Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor si a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există institutii care nu spun pe fată că politica lor este distrugerea umanitătii, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste institutii conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate asa cum o înteleg unii oameni, nu asa cum este ea în realitate).

Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu totii, de la rege până la ultima slugă, asa cum s-a întâmplat cu cetatea Ninive din Vechiul Testament.

- Sunt si alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?
- Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest mars către rău. De aceea cred că au dreptate cei care au scris cărtile despre care ati întrebat.

- Cu alte ocazii, la aceleasi întrebări ati dat niste răspunsuri mai rezervate…

- Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.
Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârsitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne putini cu El. La început or să fie multi habotnici si multi tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte putini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne crestini până la capăt vor fi putini, dar vor fi mai hotărâti si mai statornici în credintă. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesigurantă si lepădare de Dumnezeu. Multi vor da toate pentru una, adică vor renunta la averi, la masini pentru a-si păstra credinta. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supravietuiască, ca să nu moară de foame; iar altii vor trăi în huzur. Crestinii vor fi scormoniti, iscoditi, ca să se stie totul despre ei. O să fie multă intimidare si multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârsit va fi si optimism si mult curaj.

FIUL OMULUI VA MAI GĂSI, OARE, CREDINŢĂ PE PĂMÂNT? ( 1 )

2011-12-28T10:55:00.013+02:00

Danion Vasile

În articolul Cele şapte păcate biblice vor fi „modernizate”, Bogdan Mariniţă scria: „Biblia pare să fi rămas în urma vremurilor, tot mai mulţi cercetători şi oameni simpli dorind o modificare a listei celor şapte păcate capitale. Un sondaj realizat într-o emisiune difuzată la postul de televiziune BBC a scos la iveală faptul că oamenii nu se mai recunosc în lista celor şapte interdicţii fundamentale pe care se bazează religia creştină. (…) Chiar cuvântul «păcat» ar putea să sufere nişte modificări - după cum afirmă Roger Rigg, profesor de filosofie la Universitatea Warwick: Cuvântul «păcat» pare să fie «teribil de demodat şi (un cuvânt) care pune etichete». Ross Kelly, prezentatorul emisiunii unde a fost prezentat studiul, e de părere că atitudinea oamenilor faţă de păcat s-a schimbat: «Suntem mai puţin preocupaţi de cele şapte păcate capitale şi ne interesează mai mult acţiunile care ar putea face rău celorlalţi», a explicat Kelly”.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că în loc să ducem lupta cu patimile stăm să ne ocupăm numai de cei care tulbură viaţa societăţii (criminali, terorişti, fanatici religioşi…).

Joe Dallas, un fost activist homosexual, scria în articolul său Răspuns „teologiei” homosexualilor despre legătura dintre răspândirea păcatului şi împuţinarea credinţei: „Un sondaj recent a arătat că 66% (două treimi) dintre americani nu mai cred că există «adevăr absolut». (…) Sociologul George Gallup Jr. a menţionat aceasta în (lucrarea) Religia poporului: credinţa americanilor în anii ’90). «Deşi religia este foarte la modă în America, declară el, ea este într-o mare măsură superficială. Există un vid de cunoaştere între credinţa declarată a americanilor şi cele mai elementare noţiuni despre acea credinţă». Pe scurt, cei care se prezentau drept creştini în anii ’90 erau ignoranţi în învăţăturile Scripturii. Învăţătura a devenit mai puţin importantă decât sentimentele plăcute; într-adevăr, un studiu al USA Today arăta că, din cei 56% dintre americanii care merg la biserică, 45% fac aceasta pentru că «e bine pentru tine», iar 26% pentru «pacea minţii». Învăţăturile specifice păreau neimportante.
Dacă noţiunile de «adevăr» şi «învăţătură» devin neimportante pentru creştinii din America, mai poate supravieţui ideea de «păcat»?
Probabil că nu; 25% dintre creştinii intervievaţi în 1993 considerau că păcatul e un «concept depăşit». «Ameninţarea păcatului era ca o umbră pentru noi», scrie Cornelius Plantinga în Christianity Today. «Creştinii urau păcatul, se temeau de el, fugeau de el. Dar azi, această umbră s-a dus. Astăzi, acuza că ai păcătuit se face deseori cu un zâmbet maliţios». Adevărul Scripturii nu a fost niciodată atât de amabil. Sfântul Ioan Botezătorul era ferm cu fariseii (Matei 3, 7-8), Mântuitorul l-a mustrat pe Petru când acesta a încercat să-L împiedice în lucrarea Sa (Matei 16, 22-23), iar Apostolul Pavel certa întotdeauna ipocrizia, chiar dacă era vorba de un creştin de seamă (Gal. 2, 11-14). Cu alte cuvinte, trebuie să fim amabili. Dar niciodată în dauna Adevărului”.

Şi pe această temă mi-ar fi fost mai uşor să scriu despre relele din ograda vecinului decât despre relele din ograda mea. Scriind despre vecin, îmi pot imagina că sunt mai bun decât el… Dar în articolul de faţă nu mi-am propus să arăt cât de mare e apostazia în America, ci - folosindu-mă de sondajele respective - vreau să arăt că modul în care ne raportăm la învăţătura lui Hristos ne influenţează în mod direct faptele…

Românii se pot lăuda că peste 80% dintre ei sunt ortodocşi. Dar s-a pus oare întrebarea de ce procentul românilor care merg la biserică este atât de mic?
Răspunsul este simplu: pentru că ne place să fim ortodocşi numai cu numele. Oare câţi din ţara noastră merg la biserică în fiecare duminică?
Un exemplu cred că este grăitor pentru modul în care mulţi români înţeleg credinţa creştină. Cum ştiu românii să se bucure de un botez sau cum ştiu să se poarte la o înmormântare sau la o masă de parastas? (Dar nu vorbesc numai de ortodocşii români, ca şi cum ceilalţi – grecii sau ruşii sau bulgarii – ar fi din alt aluat.)
Să fim sinceri: dacă am pune pe o balanţă cât îi interesează bucatele pe invitaţii la un botez, şi cât îi interesează mântuirea noului botezat, balanţa ar fi în favoarea bucatelor.

Întrebarea lui Hristos: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18, 8) pare să fie din ce în ce mai apăsătoare.
Răspunsul la întrebare ni l-a dat tot El, când ne-a spus că Biserica lui nu va fi biruită de diavol, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul lumii vor exista creştini, preoţi şi ierarhi care vor păstra nestinsă candela dreptei credinţe: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 15-18). Da, Hristos a zidit Biserica pe piatra cea tare a credinţei că El este Fiul lui Dumnezeu cel viu, şi această Biserică va rezista până la sfârşitul veacurilor. Dar – după cum ne arată atâtea şi atâtea profeţii – vor fi din ce în ce mai puţini oamenii care vor trăi Ortodoxia…

Hristos nu a întrebat dacă la A Doua Sa Venire va mai găsi fecioare pe pământ, nici dacă va mai găsi postitori, ci a întrebat dacă va mai găsi credinţă… Pentru că, fără credinţa cea adevărată, fecioarele pot fi neînţelepte ca cele pomenite în Evanghelie, iar postitorii pot fi ca făţarnicii pe care El i-a mustrat de atâtea ori.

Unii oameni, după ce au trăit ani de zile în păcat, sau unii tineri – care poate s-au scârbit de păcat numai după câteva luni de „practică” – simt nevoia unei schimbări în viaţa lor. Numai că le este foarte greu să se schimbe… Pentru că duhul acestei lumi îi presează puternic… Schimbarea în viaţă nu trebuie să înceapă cu renunţarea la un păcat sau altul. Trebuie să înceapă prin dobândirea credinţei, şi prin întărirea în credinţă… Fără credinţă, am putea renunţa poate la un păcat trupesc… Dar ar fi trebuit să ne dăm seama că păcatul necredinţei este mai mare decât păcatele trupeşti… Şi pe acesta ar fi trebuit să îl lepădăm primul.

Da, nu este uşor să crezi în Dumnezeu, să te laşi călăuzit de învăţăturile Bisericii. Este pur şi simplu o aruncare în gol, este asumarea unui cutremur lăuntric. Totul se surpă, vechile repere pălesc… Dar apare ceva nou. Ceva care îţi dă putere să te lupţi cu lumea întreagă… Mai exact, ceva care îţi dă putere să birui înţelepciunea, obiceiurile şi păcatele acestei lumi.

Dobândiţi credinţa… Fără ea, degeaba vă luptaţi să deveniţi mai buni, mai frumoşi, mai virtuoşi. Degeaba încercaţi să renunţaţi la păcate. Sufletele voastre sunt prea sensibile ca să se poată hrăni numai din interdicţii. Sufletele voastre au nevoie în primul rând de Dumnezeu… Da, de Dumnezeu, Căruia îi facem atât de puţin loc în vieţile noastre… Să credem în Dumnezeu, şi toate se vor schimba, toate vor fi binecuvântate. Pentru unii, drumul va fi mai uşor, pentru alţii, mai greu – cu poticniri şi căderi –, dar pentru toţi cei care îl aleg cu sinceritate va fi un drum al împlinirii…

Din păcate, facem şi noi ca americanii: unii mergem la biserică pentru „pacea minţii”, alţii pentru că „e bine”, dar foarte puţini mergem să ne întâlnim cu Hristos… Da, Dumnezeu e pretutindeni, dar ne aşteaptă în biserică pentru că acolo e casa Lui…
Să nu încercăm să ne fabricăm o credinţă personală, ci să primim credinţa la care El ne-a chemat, întemeind Biserica, al cărei Cap este…

Şi să nu uităm că Hristos ne-a invitat la masa cea împărătească - să ne hrănim cu Sfânta Împărtăşanie, care este Trupul şi Sângele lui. Numai această împărtăşire – la care ne cheamă Biserica – ne poate fi cu adevărat „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”…

CARTE DESPRE SFANTUL NICOLAE

2011-12-27T20:07:00.007+02:00

„Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos” ,Ed. Pars Pro Toto ,Iaşi, 2007, Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos. Făcător de minuni şi ierarh sfânt, prunc postitor de la sânul maicii sale şi bătrân înţelept, cuvios şi lucrător al iubirii, smerit şi tenace în misiunea bucuriei sale, iubitor de Liturghie şi păstor de suflete înţelept, ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe la Sinodul I ecumenic, Sfântul Nicolae este părintele bun şi înţelept care dăruieşte în ascuns lumină şi har tuturor credincioşilor.

Cartea de faţă este o sinteză aghiologică şi cuprinde Viaţa Sf. Ierarh Nicolae, Minunile Sf. Nicolae, Moaştele Sf. Ierarh Nicolae, Analiza antropometrică a moaştelor Sf. Nicolae, Mirul Sf. Nicolae, Cultul Sf. Nicolae, Chipul Sf. Nicolae în imnele liturgice ale Bisericii Ortodoxe, Icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae

SFANTUL ARHIDIACON STEFAN

2011-12-27T19:21:00.003+02:00

Sursa-http://www.vietile-sfintilor.ro

Domnul nostru Iisus Hristos, după săvîrşirea tainei mîntuirii noastre, înălţîndu-se la cer, şi pe Sfîntul Duh, Care de la Tatăl purcede trimiţîndu-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintîi începînd a se înmulţi, au cîrtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfînta Scriptură îi numeşte limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese uşa credinţei şi încă nu li se propovăduise cuvîntul mîntuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ştefan au început a se primi păgînii în Biserica celor credincioşi, dintre care cel dintîi a fost Cornelie Sutaşul. Pe acesta botezîndu-l Sfîntul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbaţii care nu erau iudei. De acea cîrteau asupra lui Petru, pînă cînd le-a spus lor despre pînza cea arătată din cer şi atunci au tăcut şi slăveau pe Dumnezeu, zicînd: Că şi limbilor le-a dat Dumnezeu pocăinţă în viaţă. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cîrteau asupra evreilor, în vremea Sfîntului Ştefan, ci acei care erau dintre evrei şi aveau aceeaşi lege dată de Moise şi erau risipiţi prin toate ţările, precum şi Sfîntul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminţii, care sînt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu şi credinţa şi obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dînşii, ierusalimiteni.

Astfel zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: "Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elineşte, pentru că aceştia fiind evrei, vorbeau elineşte". Nişte elini ca aceia, care erau risipiţi, au făcut cîrtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică şi mai de pe urmă din hrană şi din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinţi Apostoli, adunînd toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviinţă nouă a lăsa cuvîntul lui Dumnezeu şi a sluji meselor. Căutaţi dar, fraţilor, dintre voi şapte bărbaţi mărturisiţi, plini de Duh Sfînt şi de înţelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni şi în predicarea cuvîntului. Şi a plăcut cuvîntul acesta al Sfinţilor Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfînt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părţile elinilor, că şi numele lor nu sînt evreieşti, ci elineşti. Precum Ştefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credinţă şi la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părţile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe aceşti şapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mîhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea şi aşa să se potolească mîhnirea lor şi să înceteze cîrtirea. Pe aceştia alegîndu-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugîndu-se şi-au pus mîinile peste dînşii şi i-au făcut diaconi. Ştefan, fiind plin de credinţă şi de putere, era cel dintîi dintre dînşii, pentru aceea şi arhidiacon a fost numit, făcînd semne şi minuni mari în popor, pe care nu le pomeneşte Scriptura, ca şi despre Însuşi Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris cîte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărţile ce s-ar fi scris.

Însă fără îndoială vom zice că Sfîntul Ştefan, fiind asemenea cu apostolii şi punîndu-şi mîinile pe bolnavi îi făcea sănătoşi. Fiind şi bărbat puternic în lucru şi în cuvînt, întărea pe credincioşi în credinţă, mustra pe iudeii cei necredincioşi, spunîndu-le din lege şi din prooroci, că din zavistie şi din nedreptate au omorît pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aştepat din veac. Odată, făcîndu-se întrebare între iudei, farisei şi saduchei şi între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este prooroc, iar alţii amăgitor şi alţii că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfîntul Ştefan, stînd la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicînd: Bărbaţi, fraţi, aflaţi pentru ce s-au înmulţit răutăţile între voi şi s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorît pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfînta şi Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit şi dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dînsul, grăind împotrivă şi hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagoga ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, a celor din Cilicia şi din Asia, întrebîndu-se cu Ştefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor îşi aveau în Ierusalim adunările lor deosebite şi erau afară de sinagogile cele mari evreieşti şi o mulţime de sinagogi ale altor limbi - sau evreii care vieţuiau între alte neamuri - pentru că evreii din fiecare latură îşi trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să înveţe legea lui Dumnezeu. Încă şi ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau şi învăţau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbaţi cu bună cuviinţă dintre toate limbile cele de sub cer. Adică parteni, mideni, elamiteni şi ceilalţi, evrei ce vieţuiau în Partia, în Midia, în Elamitia şi în celelalte laturi, după cum scrie acolo şi care veniseră în Ierusalim la praznic.

Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor şi a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povesteşte că era între evrei un neam deosebit, care îşi trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiţi de Pompei al Romei şi după aceea li s-au dăruit libertate şi se numeau liberi, sau slobozi, aşa zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur: "Libertinii cei ce au fost dăruiţi cu libertate de romani, aşa se numesc, căci cum erau acolo mulţi străini, aşa aveau şi adunările unde se cuvenea a se citi legea şi a face rugăciunile. Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor şi altele, întrebîndu-se cu Sfîntul Ştefan, nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfîntul Ştefan biruia cu cuvîntul adevărului în acea vreme trei părţi din toată lumea, a Europei, a Asiei şi a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniţi din Roma, care este în părţile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei şi prin alexandrini, care erau din părţile Africii.

Aceştia, neputînd a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decît soarele, s-au aprins de mînie şi, cuprinzîndu-i zavistia, au invitat pe nişte bărbaţi, care iubeau minciuna, să spună la sinagoga cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ştefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Cu acest fel de vicleşug tulburînd poporul, pe bătrîni şi pe cărturari, au răpit pe Sfîntul Ştefan şi l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor şi a toată mulţimea învăţătorilor de lege. Apoi au pus înainte şi martori mincinoşi, zicînd: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfînt şi a Legii, că l-am auzit şi pe el zicînd că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6,11-14).

Sfîntul Ştefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigaşe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feţei lui, şi toţi cei ce şedeau în adunare, căutînd la dînsul, au văzut faţa lui ca faţa îngerului. Şi a zis arhiereul: Oare sînt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfîntul, deschizîndu-şi gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întîi a primit făgăduinţa venirii lui Mesia şi le-a spus istoria pînă la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie şi cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoşi, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vîrtos adeverind că părinţii lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinţii noştri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o şi s-au întors cu inimile lor la Egipt.

După aceasta, surpînd acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfînt, a zis: "Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca şi cum ar fi zis: Nu-mi este cu neştiinţă locul cel sfînt, cel rînduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înţelept şi cu slava Domnului cea arătată în nor sfinţit. Cinstesc locaşul cel făcut din mîini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voieşte mai vîrtos a petrece în locurile cele nemateriale şi nefăcute de mînă, adică în sufletele omeneşti cele curate. Cel Preaînalt nu vieţuieşte în bisericile cele făcute de mîini, precum zice proorocul: Cerul Îmi este scaun şi pămîntul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie?", grăieşte Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mîna Mea a făcut acestea toate?"

Apoi, umplîndu-se de rîvnă dumnezeiască, precum şi Ilie odinioară, a adus cuvînt de mustrare, zicînd către dînşii: Voi cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfînt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinţii voştri? Şi au omorît pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel aşteptat (Fapte 7,47-52).

Aceste cuvinte ale sfîntului au pornit spre nespusă mînie pe arhiereu, pe cărturari şi pe tot poporul cel înrăutăţit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuţeau în inimile lor şi scrîşneau cu dinţii asupra lui. Însă el nu băga în seamă mînia lor, că era plin de Duhul Sfînt, care îl făcea cu bărbăţie şi de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutînd la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă şi cu credinţă neîndoită nădăjduia a o dobîndi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca şi cum ar fi ieşit din trup şi ar primi răsplătirea. Deci a văzut şi pe Iisus Hristos, Stăpînul şi Domnul său, ca şi cum venea către sine, căci dezlegîndu-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo şi sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigînd cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu.

El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinţilor a nu arăta la alţii descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfîntul Ştefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioşii în credinţă, iar necredincioşii să se ruşineze. Încă şi pentru a adeveri şi pe ceilalţi mucenici, ce vor veni după dînsul, că celor ce mor pentru Hristos muceniceşte, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălţime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoinţe aşteaptă şi singură slava Domnului întîmpină pe mucenic în porţile cereşti.

Pentru aceea întîiul mucenic, netăcînd, vesteşte ceea ce vede, ca şi cum ar chema după sine şi pe alţii, către aceeaşi cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învăţaseră a ucide pe prooroci şi care îndrăzniseră şi asupra Domnului, împlinitorul legii şi al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfîntul Ştefan, singuri fiind mincinoşi, ci strigînd cu glas mare, îşi astupau urechile şi au pornit cu un suflet şi-au pus asupra lui mîinile cele ucigaşe. Apoi, scoţîndu-l din cetate - precum mai întîi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă - au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună şi credincioasă. Martorii cei mincinoşi şi ucigaşii, pentru ca să le fie mai uşor a arunca cu pietre asupra sfîntului, s-au dezbrăcat de hainele lor şi le-au pus lîngă picioarele unui tînăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie şi de o seminţie cu cel ce se ucidea, mai mult se iuţea asupra lui, rîvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ştefan şi cum Sfîntul Ioan Gură de Aur grăieşte despre aceasta: "Îi părea rău lui Saul că nu are mîini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ştefan, dar şi aşa a aflat ca să-l ucidă cu mîini multe, care erau ale martorilor mincinoşi, ale căror haine le păzea Saul".

Deci, fiind ucis Sfîntul Ştefan în valea lui Iosafat - care este între Eleon şi între Ierusalim, lîngă pîrîul Cedrilor, ce avea mulţime de pietre pe lîngă mal - stătea de departe pe o piatră Preacurata Fecioară, cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, privind de sus şi rugîndu-se cu sîrguinţă către Domnul şi Fiul său ca să-l întărească în răbdare şi să primească sufletul lui în mîinile Sale. O! cît îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfîntului, întîiului mucenic şi Arhidiacon Ştefan, deşi era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălţimile cele cereşti, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pămînteşti, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.

Multă ploaie de pietre zburînd asupra lui şi cu totul roşindu-se de sîngele lui, iar cu trupul slăbind şi din legăturile cele fireşti dezlegîndu-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau şi mai cu sîrguinţă se ruga pentru ei, decît pentru sine. Căci pentru sine a zis: "Doamne, Iisuse, primeşte sufletul meu!" Iar pentru ei, plecîndu-şi genunchii şi cu glas mare strigînd, a zis: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" Aceasta zicînd, a adormit.

Astfel s-a săvîrşit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu nişte trandafiri roşii, prin sîngerarea de pietre, întîiul mucenic şi a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul şi Împăratul slavei, ca să împărăţească împreună cu El întru împărăţia cea nesfîrşită. El fusese ales arhidiacon de Sfinţii Apostoli, îndată după Pogorîrea Sfîntului Duh şi a pătimit în acelaşi an după Înălţarea Domnului, în ziua de douăzeci şi şapte a lunii decembrie, avînd de la naşterea sa mai mult de treizeci de ani. Era frumos la faţă, dar mai frumos cu sufletul.

Sfîntul lui trup a fost aruncat spre mîncarea fiarelor şi a păsărilor şi a zăcut neîngropat o zi şi o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învăţător al legii evreieşti din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis nişte bărbaţi cinstiţi şi credincioşi şi, luînd în taină moaştele sfîntului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala şi acolo le-a îngropat cu cinste, făcînd deasupra lui mare plîngere. "Căci cine n-ar fi plîns - zice Sfîntul Ioan Gură de Aur - văzînd pe acel miel blînd, ucis cu pietre şi zăcînd mort".

După mulţi ani, binecredincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfîntul Întîiul Mucenic Ştefan cu pietre şi s-a roşit pămîntul cu cinstitul său sînge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele şi în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.

ESTI BUN DOAMNE

2011-12-27T16:54:00.002+02:00

Radu Gyr

Esti Doamne bun, eu pamantean si rau
Si-n dragoste nu-ti seman, nici in mila.
Dar, dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer nu din argila.

Nu ti-am ravnit nici razele subtiri,
Nici talpile strapunse de piroane.
Dar Tu ma faci partas in rastigniri
si-ti tot ingan osanda din icoane.

Sfintit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu ma urc spre raiul Tau band fiere?

Cu necersita slava ma incarci
si-n cuie, cand sfintenia ma frange,
oftand ma uit la ranile-mi prea largi
si-ti cresc alaturi, sange langa sange.

RUGA NEMERNICA

2011-12-27T16:49:00.005+02:00

Radu Gyr

Nu ma-nvata sa fug, Parinte,
De rani, de lacrimi de catran.
Ele dau freamat mai fierbinte
Acestui sange pamanten.

Nu fi nici pasilor mei paznic,
Nici de naparci nu ma pazi.
Numai veninul lor napraznic
Ma limpezeste zi de zi.

Si nu-mi trimite nici heruvii
Sa-mi deie zborul lor inalt,
Cand sunt facut sa fierb in fluvii
De crunta lava si asfalt.

Doar om ma vreau, rasfiert in smoala,
In uragane si-n caderi,
Mai bun prin plansul ce ma spala
Si tot mai om prin sfasieri.

Sa nu-mi pui aripa de inger,
Ci lasa-mi chipul meu de lut,
Sa iert, sa cant, sa gem, sa sanger,
In dorul raiului pierdut.

INDEMN LA LUPTA

2011-12-27T16:48:00.002+02:00

Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.

Cat inima in piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cand te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

PARINTI GRECI - DESPRE PR.IACOV TSALIKIS (2)

2011-12-26T19:18:00.009+02:00

K.I.: Pe părintele Iacov a avut binecuvântarea să-l cunoască şi compatriotul nostru, părintele Hristodul Dimitriu, originar din satul Ammohostos, care a fost ocupat de turci, ceea ce l-a obligat să se refugieze în satul Avgoru.
pr.H.D.: Părintele Iacov s-a născut pe 5 noiembrie 1920 în satul Livisi, din regiunea Makris, în Asia Mică. În timpul Catastrofei micro-asiatice, avea doar doi ani şi împreună cu mama sa, Teodora, şi cu cei doi fraţi, Gheorghe şi Anastasia, a trăit experienţa părăsirii locurilor de baştină. Tatăl său a rămas prizonier în mâna turcilor.
Au debarcat în Pireu şi de acolo au pornit în necunoscut, spre satul Sfântul Gheorghe. În 1925, se aflau în satul Farakla din Evvia, unde, potrivit povestirilor părintelui, pe care am avut cinstea să le aud chiar din gura sa, trăiau într-o cocioabă. „Pe atunci, eram ca ţiganii“, mărturisea el.
În 1927, tatăl său este eliberat din prizonierat şi se duce să îşi caute familia. De meserie, construia case, iar părintele Iacov îl însoţea la lucru întotdeauna. Deşi era foarte inteligent, părintele nu a terminat decât şcoala primară, pentru trebuia să meargă să muncească alături de tatăl său. A muncit astfel până la douăzeci şi opt de ani, deşi încă de mic, aşa cum ne spunea el însuşi, avea chemare către monahism. Din povestirile părintelui Iacov, putem să ne dăm seama că a fost menit încă din pântecele mamei sale să devină sfânt.
Mama sa era o femeie foarte evlavioasă. Îşi învăţase copiii să ţină posturile şi să meargă la biserică. După cum ne-a povestit părintele, odată, când s-a arătat nemulţumit pentru că ploua, mama i-a făcut lui Iacovaco, aşa cum îl striga ea, următoarea observaţie: „Doar e Dumnezeu; face ce vrea. Noi ce-avem de spus? Doar ne rugăm“.
Când era mic, se ducea pe ascuns la o bisericuţă în ruine cu hramul Sfintei Parascheva. În locul acela, i s-a arătat într-o noapte însăşi Sfânta, care i-a zis că era gata să-i împlinească orice dorinţă. Părintele Iacov, care asculta mereu de mama sa, i-a spus Sfintei Parascheva: „Trebuie să o întreb pe mama. Nu se poate mai întâi să o întreb pe ea şi după aceea să-ţi spun?“
Şi, cu adevărat, a întrebat-o pe mama sa, iar ea i-a răspuns: „Copile, să-ţi dea Sfânta Parascheva o viaţă bună“. Şi astfel, în seara următoare, i-a cerut Sfintei o viaţă bună. Iar Sfânta i-a spus: „O să-ţi dau o viaţă pe care o vor invidia împăraţii, patriarhii şi stăpânitorii pământului“.
K.I.: Aşa s-a şi întâmplat.
pr.H.D.: Desigur. Dar părintele, cu marea lui smerenie, privea lucrurile diferit. Într-o zi, a spus.: „Oare Sfânta Parascheva nu mi-a dat ceea ce mi-a promis? Iată: mi-a dăruit preoţia şi harul de a mă afla în acest loc sfânt, alături de Cuviosul David“.
La douăzeci şi opt de ani, părintele Iacov s-a dus să-şi facă stagiul militar. Ceilalţi soldaţi îşi foloseau permisiile spre pierzanie, aşa cum ne povestea el însuşi, în vreme ce părintele Iacov alerga la cea mai apropiată biserică ca să asculte sfânta Liturghie, să cânte la strană şi să vorbească cu preoţii.
După stagiul militar, mai avea o singură obligaţie de împlinit, până să-şi urmeze marele vis de a deveni călugăr. Înainte de a muri, mama sa l-a rugat să nu se ducă la mănăstire fără să o mărite mai întâi pe sora sa. După ce a împlinit şi acest lucru, a pornit spre aflarea vieţii îngereşti.
Într-una din peregrinările sale, a trecut pe la Mănăstirea Cuviosului David. Iar, după cum vom vedea în continuare, n-a ajuns acolo întâmplător, pentru că i se dăduse de sus să intre în acea mănăstire şi să rămână acolo până la sfârşitul vieţii.
Aşadar ne aflăm în anul 1952, când părintele Iacov s-a dus să se închine la Mănăstirea Cuviosului David, care era pe atunci aproape în ruine. I-a deschis poarta un călugăr. Părintele Iacov a intrat înăuntru, s-a închinat, s-a rugat şi a dat să plece. Dar s-a gândit mai întâi să-i mulţumească acelui călugăr care îi deschisese poarta. A căutat, dar n-a găsit pe nimeni. Atunci a văzut o icoană a Cuviosului David, în care l-a recunoscut pe călugărul acela pe care îl căuta.
K.I.: Aşadar, i-a deschis Cuviosul David.
pr.H.D.: Da. L-a văzut cu ochii săi pe Cuviosul David, care i-a spus: „Dacă rămâi aici, îţi păstrezi fecioria şi trăieşti în sărăcie şi ascultare, vei sta în această mănăstire până la sfârşitul vieţii. Prin mâinile tale vor trece foarte mulţi bani, din care tu nu vei lua nimic, şi te vor cinsti patriarhii, arhiereii şi stăpânii pământului“.
Aşa s-a şi întâmplat. Dar şi părintele Iacov, la rândul lui, nu numai că a cultivat virtuţile pe care i le ceruse Cuviosul David, dar a dobândit multe altele, printre care şi smerenia desăvârşită.
În acest moment, înainte să continui povestirea, aş dori să fac o mică paranteză şi să vă spun că am cunoscut o doamnă din Limni, regiunea Evvia, care şi-l aducea aminte pe părintele Iacov cum zidea şi vopsea mănăstirea singur-singurel.
K.I.: Aşa cum mărturisesc cei care l-au cunoscut, părintele Iacov avea harisma străvederii. Cum aţi văzut sfinţia voastră manifestându-se această harismă?
pr.H.D.: Cum te vedea, îşi dădea seama de problema pe care o aveai, înainte să apuci tu să-i vorbeşti. Te făcea să înţelegi anumite lucruri într-o manieră foarte discretă. De obicei, povestea o întâmplare, fie din viaţa sa, fie din cea a mamei sale sau a altui om. Povestea în aşa fel încât cel care trebuia să fie mustrat să înţeleagă că despre el era vorba. Povestirile sale erau întotdeauna vesele, fiind presărate cu vorba „iertaţi-mă“, pe care o rostea cu atâta politeţe şi blândeţe în glas, încât era dulce ca mierea.
Părintele Iacov îşi ascundea harisma străvederii. Tocmai de aceea vorbea în pilde. O să vă povestesc o întâmplare legată de acest lucru.
Odată m-am dus la părintele Iacov cu un student. Pe drum, tânărul acela a privit cu viclenie o anumită scenă. Desigur, eu nu îmi dădusem seama. Era ceva ce ştia numai el însuşi. Mai târziu, în timp ce vorbeam cu părintele Iacov, acesta s-a întors către student şi i-a spus:
– Fiule, ochiul meu este foarte viclean. Îi place să privească lucruri necuviincioase. De multe ori mă rog la Cuviosul David să îndepărteze de la ochiul meu această viclenie şi să îmi dăruiască smerenie.
Atunci, l-am văzut pe student cum se ridică – în vreme ce noi, ceilalţi, nu înţelesesem nimic – şi se duce la părintele (eram la trapeză când a avut loc această întâmplare). I-a luat mâna, i-a sărutat-o şi i-a spus: „Iartă-mă, părinte Iacov, pentru ce-am făcut. Iartă-mă“. Iar părintele Iacov i-a răspuns: „Fiule, Dumnezeu, cu rugăciunile Cuviosului David, te iartă. Să fii mai atent“. Şi a început să-l povăţuiască despre cum să-şi păzească privirea.
K.I.: Foarte frumoasă întâmplare…
pr.H.D.: Ceea ce vă voi povesti în continuare mi s-a întâmplat chiar mie. Pentru mine, părintele Iacov era ca un tată. Astfel, de două ori l-am rugat să scoatem împreună o fotografie, ca amintire. Dar de fiecare dată mi-a spus, datorită smereniei sale: „Ce să faci cu fotografia? Cine sunt eu, ca să ai o fotografie cu mine?“ A treia oară când l-am rugat acelaşi lucru – eram în grădina mănăstirii, pe care o iubea nespus de mult -, mi-a spus iarăşi: „Fiule, cine sunt eu, nevrednicul, de vrei să mă ai în fotografie? Acum sunt şi obosit. Lasă că o să facem odată o fotografie“.
Să vă spun drept, eu m-am întristat foarte tare. Şi am gândit astfel: „Cine eşti tu, ca să faci fotografie cu un sfânt? Cine eşti tu, care poate că o să te lauzi cândva că te-ai fotografiat cu un sfânt?“ Astfel am gândit şi eram, cu adevărat, atât de mâhnit, încât am lăcrimat.
Atunci, părintele Iacov, care deja începuse să urce scările spre chilie, s-a întors şi mi-a spus:
– „Părinte Hristodul, nu gândeşti bine. Hai să facem o fotografie, ca să nu te întorci amărât în Cipru şi să spui că părintele Iacov nu te iubeşte. Şi n-o să facem numai una. Ci două-trei“.
Şi astfel am făcut fotografiile, care sunt pentru mine o adevărată binecuvântare.
K.I.: Aşa cum se ştie, părintele Iacov avea multă îndrăzneală la Cuviosul David. Aţi putea să ne povestiţi ceva legat de acest lucru?
pr.H.D.: Da. Avea o foarte mare îndrăzneală la Cuviosul David, cu care vorbea faţă către faţă22(Ieşirea 33, 11 [n.t.].), după cunoscuta exprimare din Sfânta Scriptură. Era ca şi cum ar fi vorbit fratelui său sau unui prieten. Grăitor pentru această familiaritate este episodul pe care vi-l voi povesti în continuare.
Părintele Iacov fusese chemat într-un sat, să facă o litanie cu moaştele Cuviosului David, pentru ploaie. Înainte să plece spre sat, părintele s-a dus dinaintea icoanei Cuviosului Iacov şi i-a spus următoarele:
– Acum că mergem în sat, te rog să tuni. Nu mă face de ruşine! Atât de mare era îndrăzneala sa, încât ne zicea: „Eu îi spun la ureche Cuviosului David, iar el îmi deschide linie directă cu Dumnezeu“.
K.I.: Ce lucru minunat!
pr.H.D.: Măreţia duhovnicească a părintele Iacov se putea vedea mai ales la sfânta Liturghie şi în timpul tainei Spovedaniei. Când slujea, era ca un înger. Când spovedea, era un adevărat părinte, care îşi iubea copiii mai presus decât pe el însuşi. Niciodată nu jignea pe nimeni şi niciodată, subliniez, niciodată nu mâhnea pe nimeni. Nu degeaba i se spunea „părintele Iacov cel dulce“.
K.I.: Una din cele mai cunoscute virtuţi ale sale era milostenia, după cuvintele Mântuitorul nostru, Care spunea: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui23(Matei 5, 7 [n.t.].).
pr.H.D.: Părintele Iacov distingea care dintre oamenii ce veneau la mănăstire aveau probleme cu banii. Îi chema aparte, le dădea bani şi le cerea să nu spună nimănui. Nu voia niciodată ca milosteniile sale să fie cunoscute de oameni.
K.I.: Pentru că era foarte smerit.
pr.H.D.: Odată, pe când ne povestea chinurile îndurate de el din cauza bolilor, unul din cei care se aflau de faţă – un tânăr – a gândit astfel: „Părintele are multă îndrăzneală dinaintea Cuviosului David, care săvârşeşte nenumărate minuni. Atunci cum se face că suferă de atâtea boli? De ce nu-l vindecă Sfântul?“
Având darul străvederii, părintele Iacov i-a citit pe dată gândul şi i-a spus: „Fiule, Dumnezeu îngăduie să se chinuie carnea mea, pe care o port de mai bine de şaptezeci de ani, dintr-un singur motiv: ca să mă smeresc“.
Iată cine vorbea despre smerenie! Cel smerit. La vreme de boală, spunea mereu: „Domnul Dumnezeul meu trăieşte“.
Sfinţii văd cu mult înainte lucruri necunoscute pentru noi. Tot astfel şi-a văzut părintele Iacov şi sfârşitul.
Era pe 21 noiembrie 1991, ziua pomenirii Intrării Maicii Domnului în Biserică. Pentru că nu se simţea bine, părintele Iacov nu a săvârşit sfânta Liturghie. Totuşi, a cântat la strană şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. După Liturghie, a început să spovedească.
În acea zi se făcea hirotonia unui frate din mănăstire, iar părintele Iacov a aşteptat cu bucurie să afle veşti despre evenimentul respectiv.
După ce a spovedit o vreme, a simţit nevoia să se odihnească. Ultimul pe care l-a mărturisit a fost un călugăr aghiorit, care după ce se spovedea, urma să plece de la Mănăstire. Părintele Iacov i-a spus:
– Rămâi, te rog, pentru că am nevoie de tine după-amiază. Trebuie să mă înlocuieşti şi să mă pregăteşti.
La patru după-amiază, exact în momentul în care călugării ce se duseseră la hirotonie intrau pe poarta mănăstirii, părintele Iacov şi-a dat sufletul în mâna Domnului. A ajuns în sânul lui Avraam, de unde se roagă lui Dumnezeu pentru fiii săi duhovniceşti şi pentru toată lumea – lucru de care sunt absolut siguri toţi cei care l-au cunoscut.
Este cunoscut faptul că, încă de pe vremea când se afla pe pământ, părintele Iacov săvârşea minuni prin puterea rugăciunilor sale. Dar şi imediat după ce a adormit în Domnul, minunile au continuat.
În ziua morţii părintelui Iacov, părintele Porfirie, celălalt gigant al Ortodoxiei secolului XX, spunea: „A adormit părintele Iacov, unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului nostru. A avut harismele străvederii şi înainte-vederii, pe care le-a ascuns cât de mult a putut, ca să nu fie slăvit de oameni“.

Sursa carte -``PATERICUL SECOLULUI XX -Convorbire cu Presbiterul Hristodul Dimitriu``

PARINTI GRECI - DESPRE PR.IACOV TSALIKIS (1)

2011-12-26T19:17:00.003+02:00

K.I.: Domnule Papazahos, între marii părinţi ai zilelor noastre pe care i-aţi cunoscut este şi părintele Iacov Tsalikis.
G.P.: Părintele Iacov, ca de altfel şi părintele Porfirie, a fost cunoscut în întreaga Grecie. În ziua înmormântării sale eram în drum spre Evvia şi am auzit la radio cum se vorbea despre el încontinuu. Mii de oameni au fost la înmormântarea sa, lucru pe care n-o să-l uit niciodată.
K.I.: Dvs. cum l-aţi cunoscut?
G.P.: Venise la Spitalul General de Stat din Atena cu probleme de sănătate la inimă. Cum am aflat că era în spital, m-am dus să-l văd. În ziua aceea îl mutaseră de la Unitatea de Terapie Intensivă.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o a fost de nedescris. Dacă v-aş spune că omul acesta radia, nu cred că ar fi de ajuns. Faţa sa era transfigurată.
Când am intrat la el în salon, erau acolo şi medicii care făceau vizita medicală de fiecare zi a bolnavilor. Coincidenţa a făcut ca medicii aceia să fie foşti studenţi de-ai mei de la Universitate. Astfel, cum m-au văzut, au venit la mine şi m-au informat despre starea de sănătate a părintelui. Când doctorii au terminat, m-am dus la părintele Iacov şi am şezut alături de el. El m-a privit şi mi-a spus următorul fapt, care m-a cutremurat de-a dreptul, pentru că era un lucru la care nu mă gândisem niciodată:
– Nu te cunosc. Prima dată te văd. Dar în spatele tău îţi văd îngerul păzitor.
Nu vă puteţi imagina ce-am simţit în acel moment. Şi nu vă spun lucrul acesta cu mândrie. După aceea, părintele a adăugat:
– Toţi oamenii au câte un înger. Dar pe al tău l-am văzut. Ai grijă să nu-l alungi de la tine.
De fiecare dată când mă gândesc la cuvintele sale, mă cuprinde un fior. Iată ce mi-a mai spus părintele Iacov:
– Acest înger a primit nume în ziua botezului tău. Din ziua botezului te însoţeşte şi nu trebuie să se îndepărteze de tine. El este cel care îţi va lua sufletul şi care ţi-l va îndruma în ziua Judecăţii. Şi când vor veni demonii să zică: „Acesta a făcut asta şi cealaltă, a săvârşit cutare şi cutare păcat“, atunci îngerul tău va spune: „Da, le-a făcut pe toate acestea, dar a mai făcut şi acest bine şi acela“. El este avocatul care te va apăra. Aşadar, fii atent să nu-l îndepărtezi. L-am văzut lângă tine.
Din acel moment, niciodată n-am încetat să simt prezenţa îngerului meu personal. Acesta este o mare veste pentru toţi cei botezaţi în credinţa Ortodoxă.
K.I.: Ce lucru minunat ca părintele Iacov să-l vadă pe îngerul dumneavoastră păzitor şi să vă spună lucrul acesta.
G.P.: Când îl vedeai pe părintele Iacov, aveai impresia că este din altă lume. Vorbea despre problemele tale, dar dintr-o perspectivă diferită. Îţi dădeai seama că stătea lângă tine, dar trăia într-o lume superioară. Iar lucrul acesta îţi dădea un sentiment de sărbătoare. Te făcea să înţelegi că şi tu ai fost zidit pentru acea lume.

Sursa-``Patericul secolului XX``

``Convorbire cu Gheorgos Papazahos, asistent universitar la Facultatea de Medicină, Universitatea din Atena``

PARINTI GRECI - DESPRE PR.PORFIRIE

2011-12-26T19:09:00.006+02:00

K.I.: Părinţii Ortodoxiei sunt acei îndrumători iluminaţi care au ajuns la măsura cea mai înaltă a virtuţii şi a sfinţeniei, urmare a punerii în lucrare a învăţăturilor Evangheliei. Ei sunt părinţii trăitori, care prin harismele Duhului Sfânt îi îndrumă pe oameni, îi ajută să se cunoască pe ei înşişi şi să dea un sens adevărat vieţii lor.
Părintele Porfirie este deja cunoscut în întreaga lume grecească. Cu toate acestea, oamenii lui Dumnezeu doresc foarte mult să afle cât mai multe lucruri despre el.
Continuându-ne strădaniile de a scoate la lumină viaţa şi lucrarea părintelui Porfirie, am avut marea bucurie ca profesorul universitar Gheorgos Galitis să ne împărtăşească la rândul său experienţele legate de acest sfânt al secolului nostru, având în vedere faptul că a fost binecuvântat să se afle în preajma părintelui Porfirie timp de mai bine de cincisprezece ani.
G.G.: Vă mulţumesc, domnule Ioannidis, pentru ocazia deosebită pe care mi-o oferiţi de a vorbi despre de-a pururi pomenitul nostru părinte.
Desigur, deja s-au spus foarte multe despre acest sfânt contemporan. Totuşi, tema nu este epuizată. Eu, personal, îl slăvesc pe Dumnezeu pentru că m-am învrednicit să-l cunosc pe părintele Porfirie. Fiecare vizită la el era un izvor de putere pentru mine şi pentru familia mea. De fiecare dată când mergeam acolo, vedeam o mulţime de oameni – de multe ori, venea câte un autobuz plin –, nu numai din Grecia, ci şi din străinătate. Cu toţii stăteau şi aşteptau să-l vadă pe părintele, în ciuda faptului că avea sănătatea şubredă. Scena aceasta îmi amintea de oamenii care ieşeau în pustie ca să-l întâlnească pe Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, şi să-i asculte predica despre smerenie.
Părintele Porfirie era un prooroc contemporan.
K.I.: Ce înţelegeţi prin aceasta?
G.G.: Avea duhul proorociei, nu numai cu sensul de harismă a străvederii sau a înainte-vederii, ci şi cu sensul de putere profetică. Era ca proorocii Vechiului Testament, care vorbeau cu îndrăzneală şi putere.
Părintele Porfirie era foarte fragil. Era vasul de lut despre care vorbeşte Apostolul Pavel, spunând: avem comoara în vase de lut31(II Cor. 4, 7 [n.t.].). Vasul fragil de lut era părintele Porfirie.
Au existat, desigur, şi perioade în care sănătatea îi permitea să stea în picioare şi-mi amintesc plimbările noastre, în timpul cărora discutam foarte multe lucruri. Însă amintirile mele legate de ultimii ani ai părintelui Porfirie au în centru cămăruţa sa întotdeauna foarte încălzită – pentru că numai aşa putea să fie menţinut în viaţă. Stătea întins în pat şi se însufleţea adesea de discuţiile pe care le purta. Iar când îl sunau fiii săi duhovniceşti, ridica mâna în semn de binecuvântare; îi binecuvânta.
În cămăruţa aceea erai conştient de prezenţa vie a Duhului Sfânt. Parcă-i simţeai mireasma.
K.I.: Vă rog să aveţi bunătatea de a ne povesti câteva întâmplări din care să ne dăm seama de harismele deosebite ale părintelui Porfirie.
G.G.: Mi-am dat seama deja de multe lucruri, cum ar fi darul străvederii, care era cea mai cunoscută harismă a sa. De exemplu, descria cu precizie diferite persoane şi locuri, ca şi cum le-ar fi văzut el însuşi. Iar noi ne miram.
K.I.: Avea în el un „televizor“, prin care vedea.
G.G.: Exact.
Un membru al familiei mele a mers la o mănăstire de pe o insulă. Când s-a întors şi s-a dus la părintele Porfirie, acesta a început să-i descrie nu numai mănăstirea pe care o vizitase, ci şi alte mănăstiri din jur, fără să fi fost niciodată pe acolo.
Unui prieten de-al meu, care voia să cumpere un teren de construcţii, i-a indicat exact ce pământ să achiziţioneze, pentru că era important unde urma să trăiască, dat fiind faptul că avea probleme cu sănătatea.
După cum se ştie, părintele Porfirie putea să pună diagnosticul bolii de care suferea o anumită persoană făcând o „radiografie“. Soţia mea avea o problemă de sănătate. Părintele Porfirie i-a cuprins capul cu mâinile şi i-a spus exact ce avea. Iar în unele cazuri, nu numai că punea diagnosticul, dar zicea ce urma să se întâmple şi ce lucruri trebuiau evitate pe parcursul tratamentului.
K.I.: Aşa cum se ştie, în afară de harul străvederii, părintele Porfirie îl avea şi pe cel al înainte-vederii.
G.G.: Acest lucru înseamnă cunoaşterea de dinainte a lucrurilor. Ştia cum urma să se desfăşoare un anumit fapt. Iar când îl întrebai cum de cunoştea toate acestea, el răspundea: „Nu e de la mine, ci de la Duhul Sfânt“.
Vedeţi, dar, că smerenia lui era deosebită; dar şi simplitatea lui era asemenea. Nu avea o falsă smerenie şi nici nu spunea tot timpul, de exemplu „eu, nevrednicul“ şi alte asemenea, ci primea darurile cu care era înzestrat prin cuvintele: „acestea sunt harisme ale Duhului Sfânt“.
K.I.: Era un copil adevărat al lui Dumnezeu.
G.G.: Aş dori să-mi îngăduiţi a mai insista puţin asupra smereniei părintelui Porfirie. Gândiţi-vă că omul acesta mă întreba pe mine despre înţelesul unor fragmente din Sfânta Scriptură. Zicea:
– Domnule profesor, cum se interpretează, după părerea dumitale, acest fragment?
De asemenea, mă mai întreba:
– Este corectă interpretarea aceasta?
Însă pe parcursul discuţiei, făcea observaţii care mă uimeau. Nu puteam să înţeleg cum de mintea sa pătrundea atât de adânc în sensurile lucrurilor.
Noi, cei care ne ocupăm cu interpretarea Sfintei Scripturi, luăm textul, ne folosim de Sfinţii Părinţi, de gândirea noastră… Însă observaţiile părintelui Porfirie legate de Sfânta Scriptură aveau o asemenea valoare, încât vedeai că era luminat de Duhul Sfânt. El ajungea să exprime puncte de vedere pe care noi, care ne ocupam în mod „profesionist“ de Sfânta Scriptură, nu le puteam concepe. Lucrul acesta arată că interpretarea Scripturii nu este de natură gramaticală sau filosofică, ci reprezintă trăirea în Biserică şi prin Biserică a harului dăruit nouă prin cuvântul lui Dumnezeu. Sfinţii au acest har. Altfel spus, interpretarea Scripturilor este harul Duhului Sfânt, dăruit celor care se apropie de scrierile sfinte cu toată fiinţa lor. Fără harul Duhului Sfânt, toate interpretările şi toată înţelepciunea noastră nu sunt decât o prostie dinaintea lui Dumnezeu.
Părintele Porfirie trăia Sfintele Scripturi – era un om al Scripturii. Exemplele şi cuvintele pe care le folosea erau luate din textele sfinte. Să vă mai spun un lucru: mi-aduc aminte de comentariile sale entuziaste, de pe vremea când am făcut traducerea Noului Testament în limba greacă actuală. Mi-a spus că ar vrea să aibă multe exemplare, ca să le dea tinerilor care veneau la el, căci îl durea sufletul pentru faptul că mulţi oameni, mai ales tinerii, citesc Biblia fără să o înţeleagă. Astfel, am avut grijă să-i trimitem câteva exemplare.
Când erai în preajma părintelui Porfirie, simţeai că te afli dinaintea unui sfânt şi înţelegeai cu adevărat ce înseamnă om sfânt: simplitate şi smerenie.

Sursa cartea-``Patericul secolului XX``
Convorbire cu Gheorgos Galitis, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, scriitor

COLIND CERESC

2011-12-25T13:03:00.008+02:00

CRACIUN FERICIT TUTUROR!

2011-12-24T22:50:00.003+02:00

“Hristos se naste, slaviti-L

Hristos din ceruri, intampinati-L

Hristos pe pamant, inaltati-va

Cantati Domnului tot pamantul

Si cu bucurie popoare laudati-L

Caci S-a preaslavit!”

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei.

Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ţie !” (Troparul Naşterii Domnului - glas 4)

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Condacul Naşterii Domnului - glas 3)

DE CRACIUN FACETI O FAPTA BUNA -AJUTATI-L PE SEBASTIAN SA VADA

2011-12-24T16:24:00.005+02:00

Saptamana aceasta, 24 – 29 decembrie, donand 2 Euro prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE, ii vom strange suma care il desparte pe Sebi de momentul magic in care va reusi sa vada cu proprii ochi, lumea culorilor si universul luminii: minim 40.000 Eur.

Sebastian Colgiu a facut RETINOPATIE DE PREMATURITATE, boala ce determina dezlipirea retinei si in final orbirea.
De asemenea, puteti dona prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Sau direct, in contul Fundatiei Mereu Aproape, cu mentiunea “pentru Colgiu Sebastian Marius” :
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU

MAI MULTE DETALII AICI http://sebastiancolgiu.blogspot.com/

CUVÂNT LA NAŞTEREA MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS -SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL

2011-12-24T11:13:00.007+02:00

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, Întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! "Cântaţi Domnului tot pământul" (Psalmul 95, 1), iar ca să le spun pe amândouă, cerurile să se veselească şi să se bucure pământul pentru Cel ceresc, Care Se face acum pământesc. Hristos este în trup; veseliţi-vă cu bucurie şi cu cutremur!: cu cutremur din pricina păcatului, iar cu bucurie din pricina nădejdii. Hristos Se naşte acum din Fecioară; femeilor, fiţi feciorelnice ca să deveniţi şi voi maici ale lui Hristos. Cine nu se închină Celui Ce era dintru început? Cine nu-L preamăreşte pe Cel Care acum S-a arătat? [...]

Aceasta este pentru noi prăznuirea de acum şi aceasta sărbătorim astăzi; adică venirea lui Dumnezeu la oameni, ca pe noi să ne ducă la Dumnezeu, sau, mai bine spus, să ne readucă la Sine pentru ca, lepădând pe omul cel vechi, în cel nou să ne îmbrăcăm (Coloseni 3, 9-10); căci precum am murit în Adam, tot aşa în Hristos să viem (1 Corinteni 15, 20) fiind născuţi împreună cu El, răstigniţi şi îngropaţi împreună cu El, dar şi înviaţi împreună cu El (Romani 6, 3-5). [...]

Să nu împodobim cu cununi stâlpii porţilor, să nu întindem jocuri, să nu împodobim drumurile, să nu ne desfătăm ochii, nici auzul cu cântece, nici să ne ameţim de mirosurile cele femeieşti, nici să ne desfrânăm gustul nostru; să nu dăm plăcere pipăitului sau atingerilor necuviincioase; să fim cu luare-aminte la aceste căi uşoare, care duc la răutate şi prin care intră păcatul. La fel, să nu arătăm slăbiciune faţă de haina moale şi fină, care alunecă pe corp, dar care de fapt nu-i de nici o trebuinţă; nu cu pietre strălucitoare sau aur scânteietor să ne încărcăm; să nu folosim vopsele meşteşugite, care ne amăgesc sau ne mint frumuseţea noastră cea firească şi care au fost născocite împotriva chipului nostru. Să nu ne dedăm la petreceri şi beţii care, ştiu, sunt însoţite cu desfrâu (Romani 13, 13), după cum se zice: de la dascălii răi, rele sunt şi învăţăturile sau, mai bine, de la seminţe rele, rele sunt şi roadele. Să nu ne pregătim aşternuturi înalte, în care să ne cufundăm apoi pântecele în desfrâu; să nu gustăm vinuri cu gusturi şi arome îmbătătoare de flori, nici bucate meşteşugite ale bucătarilor; să nu mirosim parfumuri luxoase şi scumpe. Nici pământul şi nici marea să nu ne facă nouă daruri gunoiul lor cel preţuit de noi, căci aşa socotesc eu a fi desfătarea, un gunoi. Să nu ne sârguim a ne întrece unul pe celălalt în viaţă necumpătată, plină de desfătări; după mine, necumpătarea şi desfătarea înseamnă tot ce e de prisos şi mai mult decât este necesar. Iar acestea se petrec în vreme ce alţii, făcuţi şi ei din acelaşi pământ şi din aceeaşi plămadă cu noi, sunt flămânzi şi au atâtea trebuinţe. [...]

Acum însă, te rog să primeşti împreună cu mine purtarea în pântece şi naşterea Lui, şi saltă de bucurie, dacă nu precum Ioan Botezătorul în pântece (Luca 1, 41), măcar precum David când a aşezat chivotul Legii la locul lui (2 Regi 6, 12).

Să cinsteşti şi înscrierea aceea a oamenilor care s-a făcut atunci (Luca 2, 1), când datorită ei ai fost şi tu înscris în ceruri; să cinsteşti precum se cuvine şi micul Betleem, căci el te duce pe tine, omule, iarăşi în rai; să te închini şi ieslei sfinte prin care, nefiind tu condus de raţiunea ta, ai fost hrănit acum de Cuvântul (de Logos). Cunoaşte-L acum şi tu pe Domnul, precum asinul cunoaşte pe stăpânul său, după cum zice Isaia proorocul (Isaia 1, 3). Şi fie că eşti dintre cei curaţi, care-I cinstesc Legea şi se apleacă cu luare-aminte asupra cuvântului şi sunt gata să se aducă jertfă, sau faci parte din aceia care erau odinioară necuraţi şi opriţi a mânca din cele ce erau jertfite şi făceau parte din cele ce erau ale neamurilor păgâne, aleargă şi tu astăzi cu steaua şi adu şi tu daruri Stăpânului a toate, împreună cu magii: aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu, şi smirnă, ca Unuia Care pentru tine va muri.

Preamăreşte şi tu, împreună cu păstorii, laudă să aduci şi tu, împreună cu îngerii, şi saltă de bucurie împreună cu arhanghelii. Să fie o împreună-prăznuire a celor cereşti şi a celor pământeşti, căci astăzi cele din ceruri împreună cu noi se bucură şi prăznuiesc, iubitoare de oameni şi de Dumnezeu fiind acestea, după cum şi David zice (Ps. 23, 7-9), urcând împreună cu Hristos spre pătimirea Sa, şi întâmpinându-L, şi îndemnându-se între ele, ca să se deschidă porţile pentru a intra prin ele Hristos ca Biruitor al morţii şi Împărat al slavei.

Un singur lucru să urăşti din cele ce sunt relatate despre naşterea lui Hristos, şi anume omorârea pruncilor (Matei 2, 16) de către Irod, sau, mai bine spus, cinsteşte şi această jertfă ca una care se aduce lui Hristos, mai înainte de Jertfa cea nouă a Lui Însuşi pentru noi.

Iar dacă acum va fugi în Egipt, să fii şi tu împreună-înstrăinat cu El; căci dacă El este urmărit acolo, să fii şi tu împreună cu El prigonit; iar dacă în Egipt zăboveşte, cheamă-L pe El de acolo închinându-I-te; treci împreună cu El prin toate vârstele creşterii Lui, ca un ucenic credincios lui Hristos. Curăţeşte-te şi taie-te împrejur duhovniceşte, dă la o parte şi leapădă vălul pe care îl ai asupra ta de la zidire; învaţă şi tu apoi în templu, alungă şi tu, precum a făcut-o El, pe cei ce negustoresc casa lui Dumnezeu, lasă-i să te lovească cu pietre, dacă va trebui să treci şi prin aceasta; dar tu vei scăpa, o ştiu asta prea bine, şi vei trece printre ei aşa cum a trecut Dumnezeu. Şi aceasta deoarece Cuvântul (Logosul) nu Se lasă lovit cu pietre. Şi chiar dacă vei fi dus în faţa lui Irod, să nu-i dai nici răspuns, căci va fi respectată mai mult tăcerea ta decât multa vorbire a celorlalţi. Iar dacă te vor lovi cu biciul, să ceri să împlinească şi celelalte ale pedepsei. Să ai grijă să guşti şi tu fiere cu oţet; caută şi tu scuipări, lovituri şi pălmuiri, chiar cunună de spini, după asprimea vieţii celei cuvioase; îmbracă-te şi tu în hlamidă mohorâtă, primeşte băţul de trestie în dreapta şi bătaia de joc a celor care vor râde de tine şi vor nesocoti adevărul.

Apoi, împreună răstigneşte-te cu El, fii gata să mori şi să te îngropi şi tu împreună cu El, pentru ca împreună cu El să înviezi şi tu, ca apoi împreună cu El să fii slăvit şi să împărăţeşti şi tu cu El. Şi aşa, văzându-L pe El, atât cât ne e cu putinţă a-L vedea, să-L cinstim pe Cel în Treime închinat şi slăvit, şi Care, fie să ni Se arate şi nouă, celor ţinuţi încă de legăturile acestui trup, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava în veci. Amin!

Sursa - ziarul `` Lumina ``

PĂRINTELE ARSENIE BOCA – CUGETĂRI LA NAŞTEREA DOMNULUI

2011-12-23T21:56:00.004+02:00

Sursa-http://stiri.ortodoxe.org

Nici frică nimicitoare, nici răzvrătire; nici prăvălire apocaliptică, nici explozie necumpănită, ci mirare plină de sfială, înfiorare plină de smerenie, bucurie senină, a unei intimităţi negrăite.

Iată îngerii cerului vestesc făpturii minunea: astăzi Dumnezeu S-a pogorât pe pământ.

Nu în vijelie distrugătoare, nici în tunetul nimicitor al mâniei Sale. Nu în prezenţa atotputerniciei, nici în focul mistuitor care topeşte zidirea. Astăzi cerul se uneşte cu pământul, nemărginirea se toarnă în mărginire, veşnicia se îmbracă cu vremelnicia, atotputernicia se îmbracă cu neputinţa, Cel nevăzut e purtat în braţe de o fecioară.

Astăzi, Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se învăluie întru smerenie, Cel ce cuprinde cu palma marginile lumii, se face prunc; Cel ce împodobeşte cerul cu stele, se culcă într-o iesle de dobitoace.

- Locul cel mai curat pe care L-a găsit pe pământ.

Din Betleem, spunea profetul, trebuia “să vină Acela a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zilele veşniciei, e dintru început, din zielele veşniciei” (Miheia 5,1).

A lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd.

- Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti.

Astăzi s-a despicat istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.

Încă de la Naştere Iisus e începutul şi sfărşitul istoriei.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte timpul între început şi sfărşit.

Naşterea lui Iisus a produs în Ierusalim tulburarea lui Irod şi a tot Ierusalimul. Deci cei ce erau datori să-L primească s-au arătat ostili chiar şi numai naşterii Sale. Drept aceea Irod pune gând să-l omoare.

Aceştia erau ai Săi, între care a venit.

Păgânii se poartă cu totul altfel. Cei trei înţelepţi magi ai răsăritului, vin ca la un împărat şi-şi aduc darurile, dar la Betleem găsesc că Pruncul e mai mult decât un împărat, e şi Dumnezeu totodată.

De aceea îşi schimbă planul darurilor.

Principii răsăritului Îi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui împărat peste ei. În calitate de preoţi îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe jidovi i-a cutremurat şi înspăimântat Naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, nu numai că se bucură de Naşterea Lui, dar i se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.

Principii aceia au călătorit depărtări mari şi cu primejdii ca să-L vadă pe Iisus: astăzi creştinii nu mai ostenesc nici până la Biserică.

CRACIUNUL IN INCHISORILE COMUNISTE

2011-12-23T20:50:00.003+02:00

COLIND - RADU GYR

A venit si-aici Craciunul
Să ne mangaie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viata mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viata mea
Care-aici se stinge.

Tremura albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Palpairi de stele...

Numai casa mea posaca
A'mpietrit sub promoroaca.
Stam în bezna grea,
Pentru noi nu-i stea,
Cerul nu s-aprinde.
Pentru sgribuliti
Ingerii grabiti
Nu aduc colinde.

O Iisuse imparate,
Iarta greseli si pacate.
Vin de-nchizi usor
Ranile ce dor,
Visul ni-l descuie.
Noi Te-om astepta ,
Căci pe crucea Ta
Stam batuti în cuie.

Maica Domnului Curata,
Ad-o veste minunata,
Infloreasca-n prag
Zambetul Tau drag
Ca o zi cu soare.
Zambetul Tau drag
L-asteptam în prag,
Noi, din inchisoare.

Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta Iisuse.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori,
Pieptul lor suspina.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Să le-aduci lumina.

PENTRU CEI CARE IL IUBESC PE SFANTUL NECTARIE

2011-12-21T22:26:00.012+02:00

FRAGMENT DIN CARTE :

``Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre , caci El va poarta de grija! Nu fiti mici la suflet si nu va tulburati .
Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc , cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El .Voi numai rugati-va Lui si nu va pierdeti curajul .Nu socotiti ca , deoarece dorinta voastra este sfanta , aveti dreptul sa va plangeti atunci cand rugaciunile voastre nu sunt ascultate.
Dumnezeu va implineste dorintele intr-un mod pe care nu-l cunoasteti.Asadar , linistiti-va si chemati pe Domnul!
Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire , ci Domnul este cel care ne desavarseste .El vine si Se salasluieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui.
Iar una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra , ci voia lui Dumnezeu .Si sa se faca intocmai asa cum se face in cer de catre ingeri , ca sa piutem si noi sa spunem :``Doamne , nu cum vreau eu , ci cum vrei Tu . Faca-se voia Ta , precum in cer asa si pe pamant!``.
Asadar , daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru , rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

SPUNE LUMII - VESCAN

2011-12-21T21:04:00.003+02:00

Trebuie sa trec prin foc,
Sa-mi fac practic loc
Intr-un joc ce ma tine departe,
De tot ce am dar tin aproape,
De inima, ce conteaza in apele astea agitate,
Sa am mintea si sufletul blindate,
Ca nimic de aici nu iau dupa moarte.
Toate-s ca niste piese aranjate,
Intr-un decor ce seamana a clandestinitate.
Tragem alarme,
Deschideti ochii prea mult se doarme,
Si daca cineva va veni sa ne destrame,
Iubirea si credinta-s ale noastre arme.

REFREN:
Tell the world i'm not going down,
I 'll be standing here hold my ground.

URL : http://youtu.be/Ylq2gnBggCM

RECOMANDARE CARTE -`` MINUNI ALE SFINTILOR INGERI ``

2011-12-21T20:02:00.003+02:00

Ce sunt ingerii?

Cand si de ce au fost creati?

Care sunt natura si lucrarea lor?

Care este legatura lor cu noi, oamenii?

La aceste intrebari Biserica, cu ajutorul invataturii Sfintilor Parinti, ne da cateva raspunsuri insemnate, folositoare si indeajuns de multe pentru mantuirea noastra, nu insa si suficient de puternice pentru inlaturarea iubirii noastre de avutie.

Ne sunt infatisate multe din elementele vietii ingeresti, totusi multe altele ramanand ascunsa si separate in tainele veacului ce va sa vina.

…ingerii nu sunt deloc imagini mitice sau fantastice. Sunt existente ceresti, creati de Dumnezeu si joaca un rol important atat in viata noastra personala cat si in istoria

POTRIVNICE OSTI

2011-12-21T19:56:00.005+02:00

Sursa cartea ``Un episcop ascet.Viaţa şi învăţăturile Sfântului Nifon al Constanţianei``

Cand a sfarsit rugaciunea, Nifon a auzit un glas care i-a zis: "Intoarce-te inapoi spre apus!" S-a intors imediat si a vazut o adunare mare de negri. Unul din ei de o inaltime uriasa si foarte intunecat la chip, a inceput sa numere in graba ostirea lui si sa o aseze dupa felul pacatelor. Apoi a dat porunca capeteniilor de ostire sa inceapa razboiul cu curaj si maiestrie, zicandu-le: "Puterea mea va fi cu voi; sa va uitati la mine si sa nu va temeti!"
Intre timp au venit din iad si alti diavoli, care aduceau arme si uniforme deosebite pentru fiecare. Numarul culorilor si planurilor erau de 365, deoarece precum se zice, atatea sunt in general patimile si pacatele cu care, noi ticalosii oameni, suparam pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu.
Dupa ce duhurile cele rele au luat armele si s-au pregatit, a inceput balaurul sa dea fiecarei cete sfaturi vrajitoresti pentru diferitele patimi. Apoi i-a trimis la bisericile crestinesti din toata lumea. Iar cand a trimis o ceata catre Bizant, s-a arata foarte tulburat.
"N-am nici o putere acolo, a sotit el deznadajduit, deoarece Doamna Bizantului (Maica Domnului) ocroteste orasul ei, nu-l paraseste nici o clipa si-l pazeste ea insasi. De aceea nazarinenii se imbarbateaza, mai ales ci viteji si nu lasa diavolii mei sa se apropie. Apoi racnind infricosat, a numarat treizeci de mii de draci si i-a trimis impotriva Bizantului.
Nifon, cu fata spre apus, cum am zis, a vazut toate acestea si a suspinat, vazand uneltirile viclenilor diavoli, Atunci a auzit iarasi acelasi glas, zicandu-i:
"Intoarce-te acum, Nifone, spre rasarit!" Si intorcandu-se, a vazut un camp scaldat de lumina si avand o intindere nemarginita. Pe el se vedea o multime, mult mai mare, ca a acelor negri, de ingeri albi, luminosi si frumosi la vedere, asezati in mii si mii de cete. Intre ei, cineva preafrumos si maret la vedere, pregatea acele nevazute osti, cum sa lupte si sa apere pe crestini. Apoi a trimis cate doua cete in fiecare latura a Bisericii. Dupa ce a trimis in toate partile ostile sale, acel preafrumos inger s-a inaltat la ceruri. Atunci Cuviosul Nifon si-a revenit in sine din vedenie. Era uimit si a zis, dand din cap:
"O, cate ajutoare ne trimite Iubitorul de oameni, Dumnezeu si noi nu stim! Iata si impreuna luptatori din cer ne trimite, iar noi ticalosii, suntem neglijenti si trandavi.
Apoi, lacrimand, s-a rugat:
"Preasfinte Parinte, Datatorule de viata Doamne, da-ne putere tuturor impotriva duhurilor necurate, pe care, acum, eu insumi le-am vazut. Pentru ca, prin puterea si cu ajutorul Tau, sa-i zdrobim si sa ne aratam biruitori impotriva duhurilor necurate. Apoi sa primim luminoasa cununa din mana Ta, Stapane Sfinte, Intreit Sfinte, Tata, Fiu si Duh Sfant si, sa dantuim cu praznuire impreuna cu ingerii Tai, in jurul infricosatului Tau Tron."

DE CE UMBLĂ PREOTUL CU ICOANA ÎNAINTEA CRĂCIUNULUI?

2011-12-21T12:49:00.005+02:00

http://www.parohiaortodoxabenidorm.com

Între practicile tradiţionale creştineşti legate de sărbătoarea Crăciunului sau a Naşterii Mântuitorului este şi umblatul cu icoana. Aceasta este de fapt o vizită pe care preotul o face credincioşilor parohiei sale în ajunul Crăciunului sau, acolo unde parohia este mai întinsă şi mai numeroasă, cu câteva zile înainte de această sărbătoare. Efectuând această vizită, preotul îşi pune doar epitrahilul şi poartă cu el o icoană care înfăţişează scena naşterii Mântuitorului, cântând troparul sărbătorii şi dând credincioşilor icoana pentru a fi sărutată.

Faţă de această practică, atitudinea celor vizati este diferită, arătând starea lor sufletească, educaţia religioasă, credinţa în Dumnezeu şi respectul faţă de datinile şi practicile bisericeşti, nivelul de cultură şi concepţia faţă de Biserică şi slujitorii ei. În funcţie de acestea, marea majoritate a enoriaşilor primeşte cu bucurie vizita preotului, văzând în ea o vestire a sărbătorii Naşterii Domnului, o prezenţă a binecuvântării Bisericii prin persoana preotului slujitor. De aceea, pentru mulţi dintre ei sărbătoarea este ştirbită de frumuseţe dacă nu este precedată de vizita preotului cu icoana.

Alţii privesc această vizită ca pe o practică, legată de tradiţie sau obicei, fără să-i dea mare importanţă sau semnificaţie.

A treia categorie de persoane priveşte cu indiferenţă, ostilitate sau rea-voinţă acest obicei, refuzând să primească pe preot în casă. Asemenea situaţii se întâlnesc mai ales în mediul urban, pentru că la ţară umblatul preotului cu icoana este o adevărată sărbătoare. Cei care resping vizita preotului dau dovadă de lipsa unei elementare educaţii religioase, de convingeri atee şi atitudini anticlericale şi anticreştine, de ignoranţă în privinţa datinilor şi obiceiurilor creştine şi româneşti.

Ce este de fapt umblatul cu icoana? O vizită pastorală pe care preotul o face cu prilejul sărbătorii Crăciunului. Vizitele pastorale constituie una din căile cele mai bune pentru cunoaşterea parohiei şi a vieţii credincioşilor. Acest obicei, al umblatului cu icoana, are o vechime foarte mare. El a intrat în practica Bisericii încă din primele secole ale vieţii creştine şi mai ales când sărbătoarea Crăciunului s-a fixat definitiv la 25 decembrie. Până în secolul al IV-lea, şi mai precis până în 379, Crăciunul era sărbătorit odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie, cu denumirea de Epifanie sau Teofanie, adică arătarea lui Dumnezeu. De la această dată, Crăciunul s-a serbat la 25 decembrie, ca sărbătoare deosebită de Bobotează. Tot din acel timp este menţionat şi obiceiul umblatului cu icoana, care avea loc în ajunul sărbătorii, care era zi de ajunare, adică de post complet. Înmulţindu-se numărul credincioşilor din parohii, umblatul cu icoana s-a extins cu câteva zile înainte de ajun, pentru ca preotul să poată trece pe la fiecare familie. De atunci, obiceiul s-a păstrat neîntrerupt până astăzi, fiind respectat de credincioşi şi cultivat de către preoţi cu sensul lui major pe care îl joacă în viaţa duhovnicească.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1

DESPRE MILOSTENIE

2011-12-21T10:11:00.004+02:00

Sursa cartea ``Un episcop ascet.Viaţa şi învăţăturile Sfântului Nifon al Constanţianei``

Odata, cum mergeam cu Sfantul Nifon prin piata orasului, vad la dreapta mea pe un om care astepta ceva. Veneau dupa el multi saraci cerandu-i ajutor. Iar el; facandu-se ca-i alunga, le punea repede in mana milostenia sa. Asa se ascundea de oameni. Cum l-am observat, l-am tras de mana pe Cuviosul si i-am spus despre virtutea acestui om. Iar el, mi-a zis:
Este mare inaintea lui Dumnezeu. Il cunosc, pentru ca de mai multe ori m-am intalnit cu el. Apoi, dupa cateva zile iarasi l-am intrebat despre aceasta virtute si el mi-a povestit aceasta straina minune:
Eram copil, cam de 12 ani, mi-a zis el si m-am dus la biserica Sfantului Apostol Toma, sa ma rog. Aici am gasit un preot invatand poporul si, intre altele, a vorbit si despre milostenie. Zicea ca cel ce da milostenie la saraci este ca si cum ar pune in mana Domnului ceea ce daruieste. Cand am auzit acest cuvant m-am mirat si am judecat pe omul lui Dumnezeu, zicand ca este mincinos. Pentru ca, gandeam, de vreme ce Domnul este in ceruri de-a dreapta Tatalui, cum poate sa fie pe pamant ca sa ia ceea ce dam la saraci.
Deci, pe cand mergeam si ma gandeam la cele auzite, vad din intamplare un sarac zdrentaros care avea deasupra capului lui, o, minune, chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea saracul, s-a intalnit cu un om milostiv, care i-a dat o bucata de paine.
Dar cand acel iubitor de saraci a intins mana sa catre cersetor, a intins si Domnul din icoana mana Sa, a luat painea si a multumit, apoi a dat-o saracului. Insa nici acesta, nici cel milostiv nu au vazut nimic. M-am minunat si am crezut. De aici stiu ca cel ce daruieste fratilor celor nevoiasi, pune darul sau cu adevarat in mainile lui Hristos.
Aceasta icoana a lui Hristos o vad deasupra tuturor saracilor si de aceea ma straduiesc sa fac cat pot milostenie, care atat de mult ii place Domnului.

MANASTIREA RILA - BULGARIA

2011-12-20T22:45:00.005+02:00

Sursa text-http://dli.ro/manastirea-rila-din-muntii-rila-bulgaria.html

Manastirea Rila din Munti Rila, Bulgaria, este cea mai veche cladire religioasa din lumea slava, si de asemenea cel mai mare centru religios activ din Bulgaria. Aceasta manastire este in primul rand un complex artistic exceptional, in care arhitectura si pictura sunt imbinate intr-un mod foarte armonios. In afara de aceasta, ea a fost timp de secole centrul dezvoltarii, al conservarii si al raspandirii culturii religioase slave in toate formele sale de manifestare, inclusiv literara si artistica. Manastirea Rila din Muntii Rila, Bulgaria, a devenit simbolul identitatii culturale bulgare, care era in permanenta amenintata de dominatia turcilor.

Aceasta manastire se afla la aproximativ 120 de kilometri de Sofia, in inima Masivului Rila, care este situat in extremitatea nord-vestica a muntilor Rodopi, un lant muntos ale carui varfuri se ridica pana la 3000 de metri inaltime. In aceasta zona, care intre anii 876 si 946 inca era acoperita de paduri, a locuit pustnicul Ivan Rilski (Sfantul Ioan din Mila), evanghelizatorul popoarelor slave. Acesta a fost responsabil pentru constructia nucleului initial al comunitatii cenobitice, la scurta distanta de pestera in care el locuia, insa acest nucleu a fost distrus in intregime de foc, in secolul al 13-lea. La cativa kilometri distanta de prima locatie, a fost construita o noua cladire, care a fost terminata in secolul al 15-lea, multumita donatiilor lui Stefan Hrelyu. Acesta era un print local foarte puternic, care in 1355 a ordonat construirea turnului care inca ii poarta numele si a unei biserici inchinata Sfantului Ioan de Rila, care intre timp fusese canonizat.

In timpul dominatiei turcilor otomani, Manastirea Rila din Muntii Rila, Bulgaria, si-a asumat rolul de bastion al identitatii nationale in fata ocupatiei straine. Aceasta a devenit o destinatie pentru pelerinii din toata regiunea Balcanilor, mai ales dupa anul 1469, cand moastele sfantului au fost duse acolo. Complexul a continuat sa-si indeplineasca functia in secolele ce au urmat, mai ales in secolele 18 si 19, cand a devenit unul din centrele puterii ale Bulgariei Renascentiste. Aceasta perioada este documentata de crucea splendida, care inca este pastrata in muzeul manastirii, si care a fost executata si decorata de catre calugarul Rafael cu peste 100 de scene biblice. Calugarul Rafael a fost una dintre personalitatile de frunte ale miscarii renascentiste. Structurile existente, cu exceptia Turnului Hrelyu, dateaza din timpul proiectului de restaurare din secolul al 19-lea. Acestea ocupa o arie vasta care formeaza un patrat cu neregulat, ce este prevazut cu 2 intrari, iar ambele intrari sunt decorate cu fresce. Cladirea care o inconjoara consta in: 4 capele, sala de mese, aproximativ 300 de celule, o biblioteca si camere pentru oaspetii manastirii. In Manastirea Rila din Muntii Rila, Bulgaria, se afla o curte interioara, ce este dominata de constructii cu 3 si 4 etaje, infrumusetate de randuri de arcade asezate pe coloane din piatra, care unifica fatadele acestora. Aceasta priveliste este animata de jocul cromatic dintre albul tencuielii si nuantele de rosu si negru ale caramizilor.

Turnul Hrelyu este o cladire compacta si patrata, care are inaltimea de 23 de metri. La cel mai inalt din cele 5 etaje, se afla o capela inchinata Schimbarii la Fata a Maicii Domnului, care este decorata cu o serie de fresce ce au fost realizate in a doua jumatate a secolului al 14-lea. In naosul acestei capele se pot vedea fresce care infatiseaza scene din viata Sfantului Ioan de Rila. Din complexul construit in secolul al 19-lea, cea mai importanta cladire este Catedrala Adormirii Maicii Domnului, care a fost construita in anul 1833 pe structura cladirii precedente. Aceasta biserica adaposteste o catapeteasma magnifica, sculptata in lemn, ce a fost realizata de Athanasios Taladuro din Tesalonic in anul 1842, si de asemenea aici se gasesc numeroase fresce. Patrimoniul cultural cuprins in Manastirea Rila din Muntii Rila, Bulgaria, nu se limiteaza doar la cladirile sale, ci se extinde si la operele de arta si la documentele ce constituie o marturie nepretuita a civilizatiei bulgare. Acestea se gasesc in mare parte in muzeu si la biblioteca din cadrul manastirii.

In Manastirea Rila din Munti Rila, Bulgaria, este adapostita si o colectie impresionanta de icoane, realizate intre secolele 14 si 19, ca o favoare speciala pentru aceasta manastire. Cel mai des a fost pictat chiar patronul manastirii, Sfantul Ioan de Rila. Printre diversele icoane pictate cu o neasemuita maiestrie, se numara: icoana Sfantului Arsenie (secolele 14-15); icoana Adormirea Maicii Domnului, icoana Intampinarea Domnului si icoana Sfantului Gheorge inscaunat (secolele 15-16); icoana Arhanghelului Mihail si icoana lui Hristos inscaunat (secolul al 17-lea); icoana Sfantului Rila cu scene din viata sa (secolele 17-18); icoana Sfantului Rila si a lui Ioan Precursorul (anul 1796); icoana Sfantului Ioan cu nepotul sau Luca (anul 1791); icoana Sfintilor Arhangheli (1786). De asemenea, foarte apreciate sunt cele 6 icoane pictate de calugarul Zahari in anul 1789, care sunt placate cu aur, si anume: Hristos cel Atotputernic, Maica Domnului, Sfantul Gheorghe, Sfantul Ioan Botezatorul, Adormirea Maicii Domnului si Sfantul Ioan de Rila. Dupa eliberarea Bulgariei de sub dominatia turcilor, Manastirea Rila a dobandit drepturi noi si a facut progrese in dezvoltarea sa culturala si economica. In anul 1976 aceasta a fost declarata monument istoric national, iar in anul 1983 a fost pusa pe lista Centrelor Patrimoniului Mondial al UNESCO.

GANDUL ZILEI

2011-12-17T22:40:00.013+02:00

Iti multumesc Doamne :

-pentru ca m-ai reintors Acasa;
-pentru ca ma ierti de atatea ori , desi nu merit;
-pentru ca imi esti alaturi , cand altii ma parasesc;
-pentru ca ma ajuti , cand ceilalti ma nedreptatesc;
-pentru ca imi porti de grija in fiecare zi;
-pentru ca ma feresti de multe rele si dezamagiri;
-pentru ca ma iubesti neconditionat ;
-pentru ca mereu imi calauzesti pasii spre Tine:
-pentru ca imi esti mai mult decat un Tata .

SELAH-YOU RAISED MY UP

When I am down and, oh my soul, so weary;
When troubles come and my heart burdened be;
Then, I am still and wait here in the silence,
Until you come and sit awhile with me.

You raise me up, so I can stand on mountains;
You raise me up, to walk on stormy seas;
I am strong, when I am on your shoulders;
You raise me up... To more than I can be.

There is no life - no life without its hunger;
Each restless heart beats so imperfectly;
But when you come and I am filled with wonder,
Sometimes, I think I glimpse eternity.

You raise me up, so I can stand on mountains;
You raise me up, to walk on stormy seas;
I am strong, when I am on your shoulders;
You raise me up... To more than I can be.

ACESTEA NU SUNT EXAGERARI !

2011-12-17T19:23:00.009+02:00

IOAN MARINI

Vă rog să nu credeţi că această alarmare împotriva păcatului ar fi de prisos. Ba, cineva ar vrea să spună că prea exagerăm, vorbind în felul acesta. O, nu, dragii mei, aici n-aveţi dreptate!

Păcatul este şi rămâne o astfel de grozăvie, că niciodată puterea de închipuire omenească nu va putea să-l arate aşa cum este el, în toată grozăvia lui.

Şi nu va fi niciodată cu putinţă buzelor muritoare ale omului – chiar şi dacă ar fi atinse cu cărbunii aprinşi de la altar, ca ale lui Isaia – să zugrăvească marea hidoşenie a păcatului, şi chiar dacă ar tuna de mii de ori contra celui mai mic păcat săvârşit contra lui Dumnezeu, tot e prea puţin, faţă de ceea ce este păcatul înaintea Lui.

Se spune despre un împărat, că aflând despre un complot pe care un fiu al său îl urzea împotriva lui, îl chemă la sine, şi ducându-l într-o pădure deasă şi arătându-i un pumnal înveninat îi vorbi aşa:

– Ascultă, nenorocitule, ştiu că tu vrei să-mi iei viaţa; să ştii că dacă mă omori vei fi descoperit şi pedepsit şi toată familia va fi acoperită de ruşine… Aici nimenea nu ne vede, nimeni nu ne aude, nimeni nu va descoperi vreodată crima ta… Ia acest pumnal, omoară-mă şi îngroapă-mă în această pădure… vei putea s-o faci pe faţă şi să scapi familia de ruşine.

La această vedere şi la aceste cuvinte, sărmanul fiu se simţi atât de ruşinat şi mişcat, încât se aruncă la picioarele tatălui său zicând:

– Nu!… nu voi face aşa ceva niciodată!… Tatăl meu, iartă-mă!… iartă-mă!…

Ah, ce om păcătos!… ori de câte ori îţi vine dorinţa să păcătuieşti, gândeşte-te la starea de faţă a lui Dumnezeu – şi mergi înainte! Dă lovitura în inima acestui bun Părinte, dacă îndrăzneşti.

Noi însă vedem pe Mântuitorul nostru răstignit, cu capul încununat cu spini, acoperit de sânge, şi cu toate acestea urmăm a păcătui liniştiţi. Oh! ce nesimţire şi orbire! Ah! Cum nu te îngrozesc faptele, păcătosule, cum nu te îngrozeşti!

Cum poţi să mai mergi înainte aşa!

Intre cele mai neplăcute fapte ale istoriei găsim şi pe aceasta. Regele cimenilor se afla pe patul de moarte, fără a hotărî care din cei trei fii ai săi ar trebui să-i urmeze la tron. Murind regele, ei s-au adunat şi au făcut sfat, hotărând, în cruzimea lor de popor barbar, de a pune în picioare, lângă un perete, cadavrul tatălui lor, şi acela să fie rege, care va lovi cu săgeata, în inima tatălui lor.

Unul după altul au întins arcul şi au dat drumul la săgeată; pieptul tatălui fu străpuns, însă nici unul n-a lovit în inimă. Voiau să repete încercarea, însă au fost cuprinşi de atâta groază, că tremurând, au aruncat săgeţile, şi plini de ruşine au fugit.

Şi tu, păcătosule, vei fi oare şi mai crud decât aceşti barbari? Vei continua oare să îndrepţi şi mai departe săgeţi spre inima lui Dumnezeu, prin păcatele săvârşite împotriva Lui? Ah, încetează, încetează, şi nu mai păcătui! Îngrozeşte-te de ceea ce ai săvârşit păcătuind, şi cere iertarea Aceluia, împotriva căruia ai luptat prin păcat.

Gândiţi-vă, iubiţi prieteni: noi suntem făpturile Lui şi să nu vrem să facem voia Lui? Noi suntem hrăniţi şi îngrijiţi de El; sufletul ne este dat de El şi noi îl întrebuinţăm spre a cârti şi a ne răzvrăti? El ne-a dat atâtea daruri şi…

Când săvârşim păcatul Îl ocărâm pe Dumnezeu, chiar prin darurile pe care ni le-a dat.

De câte ori n-am săvârşit noi păcatul, slujindu-ne de ochi, de limbă, de mâini, de mintea, de averea noastră, de toate aceste bunuri şi scumpe daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu!…

Ne-am purtat astfel ca şi acel nenorocit din Franţa, despre care se spune că mergând la un episcop, îl rugă să aibă milă de el, fiindcă pierzându-şi slujba, a rămas în mizerie cu cinci copii care suferă de foame. Fiindu-i milă de el, episcopul scoase o monedă de aur de o sută de franci, i-o dădu – „Şi când vei mai avea nevoie – îi zise binefăcătorul – vino iarăşi la mine, şi voi fi totdeauna fericit să te pot ajuta“.

Aproape fără să mulţumească, omul ieşi în grabă, şi ce făcu? Se duse într-o prăvălie cu arme şi-şi cumpără un pumnal ascuţit. A doua zi, pe când episcopul se afla la slujbă, un necunoscut, ieşind de după un stâlp, se repezi la episcop şi-i împlântă pumnalul în inimă. Episcopul se prăbuşi la pământ spunând: „Acesta e nenorocitul pe care l-am ajutat ieri!…“

Ce grozăvie!… Ce nemernicie!… Ce nemernic şi ce ticălos!… Dar opriţi-vă! O mârşăvie şi mai mare este păcatul săvârşit înaintea lui Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu!… Răutatea păcatului este mult mai mare, când se slujeşte de darurile pe care le-a primit de la El, daruri scumpe, pe care păcătosul le foloseşte împotriva Lui…

Apoi, încă ceva: Noi suntem mereu sub privirea Dumnezeului nostru Atotştiutor. Da, da, noi lucrăm, vorbim, gândim, ne mişcăm, neîncetat sub privirea Lui, Ochiul Lui toate le vede, urechea Lui toate le aude.

Când noi păcătuim, supărăm pe Dumnezeu în prezenţa Lui, păcătuim în ochii Lui, în auzul Lui, în faţa Lui, fiindcă El este peste tot; nimic nu este ascuns de El – chiar şi gândurile noastre sunt descoperite în faţa Lui. (Psalm 33, 13-14; 90, 8; 139, 1-5,11,12; Evrei 4, 13; Iov 34, 21; Prov. 15, 11).

Nu ne este oare de ajuns starea de faţă a lui Dumnezeu, spre a ne constrânge să fim ascultători? Dacă un om calcă legea în prezenţa legiuitorului, fără îndoială, aceasta nu se poate suferi; el va trebui să-şi ia pedeapsa. Dar ce altceva aţi făcut voi şi eu?

Păcătuind, noi am păcătuit în faţa privirilor Dumnezeului Celui Prea Înalt, în faţa ochilor Celui Atotputernic şi împotriva Lui. Ce putem face, decât plecând capul cu ruşine, să recunoaştem împreună cu cel ce-a scris demult acest adevăr: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit, şi-am făcut ce este rău împotriva Ta“. (Ps. 50, 4)

Să ne gândim apoi că noi am păcătuit având cunoştinţă, n-am făcut fără voie ceea ce am făcut. Noi nu păcătuim ca hotentoţii şi canibalii, care zac în întunericul neştiinţei. În ţara noastră a fost aprinsă lumina; de aceea vina noastră este cu mult mai mare. Noi păcătuim împotriva Luminii, de aceea greşeala noastră este înşeptit mai mare.

Este aceasta ceva de nebăgat în seamă? Puteţi voi aştepta ca Dumnezeu să treacă cu vederea păcatele cu voia şi intenţia? O, dacă buzele ar avea limbi de foc, să spună, ca această inimă să poată arde odată! Când inima ar putea spune mârşăvia înspăimântătoare a păcatului, ar îngheţa sângele chiar şi în venele faraonului orgolios, iar mândrul Nebucadenţar şi-ar pleca în jos capul, îngrozit…

De fapt, e ceva îngrozitor să te răzvrăteşti împotriva Celui Prea Înalt. Doamne, fii milostiv cu robii Tăi, şi dăruieşte-le iertare!

Aceasta e ceea ce am voit să spun despre răutatea păcatului. Dumnezeu însuşi să-ţi descopere şi să te înveţe, iubite suflete, prin Duhul Său cel Sfânt, ca să cunoşti ce este păcatul înaintea Lui. O, dacă Duhul ţi-ar putea deştepta conştiinţa, ca să vezi cât de păcătos este păcatul, căci el este o povară şi o durere pentru Dumnezeu!

Mai departe, vom spune că unele păcate sunt îndeosebi insultătoare şi ocărâtoare pentru Dumnezeu.

Din versetul nostru de la început, putem vedea desluşit un lucru: greutatea păcatului. Nu există păcate uşoare. Toate păcatele sunt mari. Sunt totuşi, mai multe feluri de vini. Unele păcate le întrec pe altele în vinovăţia lor. Ar fi nedrept să zici că un gând păcătos e tot aşa de vinovat, ca şi o faptă păcătoasă. O idee scârboasă, mârşavă, este păcătoasă, cu totul păcătoasă şi foarte păcătoasă, însă totuşi, o faptă urâtă ajunge la un mai înalt grad de vină.

Sunt unele păcate care întărâtă pe Dumnezeu la mânie. In legătură cu textul nostru, citim că acest lucru îl face mai ales:

Desfrânarea

Poporul evreu apare pe timpul lui Amos foarte desfrânat şi cu totul înghiţit de plăcerile josnice ale necurăţiei.

Acesta este şi marele păcat al zilelor noastre. Străzile la miezul nopţii, filmele şi romanele picante, barurile şi teatrele uşoare, iadul din atâtea familii, procesele de divorţ, mărturisesc îndestul, despre păcatul acesta, devenit modern. Eu nu zic mai mult. Fiecare să-şi ţină corpul în curăţenie, căci necurăţia este un păcat greu înaintea lui Dumnezeu.

Asuprirea

Este, după profetul nostru, alt păcat care întărâtă la mânie pe Dumnezeu. Profetul vorbeşte despre vânzarea sărmanilor pentru o pereche de sandale; vorbeşte despre văduve necăjite, de orfani şi de muncitori care trebuie să muncească din greu pe degeaba.

Este oare acest păcat mai puţin rar, în zilele noastre? Câţi negustori nu fac milostenie din câştiguri nedrepte şi înşelăciuni! Câte societăţi şi particulari nu se îndeletnicesc cu împrumutul de bani, luând de la amărâţii care le cad în mână, dobânzi peste dobânzi? S-ar putea spune că spiritul nedreptăţii şi asupririi aproapelui, stăpâneşte ca şi în timpul lui Amos, dacă nu şi mai mult.

Să luăm seama, să nu fim nedrepţi, căci toţi aceia cărora asuprirea le slujeşte drept unealtă, ca şi cei care sunt nedrepţi, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Închinarea la idoli

Este la rândul său o mare urâciune şi deosebit de jignitoare pentru Dumnezeu. Când cineva este robul mâncării şi băuturii, robul banului şi al averii, robul trupului sau al iubirii de lume şi a prea marii alipiri şi iubiri de ceea ce este pământesc şi firesc, şi trăieşte pentru a-cestea şi nu pentru Dumnezeu, atunci păcătuieşte prin idolatrie. Este un vrăjmaş al crucii lui Hristos. Sfârşitul lui este pierzarea, precum este scris (Filipeni 3, 18-19).

Lăcomia

Este de obicei nedespărţită de tovarăşele ei: nedreptatea, înşelăciunea şi furtul; este iarăşi un păcat urât înaintea lui Dumnezeu. Cel lacom nu cunoaşte nici ruşinea şi nici frica. Este o păcătuire cu voia, de aceea este un păcat greu, un păcat strigător la cer, care oboseşte pe Dumnezeu prin greutatea lui şi atrage după sine mânia Lui.

Ce este apoi:

Zgârcenia,

care se plânge de „puţinul câştig“, pentru a strânge banul la care se închină, şi a nu da nimănui nimic. Lipsit de milă, zgârcitul nu vrea să vadă suferinţa aproapelui şi să aline durerea celui lipsit, de aceea şi el va fi lipsit de milă… Este un păcat greu, asupra căruia apasă judecata.

Flecăreala,

calomnia, ne aduc aminte de cuvintele din Biblie: „gâtlejul lor este un mormânt deschis“ (Ps. 5; Rom. 3). Aceste cuvinte înfăţişează trăncăneala, vorbele multe ale nelegiuitului. Nimic nu ne umple mai mult de scârbă ca un mormânt deschis, din care iese duhoare de ciumă, dintr-un cadavru putred. Ca un mormânt deschis, care răspândeşte aburi răi şi miasme otrăvitoare. Cât de uşor poate să cadă într-însul un călător şi să se afle astfel, deodată, printre morţi. Aşa şi din limba calomniosului şi flecarului, iese ceea ce este putred, împuţit. Fii cu băgare de seamă faţă de gura rea a nelegiuitului, căci nimic nu-i pare prea scârbos să vorbească, numai de te-ar putea duce la pieire. El arde de dorul să-ţi nimicească numele bun, ca apoi să te îngroape în mormântul urâcios al gurii sale nelegiuite. Nelegiuiţii ruinează pe alţii prin cuvintele lor răutăcioase.

Linguşirea

O limbă linguşitoare este un lucru primejdios; mulţi au fost robiţi de ea. Printre oameni sunt mulţi care se aseamănă cu mâncătoarele de furnici. Prin limbile lor lungi, acoperite cu untdelemnul prefăcătoriei, atrag şi prind pe cei nebăgători de seamă, care le sunt o bună pradă. Când lupul ajunge să lingă mielul, atunci este gata să-şi ude dinţii în sângele lui.

Minciuna

Ce mai lucrare a satanei se face cu această unealtă a lui! Partea tuturor mincinoşilor va fi iadul cu foc şi pucioasă. „Tu pierzi pe cei mincinoşi“, fie că ei spun minciuni în glumă sau în serios. Câte unul reuşeşte să umble cu minciuni, fără ca legile omeneşti să-i poată face ceva, însă el nu va scăpa de legile lui Dumnezeu. Cel ce spune minciuni (fie şi numai în glumă), dacă nu se pocăieşte se va duce cu toată siguranţa în iad.

Mincinoşii au aripi scurte, zborul lor se va sfârşi curând şi apoi ei vor cădea în valurile de foc ale pieirii.

Sudalma,

este un alt păcat greu. Suduitorul este un lucrător al satanei, unul din cei mai nenorociţi semănători ai lui, ca şi hulitorul care ridică glasul împotriva Celui Prea Înalt şi varsă cuvinte de ocară împotriva Aceluia care i-a dat viaţă, tot aşa şi cel ce blastămă cu uşurinţă pe aproapele său. Aceştia sunt nelegiuiţii care ruinează pe alţii prin cuvintele lor răutăcioase. Iată inimi care sunt adevărate magazii ale diavolului, cum spunea un credincios de demult.

Înşelăciunea

E scris că Domnul urăşte pe cei ce varsă sânge şi înşeală. Cei ce s-au scăldat în sângele altora, se vor îneca în propriul lor sânge şi cine a început să înşele pe alţii, va sfârşi cu propria lui înşelare. Un proverb din bătrâni spune: Setoşii de sânge şi înşelătorii îşi sapă propria lor groapă.

Necredincioşii şi batjocoritorii,

oameni fără Dumnezeu, care aruncă pietre de poticnire în calea credincioşilor tineri, care n-au bucurie mai mare decât când pot face pe cineva să cadă… aduc mult rău sufletelor, atrăgându-şi asupră-le pedeapsă aspră.

Cei care tăgăduiesc pe Dumnezeu, tăgăduiesc veşnicia; se leagă de cuvinte din Scriptură, ca să le batjocorească, îşi râd de credinţă şi n-au linişte dacă nu pot să spună cuvinte care te fac să-ţi fie ruşine, de care ţi se face părul vâlvoi – atât sunt de ocărâtoare împotriva Celui Atotputernic!… Toate acestea sunt lucruri grele. Toţi aceştia săvârşesc păcate mari. Dumnezeu este întristat adânc şi jignit greu prin asemenea lucruri ca cele amintite mai sus.

Mândria

Şi voi mândrilor, care vă credeţi drepţi, uitaţi-vă la calea lui Cain şi luaţi seama, să nu cădeţi în acelaşi păcat! Mândria cu gândul că sunteţi drepţi, ascunde în ea sămânţa oricărui păcat. De aceea, îngâmfaţilor, care vă făliţi cu virtutea şi faptele voastre, uitaţi-vă la trupul ucis al celui dintâi martir, căci acolo duce înşelătoria religioasă cu care vă amăgiţi.

TAINA MEA

2011-12-17T19:15:00.004+02:00

E un gol, peste o apa, peste care trebuie sa trec
E un loc care m-asteapta si un drum pe care trebuie sa merg

Nu stiu sigur ce-o sa aflu sau daca o sa ajung la mal
Dar sunt sigur, foarte sigur ca acolo-i taina mea

E un loc in alta lume, unde multa lume vrea sa ajunga doar odata
E un cantec pe care-l canta toti cei care au iubit odata
E un drum pe care apuca toti cei care au luptat
Dar si o lumina care iti umple sufletul, cand viata te-a tradat

Dar daca as putea, ca din viata mea, care sincer a trecut cam repede
Sa aleg doar o stea, pe tine te-as lua si te-as ascunde in buzunarul de la piept
Acolo-ntr-o zi, asa cum vei sta s-asculti cum bate inima de incet
Sa afli dintr-odata care este taina mea

E un cer care vesteste o furtuna atunci cand lumea s-a schimbat
E un apus pe care l-ai trait odata cu iubitul cel uitat
E un fir de iarba din gradina din care odata ai visat
Si-i o lume foarte anume in care o taina ai ingropat

Asta este taina
Spune-i fericire...
Spune-i doar iubire...
Asta este taina
Spune-i fericire...
Si incearca sa traiesti din plin fiecare zi
Spune-i bucurie
Spune-i doar iubire
Asta este taina

*VERSURI SI MUZICA -HOLOGRAF

SFANTUL ELEFTERIE

2011-12-15T08:30:00.007+02:00

Sursa-www.calendar-ortodox.ro

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.

Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.

HRAM LA BISERICA SFANTUL ELEFTERIE NOU

2011-12-14T21:04:00.003+02:00

Sursa-www.basilica.ro

Biserica “Sfântul Elefterie” din Bucureşti se pregăteşte pentru sărbătoarea ocrotitorului său, pomenit mâine, 15 decembrie, de Biserica Ortodoxă. La slujbele închinate Sfântului Sfinţit Mucenic, ce încep încă din această seară, sunt aşteptaţi sute de bucureşteni, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS, părintele Valer Ulican, parohul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Paraclis Patriarhal din Bucureşti.

Sfântul Elefterie a trăit în secolul al doilea, în timpul împăratului roman păgân Adrian. Mama sa a fost încreştinată chiar de Sfântul Apostol Pavel şi l-a crescut pe Elefterie în dragostea faţă de credinţa creştină, pe atunci persecutată crunt. Fiul şi-a însuşit credinţa mamei atât de bine încât la vârsta de 15 ani s-a învrednicit a fi hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost hirotonit episcop al Ilyricului.

Actuala Biserică Sfântul Elefterie a fost construită între anii 1935-1947. Construirea ei s-a realizat în mai multe etape, până la sfinţirea din anul 1971, oficiată de vrednicul de pomenire patriarh Justinian. Astăzi, lăcaşul adăposteşte o parte din moaştele Sfântului Elefterie, aduse prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în toamna anului trecut, de la Mănăstirea Ţigăneşti.

GANDUL ZILEI -MIEZUL INTREGII BUCURII

2011-12-14T09:29:00.001+02:00

Praznicul şi miezul întregii bucurii este Persoana lui Hristos.

Ce este exact nu putem înţelege în adâncime, căci Dumnezeu e nemărginit, este taină, este tăcere. Dumnezeu este foarte tainic, dar există (este) peste tot. Îl trăim pe Dumnezeu, îl respirăm pe Dumnezeu, dar nu putem simţi măreţia Sa, pronia Sa. Deseori El ascunde lucrările proniei Sale dumnezeieşti. Însă, când dobândim sfânta smerenie, atunci pe toate le vedem şi le trăim; Îl trăim pe Dumnezeu vădit, în chip deplin, şi simţim tainele Lui. Atunci începem să-L iubim. Şi acesta este un lucru pe care îl cere El Însuşi.
Este primul lucru pe care îl cere pentru fericirea noastră, precum spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă” (Matei 22, 37-38).
O asemenea iubire aveau sfinţii.
...

Nu mă gândesc la moarte. Ce va voi Domnul. Eu vreau să mă gândesc la Hristos. Deschideţi-vă şi voi mâinile şi aruncaţi-vă în braţele lui Hristos. Atunci va trăi înlăuntrul vostru. Şi veţi socoti că nu-L iubiţi mult, şi veţi voi să vă apropiaţi mai mult şi să fiţi una cu El. Dispreţuiţi patimile. Nu vă îngrijiţi de diavol. Întoarceţi-vă către Hristos. Pentru a se face asta, trebuie să vină harul. „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le plineşte”.

PR.PORFIRIE

Despre taina pocăinţei - „Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea”

2011-12-14T09:25:00.004+02:00

http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/

PR.PORFIRIE

Nu există lucru mai înalt decât cea ce se cheamă pocăinţă şi spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârşit se izbăveşte omul de rău. Mergem, ne spovedim, simţim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăţia. În Ortodoxie nu există piedică de netrecut. Nu există poticnire, pentru că există cel ce primeşte spovedania, cel ce are puterea de a ierta. Mare este duhovnicul!
Încă de mic copil, atunci când mi se întâmpla să păcătuiesc, o mărturiseam şi plecau toate. Zburam de bucurie. La fel şi acum. Sunt păcătos, neputincios; caut scăpare la milostivirea lui Dumnezeu, mă mântuiesc, mă liniştesc, le uit pe toate. În fiecare zi mă gândesc că păcătuiesc, dar doresc ca tot ce mi se întâmplă să prefac în rugăciune şi să nu-l închid înlăuntrul meu.
Păcatul îl încurcă pe om sufleteşte. Această încâlcire nu pleacă prin nimic. Numai prin lumina lui Hristos se face descâlcirea. Prima mişcare o face Hristos. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi... (Matei 11, 28). Apoi noi, oamenii, primim această lumină prin buna noastră dispoziţie, pe care o dovedim prin iubirea noastră faţă de Domnul, prin rugăciune, prin Taine.
Pentru ca sufletul să s epocăiască, trebuie să se trezească. Aici, în această trezire, se săvârşeşte minunea pocăinţei. Şi aici se află intenţia omului. Trezirea, însă, nu atârnă numai de om. Omul nu poate de unul singur. Intervine Dumnezeu. Atunci se pogoară harul dumnezeiesc. Fără har omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu va face totul. Poate să rânduiască ceva – o boală sau altceva, depinde – ca să-l aducă pe om la pocăinţă. Aşadar pocăinţa se izbândeşte prin harul dumnezeiesc. Noi vom face o mişcare către Dumnezeu în chip simplu şi lin, iar de acolo mai departe vine harul.
Poate o să-mi spuneţi: „Atunci prin har se fac toate”. Se întâmplă şi aici întocmai ceea ce spun. Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu ne iubeşte. Apostolul Pavel zice: Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu... (Gal. 4, 9). La fel se întâmplă şi cu pocăinţa. Nu ne putem pocăi, dacă Domnul nu ne dă pocăinţă. Şi aceasta este valabil pentru toate. Adică se adevereşte prin cuvântul: Fără mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). Dacă n există temeiuri pentru a se sălăşlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăinţa nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, oseneala pentru Hristos. Dacă simţământul nu este curat, dacă nu este simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, şi să nu simţim uşurare.
Pocăinţa este un lucru foarte subţire.

Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea. Pocăinţa ne sfinţeşte.

CELE DOUA SFINTE CU NUMELE LUCIA

2011-12-14T08:21:00.004+02:00

6 IULIE – SFANTA LUCIA DIN CAMPANIA

Sf. Mucenita Lucia, nascuta în provincia italiana Campania, si-a dedicat viata lui Dumnezeu de mica, traind în saracie si castitate. Pe când era doar o copila, Lucia a fost luata prizoniera de Rix Vicarul si dusa într-un loc strain, obligând-o pe fecioara sa jertfeasca la idoli. Însa ea si-a marturisit cu curaj credinta crestina fiind gata sa îndure si torturi pentru Hristos. Vazând acestea Rix a ramas profund impresionat de credinta Luciei, astfel încât i-a permis ei si servitorilor ei sa stea într-o casa singuri ca sa se poata ruga în voie. De câte ori trebuia sa plece la lupta, Rix venea cu respect la Sf. Lucia si o ruga sa se roage pentru el ca sa se întoarca victorios.

Dupa 20 de ani, aflând ca împaratul Diocletian a început prigoana împotriva crestinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix sa o lase sa mearga înapoi în Italia. Ea îsi dorea sa-L slaveasca pe Dumnezeu împreuna cu compatriotii sai. La acea vreme, Sf. Lucia reusise sa-l convinga pe Rix sa treaca la crestinism, acesta ajungâng chiar sa-si doreasca mucenicia pentru Hristos. Lasând în urma proprietatile si familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin taierea capului cu sabia. Dupa ei au mai fost decapitati sfintii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreuna cu Sf. Lucia si Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundata cu Fecioara Lucia, mucenita din Siracuza, praznuita în 13 decembrie.

SFANTA LUCIA DIN SIRACUZA -13 DECEMBRIE

Sfânta Mucenita Lucia era din Siracuza Siciliei si era logodita. Îmbolnavindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca sa se roage Sfintei Mucenite Agata sa o izbaveasca sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a vazut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a fagaduit mamei ei tamaduire de boala, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinte mucenicesti pentru Hristos. Dupa însanatosirea mamei sale, Sfânta Lucia a împartit toate averile sale saracilor si era gata sa marturiseasca pe Hristos. Fiind pârâta de logodnicul ei, a fost dusa înaintea lui Pashasie, domnul cetatii, care a poruncit sa o duca într-o casa de desfrâu, ca sa fie necinstita. Prin harul lui Hristos însa a ramas curata; au tabarât multi asupra ei, dar n-au putut sa o miste din locul în care se proptea. Pentru ca aceia si-au pierdut nadejdea ca o mai pot misca din loc, si pentru ca nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinsesera acolo unde sta, caci sfânta era pazita de Dumnezeu, i-au taiat capul cu sabia.

CORFU , INSULA SFANTULUI SPIRIDON -12 DECEMBRIE

2011-12-12T19:45:00.007+02:00

Sursa text -www.meteora.ro

Sfantul Spiridon este patronul spiritual al insulei Corfu, din Grecia, iar locuitorii il venereaza cu multa dragoste si respect. “Sfantul”, asa cum i se spune, este prezent in numeroase chipuri in viata credinciosilor din Corfu, fiindu-i dedicate nenumarate slujbe. Ei isi arata astfel recunostinta si slava pe care o datoreaza Sfantului, pentru a fi salvat de la dezastru acel taram de atatea ori de-a lungul istoriei.

Sfantul Spiridon s-a nascut in Cipru in anul 270 d.Hr, intr-o familie saraca. Neavand parte de educatie, isi castiga existenta ca si pastor. Dupa moartea sotiei sale, cuprins de durere si tristete, si-a dedicat viata bisericii si a fost numit episcop de Timitunda. A participat la Primul Sinod Ecumenic in 325 la Niceea, in Asia Mica. Pentru Biserica Ortodoxa, acesta a fost un eveniment deosebit de important, caci unul din subiectele care s-au discutat acolo a fost condamnarea ereziei ariene. Sfantul Spiridon a reusit atunci sa converteasca la ortodoxie un filozof arian si a vorbit multimii despre unitatea Sfintei Treimi, luand ca exemplu o caramida facuta din apa, pamant si foc.

In timpul persecutiilor imparatului Maximilian, Sfantul Spiridon a fost arestat si exilat in Cipru, unde a infaptuit nenumarate miracole, pana in ziua mortii.

Cand saracinii au pus stapanire pe insula, localnicii au deschis mormantul Sfantului pentru a-i muta osemintele la Constantinopol. Din mormant izvora un miros placut de busuioc, iar trupul Sfantului a fost gasit intact, ca dovada clara a sfinteniei sale.

La caderea Constantinopolului in 1453, Giorgios Kalohairetis, un preot din Corfu, a luat moastele Sfantului inapoi pe insula. Sfintele Moaste au fost pastrate intr-o bisericuta pana in timpul fortificarii orasului, cand au fost mutate in Biserica in care se gasesc si astazi. Mana dreapta a Sfantului se gaseste intr-o Biserica din Roma, Italia.

Potrivit traditiei, Sfantul Spiridon a salvat populatia insulei Corfu in nenumarate randuri de boli precum ciuma din 1630 si 1673 sau de invazia turcilor din 1716. Localnicii il cinstesc si ii inchina rugaciuni si slave, iar mare parte din barbatii din Corfu poarta numele de Spiros, derivat de la numele crestin al Sfantului Spiridon.

Biserica Sfantului Spiridon a fost construita initial in zona Sarocco a orasului Corfu, insa cea actuala se afla in centrul vechi al orasului (Campielo).

De patru ori pe an (in Duminica Floriilor si in sambata din Saptamana Mare, la 11 august si in prima duminica din noiembrie), moastele sale sunt purtate prin oras intr-o procesiune solemna, pentru a comemora minunile savarsite de acesta. Ca si arhitectura, Biserica se incadreaza in tiparul constructiilor religioase din insulele Marii Ionice si difera astfel de stilul Bisericilor bizantine care pot fi vazute pe teritoriul Greciei.

Biserica Sfantului Spiridon este cel mai mare monument religios din Corfu. Pictura interioara a bisericii are puternice influente renascentiste. Plafonul bisericii este separat in 17 sectoare, infatisand scene din viata Sfantului si a celor patru Evanghelisti. Moastele Sfantului sunt pastrate intr-un sarcofag de argint din secolul 19 in dreapta Sfantului Altar.

SUFERI VAZAND CA VOIA LUI DUMNEZEU NU SE IMPLINESTE

2011-12-12T00:11:00.002+02:00

Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.Această sensibilitate nu are îndreptare. Poate fi numai transformată, preschimbată în iubire, bucurie, adorare dumnezeiască. Cum? Prin întoarcerea către cele de sus. Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul şi puterea Sa, şi va preface necazul în bucurie, în iubire pentru fraţi, în adorare către El Însuşi. Aşa va fugi întunericul. Să vă amintiţi de Apostolul Pavel. Ce spunea? Acum mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24).Sufletul vostru să se dăruiască rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” pentru toate neliniştile voastre, pentru toate şi pentru toţi. Nu priviţi la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, aşa precum pruncul priveşte către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeţi pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiţi şi să vă forţaţi. Întreaga voastră strădanie să fie să priviţi spre lumină, să cuceriţi lumina. Astfel, în loc să vă predaţi strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veţi preda slavoslovirii lui Dumnezeu.Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru şi aduc nelinişte, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveţi încredere în Dumnezeu. Atunci scăpaţi de griji şi deveniţi organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredinţat viaţa lui Hristos. Nu spune apostolul Pavel – în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi (II Cor. 4,8)?Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie. Să fiţi stânci. Toate să se spargă deasupra voastră şi să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneţi netulburaţi. Dar veţi zice: „Ei, se poate asta?” Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omeneşte, nu se poate. În loc să vă înrâurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credinţă. Căci pentru noi sunt exerciţii de încercare toate împotrivirile mediului şi greutăţile dimprejurul nostru. Ne exersăm pe noi înşine în răbdare, în stăruinţă. Ascultaţi un exemplu.A venit unul la mine şi-mi spunea despre necazurile cu soţia lui. Îi zic, deci:- Eşti un om atât de neghiob ...- Ce spun eu acum sunt neghiobii?- Mari nerozii, zic. Soţia ta te iubeşte mult.- Da, dar îmi face ...- Ţi le face ca să te sfinţească, dar pe tine nu te duce mintea. Te mânii şi, în loc să te sfinţeşti, te pierzi.Dacă avea, însă, răbdare şi smerenie, nu pierdea prilejurile de sfinţire.Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. Hristos a zis: Dacă nu aveţi răbdare, o să vă pierdeţi sufletele; ca să le câştigaţi, trebuie să aveţi răbdare (Luca 21, 19).Răbdarea este iubire, şi fără iubire nu poţi avea răbdare. Este însă şi o problemă de credinţă. Într-adevăr suntem necredincioşi, căci nu ştim cum le rânduieşte Dumnezeu şi ne scapă din necazuri şi strâmtorări. Să o rugaţi pe Preacurata:„Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea,izbăveşte-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetatşi mă învredniceşte luminii celei neînserate”.Dispoziţia spre a-L iubi pe Dumnezeu are în ea şi o oarecare durere. Când vrem să trăim duhovniceşte, ne doare, căci trebuie să tăiem orice legătură care ne uneşte cu materia. Însă, atunci când vrem să satisfacem sinele nostru sau pe ceilalţi, ceea ce dăruim este o iubire, o lucrare; este o putere a sufletului nostru, pe care în parte „o cheltuim” astfel. Trebuie băgare de seamă, ce rânduială vom pune în viaţa noastră, pentru cine se va face „cheltuiala”.Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristrea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber şi independent de toţi şi de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simţurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiţi gata să vă dezgoliţi de voi înşivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiţi în libertate.-Parintele Porfirie

PILDA CELOR POFITI LA CINA

2011-12-11T14:29:00.007+02:00

Ierodiacon Visarion Iugulescu

Mare de tot a fost neghiobia oamenilor din pilda Evangheliei de astazi. Am auzit că un om a facut cină mare, a pregătit un ospaţ bogat şi strălucit şi a poftit lume multă ca să vină să mănînce la el. La o masă aşa bogată ar fi trebuit ca cei chemaţi să alerge într-un suflet ca să guste din bunătăţile pregătite. Dar ce vedem?
Cei poftiţi, în loc să se grăbească, nici n-au vrut să audă, căci unii s-au dus la holdele ori afacerile lor, iar alţii s-au încurcat în poftele păcatelor trupeşti. Această cină de care vorbeşte Sf. Evanghelie de astăzi este masa cea bogată în hrană duhovnicească, din Sfînta Biserică.
Omul care a făcut cina este Dumnezeu-Tatăl. Cina Lui înseamnă Împaraţia lui Dumnezeu, Biserica creştină aici pe pămînt şi în ceruri. Pilda aceasta s-a împlinit în toate timpurile cu unii oameni, căci Dumnezeu a chemat, prin slugile Sale, să vină lumea să se hrănească din masa Lui cea bogată şi bine pregătită în sfînta Lui casă, în biserică.
Dar, cei mai mulţi n-au vrut să vină. Unii nerecunoscători, răzvrătiţi ca şi iudeii, s-au dedat plăcerilor trupeşti, s-au împietrit la inimă, şi-au astupat urechile, respingînd chemarea, lumina şi credinţa ca şi cei dintîi chemaţi. I-au orbit mîndria şi lăcomia, adică grija de bogăţii şi desfătările lumeşti, desfrânarea. Astfel, n-au voit să asculte glasul trimişilor Domnului, ca să vină să mănînce din ospăţul mîntuitor, spre folosul sufletului şi al trupului .
Să ne silim a înţelege Sf. Evanghelie de astazi, iar noi niciodată să nu căutăm scuze, care întotdeauna sunt neîntemeiate, şi să venim la ospăţul cel Dumnezeiesc din casa Domnului, în Sfînta Biserică. Să vedem acum în ce împrejurare a spus Domnul aceasta pildă.
Pe la începutul lunii decembrie din anul al treilea al propovăduirii Sale Mîntuitorul se ducea la Ierusalim pentru sărbătoarea înnoirilor şi, pe cale fiind, una din căpeteniile fariseilor L-a invitat la masă. Mîntuitorul a primit şi, intrînd în casa fariseului, a stat la masă. Aici, după obiceiul Său, folosindu-se de acest prilej pentru a învăţa pe cei de la masă, El le-a vorbit de binefacerile către cei săraci şi le zise că acei care hrănesc pe cei lipsiţi vor fi săturaţi de Dumnezeu în cer.
La aceste cuvinte unul din cei de faţă a zis: ,,Fericit este cel ce va cina întru Împărăţia lui Dumnezeu."
Mântuitorul, răspunzînd acestuia şi la toţi care-L ascultau, le-a arătat prin pilda aceasta că toţi pot lua parte la această cină din Împărăţia cerului, dar că cea mai mare parte a lumii nu va cina în cer, pentru că alege mai mult bunurile din lumea aceasta trecătoare, uitînd de ospăţul ceresc.
Toţi oamenii sînt chemaţi la cină, căci Dumnezeu vrea ca toţi să se mîntuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului. Dărnicia fară de margini a lui Dumnezeu este mare prin belşugul bucatelor ce se servesc aici pe pămînt. Casa lui Dumnezeu este Sfînta Bisericaă bucatele care se servesc la masa Lui sunt Trupul si Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos care se dau prin Sf. Împărtăşanie, aceasta fiind adevarata Cină de mare taină pe pămînt.
Hrana si băutura de la masa Domnului mai pot fi Cuvîntul lui Dumnezeu din Sf. Evanghelie. Predicile si învăţăturile sînt o adevărata hrană duhovnicească. Cîntările cele sfinte, imnurile religioase cu melodiile lor dulci şi mângâietoare sunt cu adevărat o băutură răcoritoare ce veseleşte mintea, sufletul si inima.
Toate Sfintele Taine sunt de mare folos omului aici pe pămînt, dar, în chip deosebit, este Sf. Liturghie, pentru că prin aceasta căpătăm cele mai mari binefaceri şi dobîndim nenumarate foloase de la Dumnezeu, în Sfînta Biserică. Sfinţii părinţi ne asigură că, atunci cînd ascultăm cu credinţă o Sfîntă Liturghie, cu frică si cu smerenie, ne aşeazăm la masă cu Sf.Treime, cu Maica Domnului, cu Sf. Arhangheli şi cu cetele îngerilor, ale apostolilor şi ale sfinţilor părinţi.
În timpul Sf. Liturghii, Iisus moare în chip tainic, dându-şi viaţa pentru noi şi oferă Tatălui ceresc Sîngele Său pentru mîntuirea noastră, a celor care ne aflăm de faţă şi care suntem pomeniţi la Sf. Proscomidie. În timpul Sf. Liturghii se petrec minuni mari. În chip nevăzut, mulţi creştini care-şi plîng păcatele, după spovedanie, au fericirea ca acestea sa fie stropite cu Sîngele Domnului Hristos şi curăţite de petele păcatului. Sfinţii îngeri, în chip nevăzut, împart acestora daruri binefăcătoare.
Cînd luăm parte la Sf. Liturghie, diavolul este ţinut departe de noi, iar noi ajungem cu totul duhovniceşti, putând oferi şi noi jertfă sfîntă de laudă pentru alţii. Prin participarea la Sf. Liturghiem, aducem cea mai plăcută închinăciune Sf. Treimi, lui Dumnezeu. Cinstim Patimile Domnului, cinstim pe Maica Domnului şi ne bucurăm împreună cu ea de darurile Fiului său.
Luînd parte la Sf. Liturghie înseamnă a face cea mai mare şi frumoasă faptă. Este un act de credinţă suprem care ne asigură o mare răsplată. Sunt nenumărate darurile pe care le primim de la Cina cea de Taină, de la masa cea bogată la care sîntem invitaţi prin Sf. Evanghelie de astăzi.(...)
Aţi auzit de cîte daruri ne învredniceşte, prin Taina Sf. Împărtăşanii, atunci cînd El este prezent în fiecare duminică şi sărbătoare la Sf Liturghie. De aceea, cei care nu vin duminica la biserică, la Sf. Liturghie, sunt consideraţi nesupuşi, neascultători, dispreţuitori ai Jertfei şi se lipesc de toate acele daruri binecuvîntatte şi, astfel, viaţa lor este în pericol.
Trăirea acestor oameni va fi numai în întuneric, în necazuri şi supărări şi se vor lipsi de tot binele sufletesc şi trupesc. Acelora care nu iau parte la Sf.Liturghie nu le sunt primite nici celelalte slujbe şi rugăciuni pe care le fac, fie în biserică, fie acasă.
La începutul creştinismului, creştini care îndrăzneau să lipsească duminica de la slujbă, erau daţi afară din biserică sau puşi la canon aspru, ca sa fie iarăşi primiţi. De la această nepăsare şi neascultare, la chemarea lui Dumnezeu, mari nenorociri se abat pe capul oamenilor, chiar aici în lumea aceasta.
Iată de ce multora nu le merge bine, n-au spor în casă, n-au căsătorie fericită, iar alţii chiar nu ajung la la căsătorie şi astfel ruinează familia, iar ei se distrug sufleteşte şi trupeşte văzînd cu ochii. Bolile încolţesc, căci Dumnezeu se depărtează de ei. Prin urmare, trebuie să ne înfricoşăm şi mai mult şi să înţelegem că astfel de suflete, care nesocotesc chemarea la biserică, atunci când vor trece în viaţa cea de dincolo, cu siguranţă nu vor gusta din fericirea veşnică, din frumuseţea Domnului şi din toate bunătăţile cele cereşti.
Aţi auzit pe stăpânul acelei, case care a făcut cina, cum a zis:"Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea" .Este greu pentru cei ce mor neîmpărtăşiţi şi nu-şi asigură mîntuirea, fiindcă aceştia pleacă fără merinde în veşnicie. Cei care nu respectă ziua Domnului şi nu vin la biserică dau dovadă că sunt nişte răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Aceştia vor avea parte de mari pedepse, şi în lumea aceasta, dar mai ales în cea viitoare.
Trebuie să ţinem seama că, aşa cum reiese din Sf. Evanghelie de astăzi, venirea la cina Domnului este obligatorie, căci vedem cum spune Domnul despre cei ce n-au venit, că nu vor gusta din cina cea cerească. Iată de ce diavolul se luptă pe toate căile posibile ca să-l împiedice pe om să nu mai ajungă la cina Domnului, aşa cum de altfel vedem şi în minunata pildă din Evanghelia de asăzi.
De ce, oare, credeţi că s-a mîniat stăpînul pe cei poftiţi? Oare, pentru că s-au dus să-şi vândă ogorul sau să-şi încerce boii, ori pentru că s-au însurat? Nu pentru aceasta s-a mîniat stăpânul, ci pentru faptul că s-au dus tocmai în ziua când trebuia să vină la cină. Atunci s-au gasit să-şi facă treburile pămînteşti, tocmai când trebuia să se îngrijească de cele cereşti şi sufleteşti.
Tot aşa, vrednici de osândit sunt acei creştini care, din pricina grijilor pentru hrană şi îmbrăcăminte, nu au niciodată timp pentru suflet. Din constatările noastre, ca părinţi ai bisericii, observăm că mulţi creştini nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc câte 4-5 ani la rînd. Întrebaţi fiind, aceştia răspund că n-au avut timp .
Aceşti creştini nu spun că n-au avut credinţă sau că s-au îndoit de foloasele şi puterea Sf.Taine, ori că au uitat pe Dumnezeu şi au lăsat sufletul în părăsire. Nimic din toate acestea! Ei spun scurt că n-au avut timp. Şi într-adevăr, s-au făcut robii trupului, hamalii îndeletnicirilor pămînteşti. Seara şi dimineaţa, cînd e timpul să facă puţină rugăciune, duhul cel rău diavolul îi opreşte spunîndu-le: "Nu e timp, grăbiţi-vă şi mergeţi la ale voastre!" La masă nu se roagă, nu-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru binele primit, fiindcă duhul necurat le şopteşte mereu: "Nu este timp!"
În schimb, cît de obosiţi sunt şi oricâte treburi ar avea, îşi fac timp pentru a citi reviste, ziare şi a sta ore întregi la palavrageală şi câte alte preocupări nefolositoare, fără să mai amintim de televizor, unde se iroseşte mult timp. Când vine ziua duminicii şi clopotele îi cheamă la închinare, ei amână, zicând că vor merge altă dată.
Celor care sînt hotărâţi totuşi să vină la biserică, nu se poate să nu le iasă diavolul inainte cu o ispită, ca să-i împiedice de a ajunge la Cina Domnului. Unora le trimite neamuri de departe, tocmai atunci, ca să-i reţină de a merge la biserică. Cei căsătoriţi se scuză, ca şi omul din Evangheliea de astăzi, care spunea, după cum am văzut, că s-a însurat şi de aceea nu poate veni.
Cei mai mulţi, tocmai în ziua chemării la cină se găsesc să-şi facă poftele, împiedicîndu-se unul pe altul ca să nu ajungă la biserică. Alţii vin de departe pe la oraş, cu gîndul să ia parte la slujbă, dar diavolul le iese înainte şi le aduce aminte că au de cumpărat cîte ceva şi astfel aleargă ei din magazin în magazin, până obosesc de nu-i mai ţin piceoarele. Ajung frânţi de oboseală la Sf. Biserică şi nu mai sunt în stare să se roage sau să asculte cu atenţie sfintele învăţături. Mai mult pe chiar, pe unii atât i-a alergat necuratul şi i-a tot dus, încît au scăpat şi sfânta slujbă şi ajung, la sfîrşit, după ce cina s-a mîncat, ospăţul s-a terminat iar ei nu s-au folosit cu nimic, pierzînd prilejul de mîntuire.
Aşa, o mare parte din oameni aleargă ca nişte hamali ai vieţii acesteia trupeşti, în goana nebună după placeri, ca să dobîndească fericirea veacului acestuia trecător. Aşa se trezesc mulţi pe patul morţii, înşelaţi de demonii iadului, care le apar în clipa sfârşitului şi le spun: "Ai noştri sunteţi, căci nouă ne-aţi slujit toată viaţa". În zadar mai cheamă atunci preotul, când nu mai pot vorbi şi nu mai au nici timp să facă pocăinţă pentru păcatele săvârşite.
Dacă s-ar putea să întrebăm pe toţi nenorociţii ce se chinuiesc acum în focul iadului despre cauza osândirii, oare, ne-ar mai putea spune ei că n-au avut timp să vină la biserică şi să se pregătească? Nu cred că ar putea să ne spună aşa, ci cei mai mulţi ne-ar răspunde: "Am ajuns aici fiindcă am preţuit mai mult decât sufletul nostru ogoarele, vitele, serviciile, afacerile şi petrecerile, iar pentru suflet n-am vrut să facem nimic. Neglijarea sufletului nosru ne-a depărtat de Dumnezeu şi ne-a făcut să ne scufundăm în păcate".
Scufundarea în păcate este cel mai mare izvor al necredinţei. Oare, de ce se împotrivesc oamenii şi nu vor să guste din binefacerile mîntuirii? Ce-i opreşte să se apropie de Dumnezeu, să vină la casa Lui, la masa Lui duhovnicească? Iată ce: obişnuinţa rea în viaţa pămîntească prin care şi-au stricat inimile cu totul şi trăiesc în întuneric. (...)

CEA MAI TANARA SFANTA DIN LUME -SFANTA FILOTEEA

2011-12-07T21:23:00.007+02:00

Sursa text -http://www.eparhiaargesului.ro/

Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Tot mereu mă gândesc la ceea ce a dorit Duhul Sfânt, să ne spună nouă prin cuvintele lăsate prin versetul biblic: "Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!" (Psalmul 103, 32) Şi tot meditând, gândul inimii mi-a mers la ceea ce tot Duhul Sfânt ne-a arătat, atunci când a zis: "Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!" (Psalmul 67, 36) Miile şi milioanele de sfinţi proslăviţi, mai ales de la venirea lui Iisus Hristos pe acest pământ au fost, prin harul lui Dumnezeu, aşezaţi în calendarele creştinilor pentru a fi cinstiţi, după cuviinţă, mereu, dar mai ales atunci când s-au săvârşit din viaţa aceasta şi au plecat în Ţara de peste vremi!

Au fost sfinţi dintre cetele ostăşeşti, filozofi, oameni de ştiinţă, păstori de oi, ighemoni (conducători de cetăţi), regi, împăraţi, ţărani, dascăli, ierarhi, cuvioşi călugări şi călugăriţe, preoţi de mir şi, Doamne, din câte stări sociale nu şi-a luat Dumnezeu pe mărturisitorii Săi de-a pururi! Cât despre vârstă, Duhul Sfânt a plutit pe deasupra lumii şi S-a coborât acolo unde a găsit cu cale.

De aceea, nu ne mirăm atunci când sfinţii s-au proslăvit, de la vârsta de doi ani mai în jos, paisprezece mii de prunci, ucişi la porunca lui Irod, care se prăznuiesc la 29 decembrie, în fiecare an, până la vârste care au ajuns la sute de ani. Ne amintim, că de pe plaiurile acestea româneşti s-a proslăvit de Dumnezeu întru sfinţenie, Ioan Valahul sau Românul, care este prăznuit la 12 mai, sfânt din neamul nostru doar la vârsta de 15 ani, care a fost spânzurat de turci, nevrând să se lepede de credinţă, în anul de la Hristos 1662. Chiar atunci, Ioan Cariofil, un mare dregător bisericesc de la Patriarhia din Constantinopol, fiind de faţă şi văzând martiriul lui Ioan Valahul, i-a scris Viaţa, document de primă importanţă, mărturia unui străin despre un sfânt român. Coborând spre frageda vârstă, credem că Sfânta Filoteea este cea mai tânără martiră din lume, la vârsta de doar 12 ani!

Sunt sigur că Pruncuţa - Sfântuliţa, cum i se spune aşa de frumos şi cu dragoste de argeşeni, a cunoscut viaţa Sfântului Nicolae şi a înţeles de la el ce înseamnă bunătatea şi bucuria de a dărui, din inima copleşită de iubirea lui Iisus, şi celor care duceau lipsă ca şi în zilele noastre.

De aceea cred că inspirat i s-a aşezat, de Biserică, cinstirea pe 7 decembrie, imediat după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. Ei, ca şi toţi sfinţii preamăriţi de Dumnezeu, sunt mari făcători de minuni, zi de zi aducând mângâiere îndureraţilor.

Aşadar, avem în Împărăţia lui Dumnezeu, din România, pe cei mai tineri sfinţi din lume: Sfântul Ioan Valahul de 15 ani şi Sfânta Filoteea de la Argeş, de 12 ani!
Tuturor bunilor creştini, har şi binecuvântare de la Dumnezeu, iar de la Sfânta Filoteea bucurie şi mângâiere, iar celor cu numele ei îndemn pentru a i se urma credinţa şi faptele bune! Să ne bucurăm şi să fim încrezători în ziua de mâine, rugându-ne lui Dumnezeu să ne binecuvânteze, iar rugăciunile adresate Sfintei Filoteea, cea iubitoare de Dumnezeu, să ne ajute tuturor ca şi până acum.

Întru buni şi bogaţi ani şi acelora care poartă numele de Filoteea, în traducere Iubitoare de Dumnezeu!

FA O FAPTA BUNA ! AJUTA UN BAIETEL SA VADA !

2011-12-07T13:29:00.006+02:00

SEBASTIAN COLGIU

Donatii prin banca

Cont RON

RO70BRDE426SV33106774450

Cont EURO

RO63BRDE426SV47142594260

COD SWIFT: BRDEROBU

Titular: Colgiu Nedelcu (tatal lui Sebastian)

Banca : BRD – Sucursala Colentina

S-au donat 12.048 euro si mai este nevoie de 19.952 euro
La sugestia medicilor din Detroit operatia a fost reprogramata pentru data de 26.01.2012 pentru ambii ochi.
Suma totala pentru operatia ambilor ochi, inclusiv costurile pentru transport si cazare este de 32.000 euro.
La ochisorul stang Sebi are RETINOPATIE gr. V , iar la ochisorul drept are si GLAUCOM , ceea ce face ca ochiul sa se mareasca si sa iasa din orbita.

Joi, 24 noiembrie 2011

Am ajuns la Kanal D

La doar o luna si jumatate, baietelul a fost diagonosticat cu retinopatie de prematuritate. Din cauza ca s-a nascut prematur, la 26 de saptamani, Sebastian a fost tinut in incubator prea mult unde oxigenul pur i-a afectat retina. Pana acum s-a intervenit chirurgical, insa i-a fost rezolvata doar o mica problema.

Inca se mai poate face ceva pentru ca Sebastian sa nu distiga doar intre lumina si intuneric, ci sa vada formele, culorile si tot ce-l inconjoara. Insa interventia trebuie facuta urgent pentru ca i se atrofiaza muchiul de la ochisor si poate orbi definitiv. Un medic de la Spitalul William Beaumnont din Detroit, care l-a consultat pe baietel in Italia a spus ca problema lui poate fi remediata. Insa pentru asta are nevoie de 20 de mii de euro.

Sebastian este un copil vioi, inteligent si jucaus. Chiar daca ceilalti copii de varsta lui se feresc de el, baietelul are un sprijin in fratele lui mai mare, care il iubeste din tot sufletul. Sa-l ajutam sa aiba o copilarie normala si fericita!

O parte din filmulet il gasiti aici .

Mai multe detalii pe blogul : http://sebastiancolgiu.blogspot.com/

MEDITATIE LA PRAZNICUL SFANTULUI NICOLAE

2011-12-07T08:23:00.005+02:00

Sursa site -http://www.nistea.com

Cei mai multi sfinti sint ai "oamenilor mari", care le inteleg maretiile. Sfintul Nicolae este si al "oamenilor mici" si, prin aceasta, al tuturor. La el se gindesc toti cei care-l asteapta ca aducator de daruri. Indreptator credintei si chip blindetilor, de cind a propovaduit in Mira Lichiei - unde a fost episcop - s-a impus in constiinta credinciosilor contemporani cu el si a ramas contemporan cu toate generatiile de credinciosi.

A cistigat cu smerenia cele inalte si cu saracia cele bogate. A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat.

E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae - care, dupa numele sau inseamna "Biruitor de popoare" - ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?

Fara indoiala ca, fiind el milostiv, ne-ar indemna sa fim milostivi, fiind datator de daruri, ne-ar indemna s-avem si noi ceva de dat. De dat Mintuitorului prin fratii sai cei mici. Sa avem si noi ceva de oferit Domnului Nostru Iisus Hristos, din ceea ce am agonisit noi prin munca noastra cinstita. Ne-ar indemna sa avem ceva, dar nu pentru noi, ci sa avem pentru altii, pentru fratii nostri care au trebuinta de ajutorul nostru. Sa facem in asa fel incit ceea ce la noi este de prisos sa fie de ajutor celor care au lipsa. Sfintul Nicolae Cel Milostiv ne-ar indemna sa fim ca el. Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi. Daca am putea face si noi asa, sigur s-ar bucura si Nicolae, a carui sfinta pomenire o facem astazi. Caci el ne e apropiat de suflet si-l putem cinsti numai daca sintem si noi milostivi si buni si iertatori si induratori cum a fost el, sau cum putem fi noi, la masurile noastre, indrumati de el. Sa spunem, deci, impreuna:

"Cu mila ta, Sfinte, sfintilor te-ai aratat, ca Evanghelia lui Hristos, primind-o, cuvioase, ti-ai pus sufletul pentru poporul tau, mintuit-ai pe cei nevinovati din moarte, pentru acestia te-ai sfintit ca un mare tainuitor al darului lui Dumnezeu".

Sfinte Nicolae, roaga-te Domnului pentru noi. Amin!

(Meditatie la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, difuzata in emisiunea "Noapte Albastra", de la Radio Romania Actualitati - luni, orele 24.00-3.00. Realizatori: Pusa Roth si Marian Megan. Redactor: Lucia Stana Sevianu.)

ICOANA CU SCOICA A SFANTULUI NICOLAE , DIN MUNTELE ATHOS

2011-12-06T19:21:00.009+02:00

Sursa text- http://ortodoxia.md/

Icoana Sfântului Nicolae Streidas este o icoană făcătoare de minuni aflată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos.
În vremea iconoclasmului, când icoanele erau căutate şi distruse de furia iconoclaştilor, călugării şi creştinii au aruncat în locuri tainice, ori în mare, mulţime de icoane, spre a le scăpa de la distrugere, încredinţându-le voii lui Dumnezeu. O astfel de icoană este şi cea a Sfântului Nicolae Streidas, aşezată în Mănăstirea athonită Stavronikita.
Icoana cu Sfântul Nicolae Streidas este o icoană foarte rară, atât prin metoda în care aceasta este lucrată, anume prin mozaic aşezat pe lemn, cât şi prin vechimea acesteia. Icoana datează din secolele XIII-XIV, fiind numita "Streidas", datorită stridiilor ce se sălăşluiseră în crăpătura cea mare de pe mijlocul icoanei, în vremea în care aceasta s-a aflat sub apa mării.
Vechea mănăstire avea drept hram pe Sfântul Ioan Botezatorul, ale cărui minunate icoane se mai păstrează încă şi astăzi. Când patriarhul Ieremia a refăcut mănăstirea, într-o vreme rânduită de Dumnezeu, în jurul anilor 1589-1553, nişte călugări ce ieşiseră la pescuit au prins în mreajă şi icoana Sfântului Nicolae Streidas. Drept urmare, ctitorul a aşezat noua mănăstire sub ocrotirea Sfântului Mare Ierarh Nicolae.
Vreme de sute de ani icoana a stat pe fundul marii, lângă mănăstire. Se crede că icoana a fost aruncată în mare în anul 1306, după un raid al catalanilor. În mare, icoana a stat până în anul 1589, când ea va fi găsită de pescarii patriarhului Ieremia, adică vreme de 283 de ani.

În crăpătura de pe icoană, lungă de opt centimetri, în dreptul frunţii sfântului, se instalaseră nişte stridii. Când călugării au încercat să le scoată, fruntea sfântului a sângerat, lucru ce se vede încă şi astăzi, pe sfânta icoană. Invelişul de scoica a fost păstrat ca amintire. O jumătate se află în mănăstire, iar cealaltă jumătate a fost dăruită Patriarhului Iov al Rusiei.
De atunci, icoana este aşezată, cu mare cinste, în naosul bisericii centrale, închinate sfântului. Icoana cea minunată cu Sfântul Ierarh Nicolae Streidas se află în naos, în partea dreaptă, lângă iconostas. O dată pe an, icoana Sfântului Nicolae Steridas este scoasă în procesiune, în jurul mănăstirii, precedată de un mare sobor de preoţi şi călugări.
Icoana Sfântului Nicolae este foarte veche, metoda de realizare a acesteia nemaifiind folosită de sute de ani, anume mozaic pe lemn. Astfel de icoane sunt zugrăvite, de obicei, pe pereţii de piatră ai bisericilor, precum se vede încă şi astăzi în bisericile Dafni, Sânta Sofia, Sfântul Dimitrie din Tesalonic şi în Angeloktisti din Kiti.

INVATATURA DESPRE PATIMA DESFRANARII

2011-12-04T21:24:00.009+02:00

Sursa ``Un episcop ascet. Viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon``

Drumul nostru trecea pe langa o casa cu nume rau, de femei desfranate. Afara, la blestemata intrare, vedem un om cu o infatisare distinsa si foarte mahnit. Isi acoperea fata cu palmele si plangea, apoi isi ridica mainile spre cer, rugandu-se cu suspinuri si iarasi plangea plin de deznadesjde. Apropiindu-se de acel om necunoscut si distins, Nifon a inceput sa planga si el.
- Pentru numele Domnului, frate, i-a zis el, ce ti s-a intamplat de esti asa de trist si plangi nemangaiat, in fata intrarii? Spune-mi, te rog, pentru ca tanguirea ta imi frange inima.
- Cinstite Nifone, eu sunt ingerul lui Dumnezeu. Precum stii, fiecare crestin, la botez primeste de la Dumnezeu un inger pazitor al vietii lui. Am fost randuit si eu pazitor unui om; acesta insa, ma amaraste, pacatuind necontenit. Uite, acum se afla in casa de desfranate si pacatuieste cu o femeie de pe drum. Vazand aceasta cadere a lui, cum sa nu plang pentru chipul lui Dumnezeu cazut in asa intuneric?
- Dar de ce nu-l indemni sa fuga de pacat? L-a intrebat iarasi Nifon.
- Din nefericire nu pot, i-a raspuns ingerul, nu pot sa ma apropii de el, caci din ceasul in care a inceput sa faca pacatul, s-a facut rob diavolilor si eu nu mai am nici o putere asupra lui.
- Dar cum nu mai ai nici o putere? Nu ti-a incredintat Dumnezeu mantuirea lui?
- Asculta-ma, robule al lui Dumnezeu. Domnul a creat pe om cu voie libera si l-a lasat sa mearga pe calea pe care o vrea el. I-a aratat si calea cea stramta, i-a aratat-o si pe cea larga si i-a spus: stramta si cu intristare este calea ce duce la viata si, mare-i poarta si larga-i calea care duce spre pieire. I-a arata inca si sfarsitul fiecarei cai: una se bucura de putina placere trecatoare si ajunge in iadul cel vesnic; iar cealalta are putina osteneala, dar castiga vesnica odihna in vecii vecilor. Ce indemn sa-i dau omului pe care mi l-a incredintat Dumnezeu, de vreme ce Insusu Hristos, Domnul nostru, cu gura Lui ii indeamna pe toti, invatandu-i si rugandu-i sa fuga de faptele cele necurate?
- Si de ce ridici mainile spre cer, suspinand cu amar?
- Am vazut pe diavoli in jurul lui cantand din gura si din chitare, batand din palme si razand batjocoritor de el. Ma doare inima vazand pe acei blestemati triumfand. De aceea, ma rog lui Dumnezeu sa mantuiasca faptura Sa de batjocura intunecatilor draci si sa-mi dea bucuria intoarcerii lui. Ma mai rog sa ma invredniceasca sa-I predau acest suflet neintinat si curatit prin pocainta.
Acestea a zis ingerul si a disparut din fata noastra. Apoi am plecat si noi. Pe drum, Cuviosul Nifon, mi-a zis ca nu exista fapta mai murdara decat desfranarea. Cu toate acestea, daca nelegiuitul se pocaieste, Preabunul Dumnezeu il primeste mai repede decat pe toti nelegiuitii si pacatosii, pentru ca patima aceasta se inradacineaza in firea omului si, pe deasupra si diavolul o atata mai mult cu tot felul de ispite. Pentru a birui cineva aceasta patima, trebuie sa se nevoiasca mult cu priveghere si post. Apoi a adaugat:
"Am vazut candva un om mergand pe calea cea larga a pacatului. Atunci mi s-au deschis ochii sufletului si am vazut in jurul lui vreo treizeci de diavoli: unii bazaiau ca mustele in fata lui, altii tiuiau in urechile lui ca tantarii, iar ceilalti il legasera de picioare si de gat si il trageau cu sila incoace si incolo. La aceasta priveliste mi s-au umplut ochii de lacrimi si ma gandeam ce sa insemneze funiile cu care il trageau pe om. Mi-a descoperit atunci Dumnezeu, ca fiecare funie corespunde unui fel de pacat. Diavolii, care zumzaie in urechi, il afunda in deznadejde, iar cei cere ii bazaie in fata, il fac sa fie nerusinat si obraznic.
Deodata vad, urmandu-l de departe, pe ingerul sau, tinand in mana ceva ca un toiag de lemn, care la un capat avea un crin minunat. Mergea cu capul plecat, trist, adanc deznadajduit. Toata intristarea lui era din pricina acelui om. Il vedea cu totul in gura iadului, pentru ca era robit de tot felul de patimi. Am ridicat si eu mainile si ochii la cer, sa rostesc cateva cuvinte de rugaciune spre folosul lui. Dar viclenii diavoli, ca tantarii s-au repezit asupra mea intepandu-mi mainile, socotind ca astfel ma vor putea impiedica sa ma mai rog pentru el.

REGINA FRANCILOR -SFANTA CLOTILDA

2011-12-04T18:08:00.004+02:00

Sursa site - http://tainacasatoriei.wordpress.com

Din cartea „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

Sfânta Clotilda a fost fiica regelui Chilperic al burgunzilor, care spre sfârşitul veacului al cincilea au fost evanghelizaţi de Sfântul Remighie din Reims (13 Ianuarie şi 1 Octombrie), cunoscut ca Apostolul francilor. Mama ei, Caretana, era cunoscută pentru evlavia ei arzătoare. Clotilda s-a născut în anul 474 la Lyon şi probabil că a fost botezată de Sfântul Remighie.

În 492 ea s-a căsătorit cu marele Clovis, ce ajunsese regele francilor salieni în 481, la vârsta de cincisprezece ani. De îndată, ea a început să caute să-şi călăuzească soţul păgân către mântuitoarea credinţă în Iisus Hristos.

Când s-a născut primul lor copil, Clovis a primit ca el să fie botezat, dar curând pruncul a murit. Aceasta a îndârjit inima tatălui împotriva credinţei tinerei sale soţii, dar ea nu a încetat a se ruga pentru soţul ei şi a încerca să-l câştige pentru Hristos prin dragostea şi virtutea sa.

Când s-a născut al doilea copil, Clovis a primit în silă să fie botezat, iar când pruncul s-a îmbolnăvit la puţină vreme, îndată tatăl său a dat vina pe apa sfinţită. Dar Clotilda s-a rugat cu înfocare şi Dumnezeu a cruţat copilul.

Doi ani mai târziu, Clovis s-a aflat în mijlocul unei aprige bătălii cu alemanii, un alt trib franc din Galia. Oastea regelui suferea pierderi grele şi era în pragul unei înfrângeri cumplite, când Clovis şi-a adus aminte de Dumnezeul soţiei sale. Ridicându-şi ohcii spre cer, a strigat:

„Iisuse Hristoase, Clotilda spune că tu eşti Fiul Dumnezeului celui viu. Se zice că ajuţi pe cei în necazuri şi dăruieşti biruinţă celor ce îşi pun nădejdea în Tine. În chip nefăţarnic cer ajutorul Tău. De îmi vei dărui biruinţa asupra vrăşmaşilor, voi crede în Tine şi mă voi boteza întru numele Tău. Pe Tine te chem acum. Sunt dornic a crede în Tine, numai de aş putea să scap din mâinile vrăşmaşilor mei. Am strigat şi către zeii mei, dar mi-este limpede că nu mai mă ajută. Acum cred că ei nu au nici o putere, de vreme ce nu vin să izbăvească pe slujitorii lor.”

Sfârşindu-şi rugăciunea, regele a văzut cum alemanii începeau să fugă. Regele lor a fost ucis, iar ei s-au predat. Bucuros, Clovis s-a întors acasă, şi i-a spus soţiei tot ce făcuse Hristos pentru el şi oştile lui. Ea a trimis dupaă episcopul Remighie, care a venit şi l-a învăţat pe Clovis, pregătindu-l pentru botez. În ziua de Crăciun a anului 496, cu un fast şi o strălucire cutremurătoare, regele a păşit în apele botezului spre a se curăţi de păcatele sale. Episcopul Remighie i-a spus: „Pleacă-ţi semeţul cap cu umilinţă, slujeşte pe cele ce le-ai ars şi arde pe cele ce le-ai slujit”.

Mai bine de trei sute dintre ostaşii regelui s-au botezat în acea zi, împreună cu două din surorile sale. Neclintitele rugăciuni ale Clotildei pentru soţul ei au adus multă roadă. Nicetius din Treves avea să scrie mai târziu nepoatei lui Clovis: „Ai invăţat de la străbuna ta Clotilda, cea de fericită pomenire, cum l-a tras la credinţă pe falnicul ei soţ şi cum el, bărbat cu minte ageră, nu s-a lăsat până ce nu a fost încredinţat de adevăr”.

De atunci, şi până la sfărşitul vieţii, regele Clovis a lucrat îndeaproape cu episcopii Franţei spre a pune temelie tare adevăratei credinţe. Ajutat de felurite semne minunate ale ajutorului dumnezeiesc, el l-a infrânt pe Alaric şi pe vizigoţi, ceea ce a ajutat la înlăturarea înrâuririi păgâne şi ariene din partea de răsărit şi de miazăzi a Franţei. Alcătuirea de către el a codului Legii Salice, iscusinţa sa de luptător şi chivernisitor, lucrarea sa de pionierat în contopirea felului de viaţa teuton cu cel roman, ca şi sprijinul său activ dat credinţei creştine au pus temeiul naţiunii moderne a Franţei. El a murit cu pace în anul 511.

Clotilda a părăsit atunci Parisul spre a trăi la Tours, unde a ajuns călugăriţă în marea mânăstire a Sfântului Martin (11 noiembrie şi 12 octombrie), căci avea mare evlavie la cel sfânt din nordul Franţei. Acolo şi-a trăit restul zilelor în rugăciune şi slujirea săracilor, dar şi-a păstrat înrâurirea şi în treburile lumeşti.

Din nefericire, ne spune Sfântul Grigorie de Tours (17 Noiembrie), în anul 523 ea şi-a îndemnat cei patru fii, care moşteniseră câte o parte din regatul tatălui lor, să poarte război cu Sigismund, regele creştin al Burgundiei, al cărui unchi îi ucisese părinţii şi fraţii cu mai mulţi ani în urmă. Expediţia a avut ca urmare moartea lui Sigismund şi a familiei sale; mai târziu el a fost recunoscut ca sfânt şi mucenic (1 Mai).

Clotilda a suferit din greu pentru rolul pe care se pare că l-ar fi avut în acest act de răzbunare, căci curând după aceea, fiii ei s-au întors unul împotriva celuilalt, într-un sângeros război nimicitor. Ea s-a îngrijit să ocrotească şi să crească pe unul din nepoţii ei care a devenit Sfântul Cloud (7 septembrie). Într-o zi, cam cu o lună înainte de a muri, Sfânta Clotilda a aflat că cei doi fii ai ei, Chidelbert şi Clotaire, se duşmăneau şi erau în pragul bătăliei. Chinuită de suferinţă, Sfânta Clotilda şi-a petrecut întreaga noapte în rugăciuni înaintea raclei Sfăntului Martin, cerând lui Dumnezeu să pună capăt luptei. Rugăciunile sfintei au fost ascultate chiar a doua zi, pe când oştile se aflau faţă în faţă pe câmpul de bătălie. Înainte să înceapă lupta, s-a iscat o furtună atât de straşnică, încât oştile s-au risipit să se adăpostească.

Sfânta Clotilde a părăsit necazurile lumii acesteia, cu mare nădejde întru cea viitoare, în anul 545.

CÂT DE MULT MĂ SCÂRBEŞTE ACEASTĂ DRĂCEASCĂ SATISFACŢIE

2011-12-04T00:36:00.011+02:00

“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.

Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.

Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dimpotrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui” şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor – da, o ditamai bârnă – nu o iau în seamă” (cf. Matei 7, 3).

Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (1 Ioan 1, 8).

Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?

Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, „la bani mărunţi”, raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte.

Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de răceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură „pată”, ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean.

Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproapelui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să găseşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un singur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-l treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul.“

SFANTUL IOAN DE KRONSTADT

****

*MESAJ POSTAT IN URMA UNEI DISPUTE DE PE BLOGUL ``SACCSIV`` - ``CREDEA PARINTELE ARSENIE BOCA IN REINCARNARE? ``

SFANTA PELAGHIA CEA NEBUNA PENTRU HRISTOS

2011-12-02T22:33:00.004+02:00

Sfanta Pelaghia cea nebuna pentru Hristos, de la Manastirea Diveevo

30 ianuarie / 12 februarie

Sfanta Pelaghia Ivanovna este una dintre sfintele "nebune pentru Hristos" de la Manastirea Diveevo. Aceasta manastire, cunoscuta mai ales pentru vietuirea aici a Sfantului Serafim de Sarov, este una dintre marile manastiri ortodoxe din Rusia. Alaturi de Sfantul Serafim, manastirea gazduieste mai multe sfinte, vietuitoare in obstea moanahala, de-a lungul vremii, printre care: Alexandra, Marta, Elena, Xenia Mihailovna, Eupraxia, Maria, Pelagia Ivanovna, Natalia Dimitrievna, Semenovna si Ivanovna Praskovya (Pasha of Sarov).

Sfanta Pelaghia cea nebuna pentru Hristos este una dintre sfintele de la Manastirea Diveevo. Pelaghia Ivanovna s-a nascut in anul 1809, in localitatea Arzamas, in regiunea Nizhny Novgorod, la o distanta de 410 kilometri est de Moscova.

Tatal ei vitreg era deosebit de aspru. Mama ei a observat ca fata, inca de mica, se comporta ciudata, fata de celelalte fete, drept pentru care a hotarat, impreuna cu tatal, sa o marite cat mai repede pe "nebuna". Urmand dorintei parintilor ei, Pelaghia s-a casatorit, dand nastere la doi fii si la o fiica. Nu peste mult timp, cei trei copii vor adormi intru Domnul, mama indurerata gasindu-si alinare numai in rugaciune.

Dupa moartea celor trei copiii, Pelaghia a inceput sa mearga de-a lungul strazilor din orasul Arzamas, fara nici o destinatie, precum o nebuna. Pentru aceasta, ea era adesea luata in ras si batjocorita de trecatori. Noaptea o gasea mereu in usa bisericii, unde se ruga pana la ziua.

Sotul ei, neintelegand-o abuza adesea de ea. Odata, el chiar a cerut unui politist sa o pedepseasca aspru, pentru comportamentul ei. In urma bataii, mama tinerei a gasit-o pe aceasta in camera ei, plina de sange, insa nu a primit de la ea nici o explicatie. La numai cateva zile, politistul cel rau a visat cum un cazan se incingea puternic, de un foc intetit, spre fi chinuit. Dupa multi ani de chinuri, sfanta a fost lasata in pace de rude, ea putand merge lesne spre cele dorite.

Intalnindu-se cu Sfantul Serafim de Sarov, tanara a fost cuprinsa de o dragoste netarmurita fata de Dumnezeu. Sfantul i-a daruit un sirag de metanii si i-a spus sa se roage neincetat. Din acest moment, Pelaghia a inceput a-si petrece noptile in rugaciuni si nevointe neincetate. Mai apoi, primind harul Duhului Sfant, ea se va preface nebuna, inaintea oamenilor, dispretuind lumea si cele ale ei.

In anul 1837, tanara Pelaghia a fost chemata de Sfantul Serafim in obstea de maici de la Manastirea Diveevo. Aici, ea isi va continua "nebuniile", dispretuind lumea si toate cele ale ei, pentru viata cea ingereasca. Toti sfintii nebuni pentru Hristos au fost neintelesi de cei din vremea lor, datorita comportamentului lor ciudat. Tot asa, Sfanta Pelaghia nu a fost inteleasa de maicile din jurul ei.

Sfanta Pelaghia obisnuia sa doarma intr-o groapa murdara de langa drum, sa sparga geamurile unor chilii de-ale maicilor, sa dea cu capul in peretii cladirilor, sa mearga numai desculta, sa se intepe in cuiele pe care le gasea aruncate pe jos, sa manance numai paine si apa, sa nu vina niciodata la trapeza manastirii. La un moment dat, sfanta i-a tras o palma peste fata pana si arhiepiscopului.

In timp, multe dintre surorile manastirii au inceput sa o indrageasca, simtind in ea harul Duhului Sfant. Cu toate acestea, pana la moartea ei, au fost maici care au crezut ca Pelaghia este stapanita de un duh necurat. Maicile din obstea de la Diveevo ajunsesera sa o strige "mamica". In cele din urma, sfanta a incetat necazurile pe care le facea maicilor, ocupandu-se in special cu gradina de flori a manastirii.

Pentru dragostea ei netarmurita fata de Dumnezeu si pentru adancul de smerenie ce i-a curatit inima, Sfanta Pelaghia s-a invrednicit de harul tamaduirilor, inca din viata. Astfel, in urma intalnirii cu Sfanta Pelaghia de la Diveevo, artistul M.P.Petrov s-a vindecat de paralizia mainii. Pentru minunile vadite si de netagaduit, pe care Dumnezeu le savarsea prin fericita Pelaghia, stareta si maicile au inceput sa o cinsteasca si sa ii ceara sfatul intru toate problemele manastirii.

Alaturi de darul tamaduirilor, fericita s-a invrednicit si de darul inainte-vederii si al proorociei. Fiind luminata de Duhul Sfant, sfanta a proorocit despre raspandirea iacobinismului si a terorismului in Imperiul Rus. Astfel, teroristii au ajuns pana la a-l omora pe tarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Pentru dreptcredinciosul tar, Sfanta Pelaghia plangea si se ruga neincetat.

La indemnul Sfantului Serafim de Sarov (in vis), dupa mai bine de 20 de ani de aspra nevointa, Sfanta Pelaghia s-a retras intr-o chilie mica si saracacioasa, ocolind oamenii, care ajunsesera sa o caute din ce in ce mai mult. De acum, sfanta se va cufunda din ce in ce mai mult in tacere si rugaciune de toata noaptea. Manca numai paine neagra, nu se mai spala si nu isi mai ingrijea trupul (parul, unghiile), ocolea convorbirile.

Mai inainte de trecerea la trecerea ei la cele vesnice, sfanta a spus celor de aproape: "Sa aduceti aminte de mine, in rugaciune, si imi voi aduce si eu aminte de voi." Sfanta Pelaghia cea "nebuna pentru Hristos", de la Manastirea Diveevo, a adormit in Domnul in ziua de 30 ianuarie 1884, la varsta de 75 de ani, dupa 45 de ani de aspra nevointa monahala. Trupul sfintei a fost tinut in biserica manastirii vreme de noua zile, timp intre care a ramas neschimbat.

Potrivit marturiei Sfantului Serafim de Sarov, "multe suflete s-au salvat prin mijlocirea Sfintei Pelaghia". Trupul sfintei, neputrezit si raspandind buna mireasma, a fost descoperit in anul 2004. Astfel, in ziua de 31 iulie 2004, cuvioasa Pelaghia a fost cinstita ca sfanta locala, in dioceza Nizhny Novgorod, iar in luna octombrie, Sinodul Arhiepiscopal a hotarat canonizarea acesteia in Biserica.

Cu aceasta ocazie, Biserica Ortodoxa Rusa a canonizat-o pe Sfanta Pelaghie, asezand ca data de praznuire ziua de 30 ianuarie / 12 februarie. Moastele Sfintei Pelaghia se pastreaza astazi in Manastirea Sfantul Serafim, din Diveevo.

Sursa site:www.crestinortodox.ro

Autor articol -Teodor Danalache

SUNT UN OM FERICIT !

2011-12-02T21:41:00.009+02:00

IATA MOTIVELE :

1- Cuvioasa Pelaghia Ivanova – cea nebuna pentru Hristos

…nebunii pentru Hristos sunt de obicei oameni inteligenţi şi evlavioşi. Ei urmează de bunăvoie şi pe deplin conştienţi calea nebuniei, se lasă batjocoriţi şi se dau drept nebuni, pentru a-şi ascunde virtuţile şi a se păzi de mândrie.

Dacă cineva nu este familiarizat cu vieţile sfinţilor nebuni pentru Hristos, se poate tulbura, poate chiar va fi şocat de unele scene din viaţa lor.

În viaţa Pelaghiei Ivanovna poate va surprinde purtarea ei faţă de pisici sau faptul că l-a pălmuit pe un episcop, dar în acelaşi timp Dumnezeu a învrednicit-o de darul tămăduirilor, al înainte-vederii şi al proorociei.

Aceşti sfinţi nebuni pentru Hristos provoacă batjocura şi bătaia de joc a unora, pe alţii îi întărâtă iar pe alţii îi smintesc prin cuvintele şi faptele lor.

Însă pentru noi, creştinii, ei sunt izvor de bucurie şi mângâiere. Prin „nebunia” lor ne învaţă şi ne zidesc.

Pelaghia Ivanovna a fost o nebună pentru Hristos autentică astăzi fiind o stea strălucitoare pe cerul Bisericii.

2- Viata si minunile Sfantului Simeon de Verhotur

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Anul aparitiei 2011

Sfântul Simeon de Verhotur - întâiul sfânt nevoitor siberian

Sfântul Simeon de Verhotur este un sfânt de la începuturile creştinismului siberian. Născut în Rusia, într‑o familie evlavioasă de nobili, sfântul a întors spatele încă din copilărie desfătărilor şi grijilor lumeşti, îndreptându‑şi cugetarea spre Dumnezeu şi urmărind cele folositoare sufletului. Căutând însingurarea pentru a se nevoi mai bine duhovniceşte, a fugit de apropiaţii săi, părăsindu‑şi patria, cinstea, bogăţia şi bunul nume pentru a se retrage în Siberia – un loc pe jumătate sălbatic, unde abia începuse să pătrundă învăţătura creştină. În mijlocul unei lumi pestriţe şi adeseori duşmănoase – băştinaşi, rascolnici, oameni certaţi cu legea ori fugari stabiliţi aici – sfântul avea să‑şi lucreze mântuirea neştiut de nimeni, făcându‑ni‑se pildă de înţelepciune, de smerenie şi de răbdare; puţinătatea lucrurilor pe care le ştim despre viaţa lui fiind acoperită cu prisosinţă de mulţimea minunilor săvârşite, ale căror mărturii le puteţi citi în această carte.
Moaştele întregi ale Sfântului Simeon, aşezate în Mănăstirea Sfântul Nicolae din oraşul Verhotur (Siberia), izvorăsc până în zilele noastre neîncetate şi mari semne şi tămăduiri, credincioşii din toată Rusia cinstindu‑l ca pe întâiul sfânt siberian.

3- Un episcop ascet. Viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon

CUPRINS: Insemnare • Din Egipt la Constantinopol • Ispita • Pe calea intoarcerii • In lupta cu dracul necuratiei • Lacomia • Somnul • In focul ispitelor trupesti • Inima infranta si smerita • Diavolul vine din nou • Valoarea pocaintei • Inaltimea smereniei • Cum sa ne rugam in biserica • Marea incredere fata de Dumnezeu • Invatatura despre patima desfranarii • Undelemnul candelei • Duhul slavei desarte • Cum se cearta oamenii • Masa crestineasca • Sfaturi si invataturi • Milostenia si rasplata ei • Gandurile de hula • Infricosata maretie a lui Dumnezeu • Convorbire cu un diavol • Bogatul nemilostiv si pedeapsa lui • Negrii cu suflete albe • Rugaciune pentru sfarsitul vietii • Iarasi milostenia • La manastiri • Vedenie despre infricosata Judecata • Cerboaica salbatica • Crucea, slava ingerilor • Cum calatoresc sufletele spre cer • Doua tramaduiri minunate • Cand boala mantuieste • Moartea pacatosilor este cumplita • Moarte amara, curatirea sufletului • Dreapta judecata a lui Dumnezeu • Rugaciune cu caldura • Convorbire cu un inger • Ascultand Sfanta Liturghie • Oras si pustie • Necazurile si bucuriile dracilor • Darurile lui Hristos si nerecunostinta oamenilor • Sfaturi catre un tanar • Rugaciunea umilita de toata noaptea • Potrivnici osti • Convorbire cu sine insusi • Nenorocirile si pruncii nevinovati • Convorbire cu un demnitar • Exista invierea mortilor • Cand Dumnezeu intinde curse • Pastorul cel bun • Marea, inotatorii si doua femei • Spre apus • Adu-Ti aminte, Doamne • Vizitatorii ceresti

4-Preacuvioasa Dositeia de la Kitaev

Știți oare cine l‑a binecuvântat și l‑a povățuit spre marea nevoință a mântuirii pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfântul arătat nu de mult în pământul Rusiei?
Știți oare cine i‑a poruncit lui să se îndrepte spre Mănăstirea Sarovului, ca, sălășluindu‑se acolo, să caute loc de rugăciune și acoperământ liniștit pentru a‑și începe nevoințele călugărești, acele nevoințe de înălțimea cărora s‑a minunat întreaga lume ortodoxă și care au adus acestui plăcut al lui Dumnezeu deosebită cinstire pe pământ și fericirea raiului cea din ceruri?
„Având stăruință în lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor – așa cum se cântă în Acatistul preacuviosului Serafim –, ai mers la sfânta cetate a Kievului pentru a te închina cuvioșilor de la Pecerska, și, primind din gura cuviosului Dositei poruncă să‑ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, ai sărutat acel loc sfânt cu credință venind de departe și, acolo sălășluindu‑te, ai sfârșit viața ta cea plăcută lui Dumnezeu… Bucură‑te, preacuvioase Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!” (Icos 3)
Numele acestui stareț este Dositei. |ndată după trecerea lui la cele veșnice s-a aflat însă că vestitul stareț a fost, de fapt, o stareță... Dositeia.
Smerită și nebăgată în seamă s‑a scurs binecuvântata sa viață, în strâmtorarea peșterii și în zăvorâre călugărească, însă pomenirea ei, ca mare nevoitoare și înainte‑văzătoare, s‑a transmis din generație în generație.

5-Viata.Minunile .Acatistul Cuviosului David din Evvia

Cuviosul David din Evvia este unul dintre cei mai mari sfinţi făcători de minuni. A fost numit „Bătrânul” încă din tinereţea sa, datorită sporirii sale duhovniceşti. I s-a spus „copilul Înaintemergătorului” datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, care i s‑a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie, şi l-a călăuzit pe scara desăvârşirii.

Cartea de faţă conţine, în afară de viaţa şi acatistul Cuviosului David, cuvinte despre minunile şi vindecările pe care le-a săvârşit prin darul lui Dumnezeu.

Pelerinii români care s-au închinat în insula Evvia la moaştele Sfântului Ioan Rusul s-au oprit şi la moaştele Cuviosului David. Au fost miraţi de mulţimea de ofrande puse drept mulţumire la icoana făcătoare de minuni a Cuviosului.

Fie ca cei care vor citi această carte să găsească în Cuviosul David un ceresc ocrotitor, care să le fie aproape în vremurile de grea încercare.

SFINTII OCROTITORI AI ORASULUI ZURICH

2011-12-02T13:51:00.006+02:00

*Sfinţii Mucenici Felix, Regula şi Exuperantie - 11 septembrie. Patronii şi ocrotitorii oraşului Zürich

Articol scris de Pr. Romică Enoiu

Sursa site -http://www.apostolia.eu/

Cea mai veche consemnare a vieţii Sfinţilor Felix, Regula si Exuperantie († 286) care se păstrează, datează din prima jumătate a secolului al IX-lea (1).
Fraţii Felix şi Regula, precum şi însoţitorul lor Exuperantie, erau creştini din oraşul Teba - Egipt, care au venit în Elveţia în timpul domniei lui Maximian (250-310), împreună cu legiunea tebaică, formată numai din creştini şi încoronată de martiriu în 302 la Agaunum (în zona oraşului Saint-Maurice - sudul Elveţiei). Conducătorul acestei legiuni, faimosul Mauriţius, care era un foarte bun creştin, i-a trimis pe cei trei, înaintea martiriului sãu, sã predice Evanghelia lui Hristos dincolo de Alpi.
Astfel, Felix, Regula şi Exuperantie au trecut prin Pasul Furka, apoi prin valea râului Rheuss, prin trecătoarea Klausen, şi au ajuns prin Glarnerland la lacul Zürich, apoi în oraşul Thuricum (Zürich-ul de astăzi) unde şi-au construit colibe pe o insulă a Limmatului (acolo unde se aflã în prezent Biserica Wasserkirche) şi au slujit Domnului zi şi noapte.
Puterea romană a trimis pe urmele lor niste ofiţeri foarte cruzi, ca să-i ia prizonieri. Se spune cã aceia n-au putut sã-i vadã pe Sfinţi, aceştia fiind învãluiţi de harul lui Dumnezeu şi astfel soldaţii au trecut pe lângă ei. Bucuroşi însă de a primi cununa martiriului, cei trei oşteni ai lui Hristos s-au predat singuri căutătorilor lor şi au fost duşi în faţa comandantului Decius în castelul Turicum.
Acesta i-a interogat imediat (2) : « Sunteţi creştini, tovarăşi ai lui Mauriţius, Exuperius, Candidus şi Victor sau nu sunteţi?» Sfântul Felix a răspuns: « Suntem creştini şi ne închinăm lui Hristos Dumnezeu, care ne-a creat şi suntem tovarăşii celor pe care i-ai menţionat. Cu toţii sperăm să fim părtaşi, prin mila lui Dumnezeu, la împărăţia cerească. Nu aducem jertfe şi nu-i cinstim pe zeii tãi, cu care vei ajunge în iad. Trupurile noastre sunt sub puterea ta, sufletele noastre însă nu sunt în puterea ta, ci doar în a lui Dumnezeu, Care ne-a creat ».
Atunci comandantul Decius s-a înfuriat groaznic şi a poruncit sã-i ducă pe mărturisitori pe un loc mai jos de castel, acolo unde azi este Biserica Fraumünster. A mai poruncit să-i dezbrace şi să-i biciuiască, până când nu va mai rămâne nicio bucată întreagă de piele pe trupul lor. Dar Domnul Dumnezeu îi păzea pe Sfinţi în aşa încercare grea. Tiranul le-a zis atunci: « Şi încă mi-e milă de voi. Jur pe marii zei şi pe mila împăratului Maximian, că o să vă pun într-un cuptor fierbinte ca jăratecul, dacă nu vreţi să-i adoraţi pe zeii noştri Mercur şi Jupiter. » Sfinţii au răspuns: « Dumnezeu ne e sprijin, nu ne vom teme, orice ni s-ar face! »
Atunci Decius a poruncit să se aprinda focul, să se fiarbă ulei şi să-i arunce pe Sfinţi înăuntru. Dar Dumnezeu făcea ca uleiul să se răceasca, astfel încât Sfinţii Lui stăteau înăuntru şi-L lăudau pe Dumnezeu. Decius le-a poruncit atunci chinuitorilor să aducă plumb fierbinte şi să-l toarne slugilor lui Dumnezeu pe gât. Sfânta Regula nu s-a lăsat impresionată nici de data asta, dimpotrivă, i-a strigat guvernatorului: « Chinurile tale sunt dulci ca mierea şi fagurele ». Atunci nedreptul Decius a poruncit să-i ducă pe mărturisitori în temniţa castelului, până când el se va gândi la torturi mai groaznice. Sfinţii L-au slăvit şi L-au lăudat pe Dumnezeu deodată şi într-un glas au zis: « Iţi mulţumim Ţie, Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, căci în numele Tău am suferit atât de mult ».
Crudul judecător a chemat atunci pe Sfinţi din nou la el şi i s-a adresat lui Felix cu cuvintele: « Tu te închini Dumnezeului tau şi Îl chemi. Unde este El? Acesta i-a răspuns: « Diavolul vrea să meargă în iad şi tu te prezinţi ca imitator al lui ». Atunci Decius i-a spus: « Ai face mai bine să-i cinsteşti pe zeii mei, căci eu pot vorbi cu ei şi ceea ce-mi poruncesc ei, aceea fac ». La asta Sfinţii i-au răspuns: « Duşmanule, de ce nu te arăţi, unde este locul tău pe pământ? Uită-te la cer, la soare şi la lună, pe care le-a creat Dumnezeu cel Atotputernic, El are şi putere să ne salveze sufletele. Zeii tăi în schimb sunt demoni, ei şi tu cu împăratul tău o să ardeţi în focul veşnic ».
Atunci Decius a pus să se ridice mai multe roţi, pline de lame ascuţite, dispuse astfel încât să sfârtece trupurile Sfinţilor. Aceştia însă au cerut sprijin de la Cer şi milă de la Sfântul Duh, astfel încât să poată semăna Cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu şi a preamări Sfânta Treime printre păgâni. Atunci Dumnezeu a trimis un înger, care a lovit şi a stricat roţile cu ajutorul unei furtuni puternice. Sfinţii au ridicat ochii spre cer şi au auzit o voce care zicea: « Veniţi, voi cei binecuvântaţi ai Tatălui, primiţi Împărăţia pe care v-a pregătit-o Domnul de la începutul lumii! ». Dacă au auzit aşa Sfinţii, au strigat tare, L-au lăudat pe Dumnezeu şi au spus: „Slavă Ţie Dumnezeule întru Înălţimi şi pe pământ pace oamenilor de bună credinţă. Doamne Iisuse Hristoase, Te lăudăm şi Te slăvim în vecii vecilor. Amin. ».
Dacă a văzut Decius că nicio tortură nu foloseşte la nimic, s-a aşezat pe scaunul lui de Judecător şi i-a condamnat pe Sfinţi la moarte. Imediat au fost luaţi soldaţii lui Dumnezu de către chinuitori şi au fost duşi din nou pe insulă, pe care se află astăzi Biserica Wasserkirche şi li s-a spus să-şi dezvelească ceafa. Când au auzit asta martirii, L-au lăudat pe Dumnezeu şi au spus: « Arată-ne Doamne drumul Tău, învaţă-ne cărarea Ta, îndrumă-ne în adevarul Tău şi porunceşte-ne, că Tu eşti mântuirea noastră ». Apoi şi-au plecat capetele. Ucigaşii le-au tăiat capetele şi aleşii Domnului au primit moarte martirică pentru Dumnezeu. Şi dintr-o dată s-a auzit o voce de îngeri şi de Sfinţi cântători zicând: « În paradis vor merge cu voi îngerii şi acolo veţi fi primiţi cu slava martirilor ».
Atunci trupurile preafericite ale Sfinţilor şi-au luat capetele în mâini şi s-au dus cu ele de pe malul râului Limmat, unde suferiseră martiriul, către un deluşor. Acolo le-au pus unul lângă altul şi au ales locul acela ca loc de înmormântare. Întâmplarea cu Sfinţii care şi-au luat capetele tăiate şi au mers pe picioare este cunoscută în vieţile sfinţilor; asemenea mărturii găsim şi la Sfinţii Dionisie din Paris şi Miniatus din Florenţa.
Aproximativ 500 de ani mai târziu, locul mormântului Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie i-a fost descoperit într-un mod minunat împăratului Carol cel Mare, care a ctitorit acolo o biserică. În anul 1090 a fost aşezată piatra de temelie pentru Catedrala Grossmünster, cea mai mare parte din catedrală fiind terminată în anul 1230, fiind închinată Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie, Sfinţi care au devenit şi protectori ai oraşului Zürich. Din secolul al XIII-lea, imaginea cu cei trei Sfinţi, purtându-şi singuri capetele, a început să fie folosită pe sigiliile oficiale ale oraşului şi pe monezi. Aceştia apar şi astăzi pe emblema oraşului Zürich.
În timpul Reformei, fiind desfiinţat cultul Sfinţilor în 1524 în Zürich („patria lui Zwingli“), se trece sub tăcere cinstirea Sfinţilor ocrotitori, însă din anul 2002 se reia cinstirea oficială a Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie, ca patroni oficiali ai oraşului.
Până în prezent zona veche a oraşului este străjuită de biserica Grossmünster, unde au odihnit Sfinţii şi unde de veacuri paralizaţi şi orbi şi-au găsit vindecarea spre slava lui Dumnezeu şi în cinstea Sfinţilor oraşului Zürich, Felix, Regula şi Exuperantie.
Părţi din moaştele Sfinţilor sunt păstrate până astăzi în două Biserici din Elveţia, în biserica parohiei catolice « Felix şi Regula » din Zürich şi în biserica parohiei catolice din Andermatt (Cantonul Uri). În ziua de prăznuire a celor trei Sfinţi - 11 septembrie - moaştele lor sunt purtate în procesiune între Biserica Fraumünster - cea ridicată pe locul decapitării lor – şi Catedrala Grossmünster, unde se săvârşeşte o slujbă de către toate parohiile ortodoxe din Zürich.

Parohia Ortodoxă Română « Sfântul Nicolae » din Zürich - Elveţia

DARURILE LUI HRISTOS SI NERECUNOSTINTA OAMENILOR

2011-12-01T22:14:00.007+02:00

Cand Cuviosul (Nifon )se afla inca pe prima treapta a pocaintei si nu implinise inca trei ani de cand a lasat viata cea rea, i-a venit un gand rau:
"De atata vreme ma rog Domnului meu Iisus Hristos si n-am primit nici un dar de la El. Se vede ca mi-am intinat Sfantul Botez cu multe nelegiuiri si de aceea ma nesocoteste Dumnezeu". Dupa aceste ganduri s-a mahnit putin si apoi a adormit, acolo unde se afla. Atunci a vazut in somn, ca se gasea intr-o biserica imensa si se ruga lui Hristos. Cum statea cu fata spre rasarit si cu manile ridicate, a vazut inaintea lui un tron minunat. In jurul lui stateau heruvimi si serafimi si mutlime de ingeri imbracati in alb. In timp ce sta uimit, vede pe tron pe cineva, care era curat, luminos si foarte bland. Nifon a inteles ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Atunci si-a ridicat privirea si mainile spre El si s-a rugat: Doamne Dumnezeul meu, asculta rugaciunea mea si nu trece cu vederea ruga mea si restul psalmului. El si-a plecat capul si a primit rugaciunea Cuviosului. Sfantul ii ceruse sa scape de duhul nepasarii si sa-l alunge departe.
Cand Nifon a terminat rugaciunea, Domnul si-a ridicat capul si a intors fata Sa spre el, aratand prin aceasta ca i-a auzit rugaciunea si a primit-o. Apoi, i-a zis:
- M-ai mahnit astazi, Nifone, cand te-ai indispus zicand: "De atatea ori am rugat pe Domnul si nu mi-a dat nici un dar!" Fie, dar nu spui tu in fiecare zi: "Doamne, sa nu fiu slavit in aceasta viata"?
De ce dar, te superi? Apoi, nu te gandesti ca ti-am dat atatea daruri? Apa si aerul pe care-l respiri, nu este un dar? Apoi, si Preacuratul Trup si Preacinstitul Sange pe care vi l-am dat, nu sunt daruri? Copacii campului, pasarile cerului si pestii marilor, acestea nu sunt daruri? Apoi, n-am murit si n-am fost ingropat pentru mantuirea voastra? Toate acestea, oare ce sunt? Cine altul v-a facut atata bine? Iar voi ce mi-ati dat ca sa cumparati aceste daruri? M-ati rastignit pe cruce, M-ati palmuit, M-ati adapat cu otet si fiere si toate celelalte pe care le stii...
Mai ales tu, Nifone, nu uita ca ti-am iertat multe si grele pacate. Ai bagat de seama ca am ridicat capul la rugaciunea ta? Asa fac la fiecare care se roaga, chiar daca el nu ma vede. Vrei, deci, un dar si mai mare? Iata, de acum si pana la sfarsitul veacului vei fi mangaiere si ajutor celor ce sunt pe moarte si multi isi vor usura mantuirea cu chemarea numelui tau. Iata ca si diavolul nepasarii, de care m-ai rugat sa te izbavesc, acum este legat...
Intorcandu-se Nifon, vede un taur legat de coarne si impiedicat. Era asa de strans legat ca nu putea sa se miste nicidecum. Numai ochii salbatici si-i intorcea incoace si incolo cu furie, ca si cum ar fi vrut sa sfasie pe Cuviosul. Nifon a inteles ca acesta era duhul cel intunecat care de multe ori ii adusese moleseala, din varsta copilariei. Ori de cate ori voia sa mearga la biserica sau la alt lucru bun, ii venea o teama, iar in somn ii apareau tot felul de inchipuiri inspaimantatoare.
Cand robul lui Dumnezeu s-a trezit din aceasta infricosata vedenie, a ramas uimit. Se gandea ca s-a invrednicit sa vada pe Domnul cu neasemanata Sa frumusete Dumnezeiasca si inima lui era plina de fericire. Si mai ales, pentru ca iubitorul de oameni il izbavise de teribilul duh al fricii, care asa de mult il chinuise. Insa, se minuna cum Domnul se plecase sa-i auda rugaciunea si cum il mustrase, adica il inteleptise pentru acel gand care ii venise. De atunci, precum zicea, n-a mai avut teama si frica, pentru ca Domnul ii era Atotputernic ajutor.

Sursa ``Un episcop ascet. Viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon``

SUNTEȚI, OARE, ÎN CREDINȚĂ ȘI ÎN HAINA DE NUNTĂ A VIRTUȚILOR, SAU ÎN ZDRENȚELE RUȘINOASE ALE PĂCATELOR ȘI ALE PATIMILOR?!

2011-12-01T12:31:00.005+02:00

Împăratul întinde ospăț de nuntă, trimite odată după cei chemați trimite de două ori, dar ei nu vin din pricina grijilor lumești: unul e prins cu gospodăria, altul cu negoțul.
Au fost chemați alții și de această dată cămara de nuntă s-a umplut de oaspeți. Printre aceștia a fost aflat unul care nu avea haină de nuntă și, drept aceea a fost aruncat afară. Tâlcul pildei e limpede. Ospățul de nuntă este Împărăția Cerurilor; chemarea este propovăduirea evangheliei; cei ce n-au vrut să vină sunt cei ce nu au crezut de fel.; cel fără haină de nuntă este cel care a crezut, dar nu a trăit după îndreptarul credinței lui.
Fiecare să se gândească din care tagmă face parte. Că suntem chemați este limpede dar suntem, oare, credincioși?
Fiindcă și printre credincioși pot fi, în ciuda numelui, unii fără credință. Unul nici nu se gândește la credință, ca și cum n-ar fi; altul știa câte ceva despre ea și este mulțumit; altul o tâlcuiește strâmb; altul nutrește de –a dreptul vrăjmășie față de ea; și toți aceștia – sunt numărați printre creștini, chiar dacă nu au nimic creștinesc într-înșii.
Dacă ești credincios, cerceteză dacă simțirile și faptele tale – haina de nuntă a sufletului sunt pe potriva credinței tale.
Poți să cunoști bine credința și să te arăți plin de râvnă pentru ea, dar în viață să lucrezi patimilor, adică să te îmbraci în haina de rușine a sufletului iubitor de păcat.
Astfel de oameni spun una, și în inimă au alta; în gura au: „Doamne, Doamne!” iar înlăuntru: „Mă lepăd de Tine!”.
Așadar, cercetați-vă pe voi înșivă: sunteți, oare, în credință și în haina de nuntă a virtuților, sau în zdrențele rușinoase ale păcatelor și ale patimilor!

Duminica a paisprezecea după Cincizecime (II Cor. 1,21; 2,4; Mt. 22, 1-14)
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Sursa site -http://www.catehetica.ro

PENTRU CEI CE NE URASC SI PENTRU CEI CE NE IUBESC

2011-11-28T20:59:00.008+02:00

Text primit prin mail de la D-na.Felicia Rotaru

``Intr-una din ultimele vizite pe care le-am facut Parintelui , m-am intalnit in curtea Sihastriei cu trei prieteni dragi si am intrat cu totii in chilia Bunicutului , care ne-a primit cu mare bucurie!Tinea foarte mult la noi !

Cand sederea noastra a luat sfarsit , i-am dat Parintelui o hartiuta cu doua nume si l-am rugat sa le pomeneasca in rugaciunile sale , fiinda erau oameni care se straduiau tare mult sa ma ajute.Luand crucea , Bunicutul mi-a raspuns:

-Spune numele .

-Cutare si cutare,am spus, iar el facea semnul crucii, spunand o rugaciune .Cand a sfarsit , mi-a spus:

-Spune acum si numele celor ce te clevetesc si te urasc.

Eu, fara a banui ceva , i le-am spus pe toate !Atunci, il vad pe Parintele ca face tocmai ce facuse pentru cei care imi erau prieteni!

Asta m-a infuriat foate tare , asa ca i-am spus Bunicutului:

-Ei, nici chiar asa , Parinte, sa ne rugam pentru toti nemernicii si sa-L mai si rugam pe Dumnezeu sa-i tina sanatosi, ca sa-si vada mai inainte de ticalosile lor!!!

-Tu, fiule, ai dreptate ,fiinda ti-au facut rau pe nedrept.Eu insa nu trebuie sa uit ca am datoria de a ma ruga "pentru cei ce ne urasc si pentru cei ce ne iubesc!".Ai inteles?

Acesta era parintele Porfirie!Cel fara de rautate, cel fara de cusur, cel bun, cel desavarsit, cel sfant!Cine poate , sa-i urmeze..."

A te ruga sa ai putere sa te rogi pentru cei care ti-ai facut rau inseamna a exista, a iubi(in sens crestin) lumea fara totusi a te identifica cu ea, a iubi viata aceasta pentru a te darui semenilor tai cu tot sufletul tau si a multumi neincetat lui Dumnezeu pentru fiecare ocazie de a face bine celor pe care Dumnezeu ti-i trimite....``

Parintele Porfirie

27 NOIEMBRIE-SFANTUL IACOB PERSUL

2011-11-27T21:12:00.005+02:00

*Nota mea -particele din moastele sf Iacob Persul se afla la manastirea Dragomirna -Moldova.(Anul acesta am ajuns acolo)

Tropar:

Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşătoare,
Şi cu vitejiile răbdării, pre toţi i-ai minunat, mult-pătimitorule.

Marele Mucenic Iacov Persul
Cu tăierea fiecărei părţi din trup, rugăciuni de mulţumită ai dat către Dumnezeu.
Pentru aceasta, întru pătimirea ta, cunună ai luat
Şi te-ai suit către scaunul Împăratului Ceresc, al lui Hristos Dumnezeu, Iacove.
Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre!

Viata:

Sfântul Iacob s-a născut în cetatea persană Elapa (sau Vilat) din părinţi creştini, a fost crescut întru Sfânta Credinţă Creştină şi s-a căsătorit cu o femeie creştină. Regele persan Yezdegherd l-a îndrăgit pe Iacov pentru aleasa lui ţinută, educaţia strălucită şi marile lui calităţi diplomatice şi personale şi l-a făcut curtean al palatului său. Înşelat de măgulirile regelui, Iacov a uitat de sine şi a început să aducă necurate jertfe idolilor, asemenea regelui, care era păgân. Aflând aceasta mama lui şi soţia lui, i-au trimis o scrisoare lungă şi îndurerată în care îl plângeau ca pe un apostat, ca pe un om care duhovniceşte este deja mort. Cu toate acestea, încheind scrisoarea, ele îl implorau să se întoarcă la Hristos, cât încă mai are suflare în trup. Mişcat profund de această scrisoare, Iacov s-a pocăit cu amar, apoi a mers înaintea regelui şi întregii curţi, s-a lepădat de idolatrie, şi şi-a mărturisit cu vitejie credinţa creştină întru care a fost născut şi cu dragoste crescut, de care el nu vrea să se mai lepede pentru nimic în lume. Înfuriat, regele l-a osândit la moarte prin chinuri cumplite. El urma să fie tăiat cu încetul în bucăţele, până când avea să moară lent. Călăii au executat porunca păgânescului rege, începând să taie mădularele sfântului, cu încetul: mai întâi degetele de la mâini şi picioare, apoi gambele şi braţele, apoi umerii, iar la urmă capul. La fiecare mutilare, sfântul mulţumea cu lacrimi Domnului că îi primeşte pocăinţa lui, dăruindu-i astfel de mucenicească moarte. Din rănile lui ieşea bună mireasmă de chiparos. Astfel şi-a spălat acest minunat sfânt păcatul lepădării, înfăţişându-se cu sufletul înaintea Domnului Hristos Dumnezeu, întru Împărăţia Cerurilor. Sfântul Iacov Persul a luat mucenicia cam pe la anul 400. Capul lui se află la Roma, iar parte a sfintelor lui moaşte sunt în Portugalia, unde este prăznuit în douăzeci şi nouă de zile ale lunii mai.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 700
Sursa-http://cidadededeus.wordpress.com

Rugaciune

O prea sfinte şi întru tot lăudate Mare Mucenice lacove şi de cele mai înfricoşate chinuri purtătorule primeşte această puţină rugăciune de la noi nevrednicii, cei împovăraţi cu multe şi grele păcate, care îndrăznim a veni şi cu lacrimi a te ruga pe tine cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu pentru înfricoşatele schingiuiri pe care le-ai pătimit pentru mărturisirea credinţei creştine şi întru pătimirea ta ai doborît închinăciunea idolească, preamărindu-L pe Dumnezeu Cel Adevărat care a făcut cerul şi pămîntul şi pe toate cele văzute şi nevăzute le cuprinde, pentru aceasta pe noi cei orbiţi de plăcerile lumeşti şi veşnic stăpîniţi de mreaja păcatului nu ne lăsa Sfinte în uitare şi nu ne da părăsirii, ci ca atunci cînd cereai ajutor de la Dumnezeu întru întărirea pătimirii celei muceniceşti după a ta credinţă primeai întărirea dumnezeiască şi ca în trup străin pătimeai. Aşa şi acum roagă-te şi milostiv fă pe Dumnezeu asupra noastră, mult păcătoşilor, care cu ale noastre păcate am aprins mînia lui Dumnezeu, ceea ce cu bună dreptate s-a pornit asupra noastră. Întăreşte, Sfinte, în inimile noastre, frica de Dumnezeu credinţa şi dragostea cu care tu ai primit moartea cea veşnică a Cerescului Părinte. Rănile tale, Sfinte, să tămăduiască adîncurile rănilor sufletelor noastre cele supte de mulţimea păcatelor. Sîngele tău cel ce ca dintr-un izvor a curs, să pună stavilă izvorului patimilor noastre şi întreg trupul tău cel despărţit de ale lui mădulare prin tăierea sa, să aducă înnoirea mîntuitoare sufletelor noastre cele despărţite de iubirea lui Dumnezeu, prin moaştele tale pe care le cinstim: Şi precum atunci ai dobîndit răbdare, alinarea durerilor şi întru nădejdea bucuriei cele veşnice ţi-ai dat sufletul Părintelui Ceresc, mărturisindu-L pînă la cea mai de pe urmă suflare, pentru aceasta te-ai învrednicit a lua cununa biruinţei şi locul cel mai de cinste între mucenici, ajută-ne şi nouă ca de acum şi pînă la sfîrşitul vieţii noastre în credinţa cea de tine mărturisită să trăim bine plăcînd lui Dumnezeu şi biruind puterea diavolului, ajutaţi şi întăriţi fiind cu puterea rugăciunilor tale, cel ce eşti pururea fierbinte rugător pentru cei ce cu credinţă se roagă ţie. Ajută-ne să săvîrşim călătoria acestei vieţi trecătoare şi cu bucurie, fără de frică să ne mutăm din această viaţă. Mijlocitor să ne fii nouă păcătoşilor Sfinte lacove în acel ceas înfricoşat, în care sufletul se desparte de trup şi venind în ajutorul nostru, căci nu avem fapte bune, ci suntem împovăraţi de sarcina păcatelor, iar vrăjmaşul diavol, cel ce ne îndeamnă la săvîrşirea celor rele, atunci va veni şi va căuta să ne răpească sufletul, ci noi nădăjduim la grabnicul tău ajutor şi te rugăm cu lacrimi fierbinţi nu te scîrbi de noi, ci ne ajută, căci poţi îmblînzi mînia lui Dumnezeu întru bunătate şi milostivindu-L să ne mîntuim cu rugăciunile tale cele mult folositoare sufletelor noastre din mîiniie vrăjmaşului. Amin.

OCROTITORUL COPIILOR -SFANTUL STELIAN -26 NOIEMBRIE

2011-11-26T16:41:00.006+02:00

SURSA TEXT- http://ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Stelian Paflagonul s-a născut în veacul al șaselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astăzi) într-o familie foarte bogată. La o vârstă fragedă, Stelian s-a alăturat eremiţilor din pustie, cu gândul de a-și curăți sufletul printr-o perioadă de meditaţie și rugăciune precum și prin viețuirea alături de oameni care, precum el însuși, doreau a-și dărui viața Domnului Iisus Hristos.

Spre deosebire de alți pustnici însă, el nu s-a retras complet din lume, preferând să meargă între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui peșteră pentru liniştire și rugăciune.

Conform tradiţiei, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalți, sfântul Stelian a simțit o prezență dumnezeiască, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a ieșit din peștera sa cuprins de o bucurie și pace duhovnicească pe care nu le mai cunoscuse înainte.

În peregrinările lui obișnuite, în care sfătuia și mângâia, s-a simțit atras să-și așeze mâna pe un copil rănit, ceea ce înainte nu îndrăznise să facă; a simțit puterea Domnului trecând asupra copilașului suferind prin mâna sa cea întinsă. Copilul și-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost căutat de către fiecare suflet aflat în suferință din împrejurimi, tineri sau bătrâni. Peștera sa a devenit un loc de atracție pentru bolnavi și oameni aflați în diverse suferințe, mulți dintre ei primind vindecări complete nu doar prin puterea lui, ci chiar și prin propria lor credință, fără de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.

În această perioadă, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputincioși trupește, ci și de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovnicească. Familii din toate categoriile sociale se spune că au încredințat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns să caute un spațiu mai mare și să aleagă dintre prietenii săi ermiți asistența de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de mulți oameni. El a creat probabil prima grădiniță din lume, unde mamele își puteau lăsa copiii în siguranță, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice.

Stelian va deveni și sfântul protector al copiilor încă nenăscuți, datorită povestirilor despre rugăciunile sale miraculoase pentru o tânără femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Când femeia a rămas însărcinată, soțul ei a răspândit vestea despre această minune și femei care nu puteau naște de mulți ani au venit la pustnic. Cele care au avut credință adevărată în Mântuitorul Iisus Hristos au primit darul naşterii de prunci.

Bucuria senină a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru că zâmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost căutat de către mercenari lacomi și ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-și vinde darurile și a-l jefui de bogăția sa cea curată, dar pentru acești oameni, el a avut întotdeauna același răspuns: că a fost plătit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepărtau, el continua să zâmbească.

A trăit până la adânci bătrânețe și se spune că atunci când a fost înmormântat, chipul său încă păstra strălucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.
Sfinte Moaşte

Sfinte Moaşte ale Sfântului Stelian se păstrează la Biserica Sf. Stelian - Lucaci din Bucureşti (str. Logofăt Udrişte nr. 6-8), unde se află din anul 1736, fiind dăruite acestei biserici de către Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, ctitorul acesteia. În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasă în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credincioşilor. Fragmente ale moaştelor Sfântului mai sunt şi la Biserica Mihai-Vodă şi la Biserica Icoanei din Bucureşti (v. aici).
Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Cu curăţie sufletească dumnezeiască întrarmându-te şi cu neîncetata rugăciune, şi ca o suliţă tare în mâini ţinând-o, ai junghiat taberele drăceşti, Steliane, Părintele nostru, neîncetat roagă-te pentru noi toţi.

Moştenirea Sf. Stelian

În zilele noastre, mai multe biserici şi mănăstiri din România au hramul Sfântului Stelian. Sfântul a fost ales şi ca ocrotitor al multor centre, asociaţii, fundaţii etc. sociale şi filantropice din România, el fiind binecunoscut ca mai ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi de ajutor tuturor celor nevoiaşi.

SFINTII PRAZNUITI AZI - 25 NOIEMBRIE 2011

2011-11-25T09:05:00.023+02:00

SFANTA ECATERINA

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.

SFANTUL MERCURIE

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

GANDUL ZILEI

2011-11-23T21:43:00.006+02:00

``Ne rusinam de multe ori sa spunem oamenilor pacatele noastre; dar chiar daca le-am spune, mângâierea lor nu ne e de mare folos; dar când ne mângâie Dumnezeu si ne atinge inima, atunci e izgonita iute toata tristetea adusa de satana. De aceea ne-au fost lasate în scris caderile dreptilor, ca sa câstige din ele si cei ce fac fapte bune, si cei ce savârsesc pacate.
Pacatosul nu-si pierde nadejdea si nu se descurajeaza când vede ca un altul a cazut, dar a putut sa se ridice iarasi; dreptul ajunge mai râvnitor si mai întarit când vede ca multi altii, cu mult mai buni ca el, au cazut; atunci, înteleptit de teama caderii acelora, va fi totdeauna gata de lupta si va avea mare grija de el. Astfel, unul savârseste virtutea, iar celalalt scapa de deznadejde; unul sta tare, celalalt se ridica iute din cadere.
Când un om ne mângâie tristetea, parem pentru o clipa usurati; dar mai pe urma tristetea ne cuprinde iarasi; când însa ne mângâie Dumnezeu, prin pilda altora ce au pacatuit si s-au mântuit pocaindu-se, atunci ni se face vadita bunatatea Lui, ca sa nu ne mai îndoim de mântuirea noastra; pentru ca mângâierea ce o primim e trainica si adevarata. Ca si în cazuri de pacate, tot asa si în vreme de primejdie, vechile istorii ale Scripturii dau bune leacuri celor întristati, tuturor celor ce vor sa tina seama de ele.
De ni s-ar confisca averile, de-am fi calomniati, de-am fi bagati la închisoare, de-am fi biciuiti, de-ar veni peste noi orice alta primejdie, iute putem sa ne recapatam curajul când ne uitam la dreptii din Scriptura, care au îndurat aceleasi suferinte.
Când esti bolnav si te uiti la alti bolnavi, boala ti se înrautateste, iar adeseori capeti o boala pe care n-o aveai. Unii, de pilda, s-au îmbolnavit de ochi numai pentru ca s-au uitat la cei bolnavi de ochi. Cu sufletul nu-i asa, ci cu totul dimpotriva; daca te gândesti mereu la cei care au trecut prin aceleasi suferinte ca si tine, ti se usureaza tristetea pricinuita de necazuri.``

SF.IOAN GURA DE AUR

CELE TREI TREPTE ALE MÂNIEI

2011-11-23T21:10:00.007+02:00

Sursa text -http://prosistemhaha.wordpress.com

Mânia ne biruieste pe toti! Vai de capul nostru! Dar să vorbim, după Sfântul Ioan Scărarul, care sunt treptele mâniei.

Mânia se împarte în trei feluri; este mânia numită pe greceste holos, care înseamnă “repede”, când omul se mânie repede si tot repede îi trece. Asta nu-i mânie periculoasă. Este ceea ce spune Duhul Sfânt în Psaltire: Mâniati-vă si nu gresiti.

Aceasta-i mânia cea firească. A gresit o dată, a cerut iertare, se împacă. Inima omului este împărtită în trei părti: partea mânioasă, partea ratională si partea poftitoare. Această mânie este dumnezeiască, căci din fire este sădită în sufletul omului, să se mânie asupra păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Mânia ta să nu fie asupra fratelui, ci asupra sarpelui prin care ai căzut”.

Când vezi pe un om că te ocărăste sau îti face rău, nu te supăra pe el, că nu-i vinovat el. Nu s-ar fi pus legea iubirii de vrăjmasi dacă era asa. Urăste boala lui, nu pe om, că nu-i vinovat omul, diavolul îl îndeamnă. Urăste boala, că boala-i de la draci, ca să-l facă să te urască, să te ocărască, să te păgubească, să te bată. El nu-i vinovat, că omul este făcut după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, dar cel îndem-nat de diavol asa face.

Mânia cea dreaptă nu urăste, ci împlineste porunca Domnului, care zice: Iubiti pe vrăjmasi vostri. Binecuvântati pe cei ce vă blestemă.

Această mânie, holos, este primul grad al mâniei.

A doua treaptă a mâniei este mânia numită catos sau pizmă, pe româneste. Acesta-i un sarpe rău. Acesta când a muscat inima noastră, nu numai că ne mâniem, dar tinem mânie câte o săptămână, două, pe cel care ne-a făcut rău. Aceasta-i grea.

Când omul tine mânie si gândeste: “Lasă că-i răstorn eu planul la acela; lasă că am să-i zic eu; lasă că am să i-o fac eu”, si când vei vedea acestea în mintea ta, să stii că ai trecut în treapta a doua a mâniei. Te-a muscat mai mare balaur de inimă. Si să te duci să ceri iertare, să te împaci cu fratele, zicând: “Iartă-mă, sotule; iartă-mă, sotie!”, că dacă nu trece această mânie, nu putem zice “Tatăl nostru”.

Atunci ar trebui să ne rugăm asa: “…si nu ne iartă nouă, Doamne, greselile noastre, precum nici noi nu iertăm…”. Asa ar trebui să ne rugăm, că dacă nu iertăm, altfel nu putem zice “Tatăl nostru”. În nici un fel de mânie nu putem zice “Tatăl nostru”.
Conditia-i pusă de întelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul.

Apostolul spune: Soarele să nu apună întru mânia voastră, iar cel ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă si două, trei zile, si o săptămână si o lună.

Apoi este mânia cea mai grea decât toate, zacos, care pe româneste se cheamă zavistie. Asta-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toti dracii, zavistia. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu tine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile.

S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. “Uite, cutare a murit, si pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, si n-a vrut s-o ierte”. Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia, si de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana, în Cuvânt la Saul si la David.

Saul era împăratul lui Israel si era bolnav de epilepsie, de duh necurat, că adeseori cădea la pământ si făcea spume la gură, că îl părăsise Dumnezeu de când l-a ucis pe împăratul Ahab. David venea si-i cânta din harpă psalmi si gonea duhul cel rău de la Saul si îl făcea sănătos si se linistea.

Dar Saul îi multumea lui David că a scos dracul din el? Nu.
Dracul, auzind puterea psalmilor, îl părăsea pe Saul si fugea. Iar Saul se linistea, dar zavistia din el nu.

Căci fecioarele Ierusalimului, după ce au auzit că David, un copil, a bătut pe filisteanul Goliat si i-a tăiat capul si a ridicat ocara dintre fiii lui Israel, ele băteau din tambure si strigau asa: Bătut-a Saul cu miile si David cu zecile de mii. Adică îl lăudau mai tare pe David decât pe Saul. Si de atunci Saul a prins ură, tot din iubirea de slavă, a prins mare zavistie, zicând că de-acum David are să fie împărat.

Si atâta zavistie avea, cu toate că David îl tămăduia si izgonea dracul de la dânsul, încât când se scula de jos întreba: “Unde-i David, să-l omor?” Si a aruncat de trei ori cu sulita după David. Pe cine voia să omoare? Pe doctorul lui, care-l făcea sănătos.

Ai văzut că dracul se ducea de la Saul, din cauza psalmilor, dar zavistia din inima lui nu se ducea? Voia să-l omoare pe David, ca să nu ajungă împărat.

De aceea spun Sfintii Părinti si mai ales Sfântul Vasile cel Mare: “Zavistia este mai rea decât dracul”. Asta-i mânia zacos si când se tulbură omul de zavistie, fierea varsă venin în jurul inimii, că partea cuvântătoare a sufletului este în inimă. Atunci se întunecă ratiunea si creierul si partea sentimentală a sufletului omului si degeaba îi spui că aici este alb, că el vede negru. Nu mai vede bine, fiindcă i s-a întunecat mintea si inima de zavistie.

Zacos, adică zace mult în sufletul omului. Zavistia este mai rea decât toate. Numai diavolul este zavistnic si are zavistie de la începutul lumii asupra oamenilor si asupra lui Dumnezeu, dar a omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este mai rea decât dracii. Să ne ferească Dumnezeu, că zavistia este un drac care persistă în inima omului si dacă omul nu se mărturiseste si nu se roagă lui Dumnezeu să-l izgonească, sunt multi care nici pe patul mortii nu vor să ierte pe cel ce le-a gresit.

Aceasta este treapta a treia a mâniei, care este cea mai periculoasă; si acesta este dracul zavistiei, care-i mai rău decât toti diavolii.

Deci nu-i de ajuns să zici numai cu buzele: Dumnezeu să te ierte, dar inima ta să fie plină de zavistie si de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă. În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire si de toată râvna cea rea.

Deci să ne silim cu inima noastră, să o convingem că trebuie să iubim pe fratele nostru si să cerem ajutorul lui Dumnezeu să facem acest lucru si atunci să avem îndrăzneală în rugăciunile noastre către Dumnezeu. Dacă nu, are să se întâmple ce spune Sfântul Isaac Sirul: “Sământă pe piatră este rugăciunea celui ce are mânie asupra fratelui său”.

Să ne păzească Dumnezeu de tot felul de mânie, dar mai ales de mânia zacos. Amin.

Parintele Cleopa

CU DRAG DESPRE LIPNITA

2011-11-21T19:57:00.013+02:00

In 2009 am fost in pelerinaj la manastirea Sf .Andrei , Dervent si Lipnita. Manastirea Lipnita era si este in continuare in constructie .

Pe atunci nu stiam prea multe lucruri despre aceasta manastire insa ulterior , am aflat ca in Paraclisul manastirii se află spre închinare moaştele Sfântului Mucenic Dasie si ale Sfantului Ioan Botezatorul, precum şi o copie adusă din Rusia a icoanei făcătoare de minuni „Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre”.

Cei care vor sa ajute la constructia manastirii isi pot achizitiona carti , obiecte confectionate de maicute sau chiar acatistul ``Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Potoleşte Întristările noastre`` .Banii primiti de maicute sunt folositi in acest scop.
Site-ul manastiri este acesta -http://www.desprenoi.manastirealipnita.ro.
Cum despre Sfantul Dasie am scris ieri de ziua praznicului sau , sa aflam acum mai multe amanunte despre Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului ``Potoleste intristarile noastre ``.

Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Potoleşte Întristările noastre

Icoana "Potoleşte întristările noastre" a fost adusă la Moscova de către cazaci în vremea domniei ţarului Mihail Fiodorovici (1613-1645) şi se afla în biserica Sfântului Nicolae din cartierul Sadovniki. În această biserică se păstrau înscrisurile despre multe din minunile petrecute la sfânta icoană, însă incendiul din 1771 a nimicit întreaga arhivă. S-a păstrat doar amintirea unei minunate arătări prin mijlocirea acestei icoane făcătoare de minuni, întâmplată în a doua jumătate a secolului XVII.

O doamnă de viţă nobilă, care locuia departe de Moscova, a zăcut multă vreme, fiind chinuită de o boală istovitoare. Medicii nu mai sperau sa se însănătoşească şi bolnava îşi aştepta sfârşitul. În această situaţie grea s-a arătat milostivirea Domnului. In somn i s-a arătat acestei doamne chipul Născătoarei de Dumnezeu, de la care s-a auzit un glas: "Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: "Potoleşte întristările noastre." Roagă-te în faţa ei şi vei primi vindecare." Cu adâncă credinţă femeia a pornit la drumul atât de anevoios pentru ea, şi la sosire a început să caute biserica Sfântului Nicolae, pe care, după multe căutări a aflat-o. Cercetând toată biserica, ea totuşi n-a găsit icoana ce-i apăruse în vis. Şi atunci, povestindu-i preotului paroh vedenia sa, a cerut de la sfinţia sa povăţuire. Preotul a poruncit slujitorului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului. Aceasta împlinindu-se, s-a descoperit printre icoanele vechi şi prăfuite o icoană a Maicii Domnului cu inscripţia: "Potoleşte întristările noastre." Văzând-o, bolnava a exclamat: “Ea este! Ea este!”

Doamna aceea, care până atunci nu putea să-şi mişte nici mâna, spre mirarea tuturor, şi-a făcut semnul Crucii, s-a sculat în picioare şi fără ajutorul slugilor ei s-a apropiat de icoană. Acasă la ea s-a întors pe deplin sănătoasă, iar icoana a fost asezata in Biserica Sfantului Nicolae, la loc de mare cinste, amenajandu-se si un altar in cinstea ei. Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica rusa a inchina-o praznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcatuind si slujba si acatistul in cinstea ei.

Din toate orasele au inceput sa soseasca suferinzi la icoana nou descoperita si puterea lui Dumnezeu s-a aratat in numeroase alte minuni savarsite la aceasta icoana. Un numar foarte mare de minuni s-au savarsit la icoana Maica Domnului - Potoleste intristarile noastre si in timpul epidemiei din anul 1771.

Mai multe copii ale icoanei "Potoleşte întristările noastre" au fost realizate si impartite in intreaga Rusie, numai in Moscova aflandu-se patru icoane purtand acelasi nume care au fost preamarite prin numeroase minuni. Icoana Maica Domnului - Potoleste intristarile noastre o infatiseaza pe Maica Domnului care tine Pruncul cu mana dreapta, iar mana stanga se afla lipita de obraz. Pruncul tine in mana Sa un pergament desfasurat ce contine textul: "Potoleste intristarea mea!"

Sursa text -http://www.desprenoi.manastirealipnita.ro.

A 11-A PORUNCA

2011-11-20T23:53:00.006+02:00

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

A XI-a poruncă-Ion Minulescu

VOVIDENIA (INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA )

2011-11-20T20:45:00.007+02:00

Sursa -http://www.monitorulneamt.ro

Autor-Maria STUPCANU

Prăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică este celebrată atît de crestinii ortodocsi, cît si romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie, si marchează un moment important din viata copilei de trei ani, cea care avea să devină mama Mîntuitorului Iisus Hristos si anume ziua în care părintii ei, dreptii Ioachim si Ana, au adus-o la Templul din Ierusalim, după făgăduintă. Traditia Bisericii ne spune că, atunci cînd îngerul Gavriil i-a zis Anei că pîntecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naste prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vietii sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părintii au dus-o în Biserică, încredintînd-o preotilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul si Botezătorul Domnului, a întîmpinat fecioara si a purtat-o prin cele mai tainice lăcasuri ale Templului, binecuvîntînd-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrsitul veacurlor El îsi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“. Apoi a asezat-o pe a treia treaptă a altarului si copila a uitat de părintii ei care s-au întors acasă uimiti si multumiti că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, pînă la apropierea vestirii că în pîntecul ei se zămisleste Fiul lui Dumnezeu.

Ziua în care se prăznuieste Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfînta Maria cea Nouă“.
Sărbătoarea cu dată fixă, 21 noiembrie, s-a extins apoi în tot Orientul crestin, cît în Occident. Este marcată cu cruce rosie în calendar si cu dezlegare la peste.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvînt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, cînd credinciosii se roagă să nu fie învinsă de întuneric si ca moartea să nu înfrîngă viata. Traditia populară religioasă mai spune că, în noaptea de Vovidenie, cerul îsi deschide portile si oamenii credinciosi pot să îl vadă chiar si pe Iisus Hristos. De aceea, în noaptea de Vovidenie, se dă de pomană pentru sufletul celor morti chiar în cimitire si se aprind lumînări la morminte, care nu se vor stinge niciodată.

SFINTII PRAZNUITI AZI - 20 NOIEMBRIE

2011-11-20T16:28:00.011+02:00

SF.GRIGORIE DECAPOLITUL

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

NOTA MEA-MOASTELE SF .GRIGORIE DECAPOLITUL SE AFLA LA MANASTIREA BISTRITA , JUD.VALCEA, IAR PARTICELE DIN ELE SE AFLA SI IN BUCURESTI IN BISERICA SF. GRIGORIE DECAPOLITUL – HAGIU” (STR. TRAIAN, NR. 142 )

SFANTUL DASIE

Acesta era soldat în armata romană, şi făcea parte din legiunea care staţiona la Dunăre, în provincia Moesia Inferior. El a fost arestat şi condamnat la moarte, iar martiriul se pare că l-a suferit la Axiopolis (Cernavodă), împreună cu alţi doi martiri.Este însă posibil ca aici el să fi fost numai sărbătorit, deoarece actul său martiric precizează că locul pătimirii a fost cetatea Durostor.

La romani era un obicei ca de sărbătoarea Saturnaliilor, foarte populară la romani, să se aleagă la sorţi un rege al Saturnaliilor, care, după alegere, trebuia să se îmbrace cu hainele şi insignele zeului sărbătorii, după care timp de 30 de zile avea dreptul să se dedea la tot felul de petreceri şi desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldaţi. După trecerea acestui timp, cel ales rege era sacrificat, prin aruncare în sus, în cădere fiind străpuns de săbiile ostaşilor.

În urma tragerii la sorţi, Dasie a fost ales rege al Saturnaliilor, Dar el s-a opus cu îndârjire la alegerea sa, socotindu-se ostaş al Domnului Iisus Hristos, arătând că acest obicei nu aduce nici un folos sufletesc, ci mai degrabă pierzanie. Auzind acestea, slujitorii fărădelegii l-au închis îndată într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi l-au scos de acolo şi l-au dus, legat, la pretoriul legatului roman, Bassus. Acolo, legatul i-a poruncit să se închine chipurilor împărăteşti care asigură pacea, dau ostaşilor leafa şi se îngrijesc în fiecare zi de binele tuturor. Dar Sfântul a răspuns că el nu slujeşte împăratului pământesc, ci Celui Ceresc. Cu toate înduplecările, şi concesiile făcute de Bassus lui Dasie, acesta nu s-a lepădat de credinţa creştină, mărturisind că mai bine primeşte chinuri şi moarte decât lepădarea de creştinism.

Atunci legatul văzând neclintirea lui Dasie, a poruncit ca acesta să fie supus mai multor chinuri, iar în cele din urmă să i se taie capul. Când Sfântul mergea către mucenicie, un oarecare slujitor mergea înaintea cortegiului cu un vas în care se aducea tămâie zeilor, vas pe care Dasie l-a răsturnat şi a împrăştiat tămâia, după care şi-a însemnat fruntea cu semnul Sfintei Cruci a lui Hristos. Aşa şi-a dat viaţa în mâinile Domnului acest neînfricat ostaş al lui Hristos. Tăierea capului său a avut loc în ziua de 20 a lunii noiembrie, într-o zi de vineri.

Moaştele Sfântului Dasie au rămas până în anul 579 la Durostor (Silistra), iar de acolo au fost duse în Italia, la Ancola, din cauza năvălirii avarilor. La Ancola au fost aşezate cu mare cinste în biserica Sfântului Chiriac, iar inscripţia greacă, păstrată pe racla sa, aminteşte cu precizie faptul că Sfântul Dasie a fost „adus din Durostor”.

NOTA MEA- MOASTELE SF DASIE SE AFLA ACUM SI LA MANASTIREA LIPNITA DIN JUDETUL CONSTANTA.

*Cu ajutorul lui Dumnezeu am mers in pelerinaj la ambele manastiri in 2009 si 2010.